„Personalitatea” furnicilor o determină pe cea a coloniei lor, potrivit unui studiu publicat miercuri, care susține ipoteza că micile himenoptere sunt rezistente la orice „conformism social” chiar și în cadrul grupului din care fac parte, informează AFP.
Departe de a fi un grup omogen de mici soldați sau lucrătoare cuminți, coloniile de furnici prezintă o varietate de comportamente. La fel ca multe grupuri de animale numite „sociale”.
Dar înțelegerea interacțiunii dintre „comportamentul individual și cel colectiv rămâne o provocare majoră în biologia comportamentală și evoluționistă”, notează autorii studiul publicat recent în Royal Society’s Biology Letters. Și asta pentru că nu există „un răspuns clar la întrebarea dacă comportamentul unui individ se schimbă atunci când acesta se află într-un grup”, a explicat pentru AFP profesoara de etologie Patrizia d’Ettorre, specialistă în așa-numitele insecte sociale.
Echipa condusă de Patrizia d’Ettore, coautoare a studiului și cercetătoare la Laboratorul de etologie experimentală și comparată (LEEC) din cadrul Universității Sorbonne Paris Nord, a căutat un răspuns la acea întrebare monitorizând furnici din specia Aphaenogaster senilis.
Cercetătorii au început prin a supune o sută de furnici muncitoare la două teste care demonstrau „existența unor trăsături de personalitate”.
Aceste teste clasice măsurau înclinația fiecărei insecte de a risca ieșind în afara mușuroiului – în acest caz o eprubetă – și apoi de a se aventura mai aproape sau mai departe într-o incintă.
Cercetătorii au format apoi grupuri omogene de furnici în funcție de personalitatea lor mai mult sau mai puțin exploratorie, în ideea de „a vedea dacă comportamentul lor se va schimba în funcție de grupul din care fac parte”.
Sarcini de supraviețuire
Cercetătorii au supus apoi aceste grupuri la teste care implicau sarcini importante de supraviețuire.
De exemplu, să știe cum să folosească un instrument – să înmoaie un burete mic într-o soluție de zahăr pentru a-l aduce înapoi în cuib. Recunoașterea și atacarea unui inamic. Să colecteze mici muște moarte pentru a reaproviziona mușuroiul. Să transporte larvele de furnică într-un mușuroi nou atunci când cel vechi nu mai este disponibil.
Deloc surprinzător, echipa a constatat că „grupurile formate din furnici exploratoare au fost mai bune la toate sarcinile”, potrivit profesoarei Patrizia d’Ettorre.
În schimb, în ceea ce privește grupurile de furnici mai puțin aventuroase, „te-ai putea aștepta ca unii indivizi să se miște, să își schimbe comportamentul, dar nu a fost cazul”.
Altfel spus, și în conformitate cu ipoteza „tipului comportamental”, experimentul a arătat că „personalitatea furnicii nu se schimbă atunci când se află într-un grup”, a explicat Patrizia d’Ettorre. Și totuși, într-o colonie, aceste furnici mai puțin aventuroase trebuie să aibă un scop, a subliniat cercetătoarea, care studiază insectele sociale de 30 de ani.
Deși furnica neaventuroasă nu are o utilitate atât de mare pentru sarcinile considerate esențiale, ea trebuie să aibă totuși o anumită utilitate pentru alte sarcini, care sunt la fel de importante pentru viața coloniei.
Acesta este motivul pentru care ar fi „interesant în viitor să se creeze grupuri eterogene pentru a le testa performanța” în comparație cu grupurile omogene, a declarat Patrizia d’Ettorre.
Pentru că fiecare furnică excelează la cel puțin o sarcină și foarte puține dintre ele sunt bune la mai mult de o singură sarcină.
Astfel, în studiul său, echipa de la LEEC a identificat doar cinci „lucrătoare de elită” din 280, capabile să participe la cel puțin trei dintre cele patru sarcini de testare.
Lasă un răspuns