CoViD-19 a trecut? Dar urmele ei? Un proiect al Universității de Medicină și Farmacie Cluj-Napoca aduce noi metode de depistare a ravagiilor CoViD-19

Proiectul „Senzori electrochimici purtabili pentru detectarea neinvazivă a mediatorilor inflamatori exprimați în sindromul post-CoViD-19”

Ȋncepând cu luna decembrie a anului 2019, odată cu primele relatări din presa internațională referitoare la virusul SARS-CoV-2, dar mai ales din primăvara anului 2020, odată cu declararea pandemiei CoViD-19, percepția la nivel mondial asupra vieții sociale s-a schimbat radical. Virusul SARS-CoV-2 este responsabil până în prezent pentru peste 600 de milioane de infecții, respectiv pentru peste 6 milioane de decese confirmate la nivel global (https://www.worldometers.info/coronavirus/). Această pandemie a avut un impact major asupra sănătății publice și asupra sistemelor medicale, sociale, educaționale, ducând la costuri uriașe și pierderi umane și economice greu de imaginat şi estimat.

Ȋn cei aproape trei ani de la debutul pandemiei s-a dovedit că infecția cu virusul SARS-CoV-2 se caracterizează printr-o gamă largă de simptome post infectare, dar și afectarea mai multor organe, având complicații care pot dura mai mult de 24 de săptămâni de la debutul infecției.

Astfel, s-a vehiculat termenul de sindrom post-CoViD-19, care cuprinde o gamă largă de efecte: inflamație de lungă durată, disfuncție autonomă, dezechilibru hormonal și al neurotransmițătorilor, absorbție perturbată a aminoacizilor, cu simptome în principal funcționale (encefalomie cronică, durere cronică), scăderea rezistenței la efort sau cu afectare semnificativă a organelor (accident vascular cerebral, fibroză pulmonară, boală cronică hepatică și renală, miocardită, diabet zaharat, sindrom inflamator multisistemic).

Luând în considerare recomandările Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), cercetările privind determinarea efectelor pe termen lung și examinarea unor markeri ale căror niveluri fiziologice sunt dereglate în sindromul post-CoViD-19, ar trebui să ajute la diagnosticul și terapia precoce, dar și să permită includerea pacienților cu afectare majoră în programe de îngrijire specifice.

Cum se depistează sindromul post-CoViD-19

Tema proiectului intitulat „Senzori electrochimici purtabili pentru detectarea neinvazivă a mediatorilor inflamatori exprimați în sindromul post-CoViD-19” (WEAR-4-postCOVaID) se referă la validarea unor compuşi din organism care poartă denumirea de biomarkeri, care să poată fi utilizați ulterior pentru a prezice complicațiile medicale și pentru monitorizarea reabilitării pacienților care prezintă sindrom post-CoViD-19. După un studiu atent de literatură s-au selectat un număr de patru compuşi care s-au dovedit a fi biomarkeri relevanți pentru diagnosticul aceastei afecțiuni:

• interleukina 6 (IL-6) și factorul de necroză tumorală-α (TNF-α) ca biomarkeri reprezentativi ai inflamației și regulatori ai răspunsului imun;
• cortizolul (COR) ca biomarker pentru stres și răspunsul imun;
• acidul chinurenic (KA) ca factor neuroprotector și modulator al reacțiilor inflamatorii și imune.

Nivelurile crescute ale acestor compuși pot fi corelate cu leziuni neurologice și afectare psihiatrică, cu sindromul inflamator care determină insuficiența multiorganică, dar și cu starea de sănătate a pacienților diagnosticați cu sindromul post-CoViD-19.

Cunoștințele referitoare la sindromul post-CoViD-19 sunt încă limitate, astfel, găsirea unor biomarkeri implicați în această afecțiune este relevantă, deoarece ar putea ajuta la evaluarea riscului și evoluției bolii, prin evaluarea mai multor mecanisme implicate.

Studii recente au arătat o corelație bună între nivelurile acestor biomarkeri în ser și salivă sau transpirație, dovedind astfel fezabilitatea analizei salivei și a transpirației în scop de diagnostic. Testarea salivară ar putea fi foarte utilă pentru detectarea biomarkerilor implicați în sindromul post-CoViD-19, deoarece permite analiza rapidă a unui număr mare de probe care sunt uşor de recoltat prin tehnici noninvazive şi pentru care pacienții au o complianță mai bună.

Probe de salivă și transpirație și un aparat portabil

Pentru a veni în întâmpinarea nevoilor actuale, scopul proiectului WEAR-4-postCOVaID este dezvoltarea unui dispozitiv portabil bazat pe senzori electrochimici, pentru detecția rapidă și simultană a biomarkerilor exprimați în sindromul post-CoViD-19 ca instrument pentru personalul medical pentru diagnosticarea și monitorizarea mai ușoară a pacienților. Aprofundarea cunoștințelor despre sindromul post-CoViD-19 și găsirea interconectării între nivelurile biomarkerilor din diferite fluide corporale și principalele simptome ale acestei patologii sunt obiectivele specifice ale acestui proiect.

În imaginea care urmează este prezentată schematic o sinteză a activităților şi obiectivelor propuse în cadrul acestui proiect.

Prezentarea schematică a activităților din WEAR-4-postCOVaID

Echipa proiectului este coordonată de Dr. Mihaela Tertiș, din cadrul Departamentului de Chimie analitică, Facultatea de Farmacie, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca și include tineri cercetători cu experiență în domeniul biomedical, cercetători post-doctorali, studenți doctoranzi cu teze dezvoltate în domeniul electroanalitic și un medic specialist în neurologie, care va oferi opinii de specialitate în selectarea voluntarilor cu simptome specifice sindromului post-CoViD-19.

Originalitatea proiectului constă în elaborarea unor senzori electrochimici inovatori pentru detecția salivară a celor patru biomarkeri, corelarea nivelurilor biomarkerilor (IL-6 și cortizol) în salivă și transpirație sânge și dezvoltarea unui dispozitiv purtabil pentru monitorizarea nivelurilor lor din transpirație cu aplicații biomedicale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *