O nouă cercetare publicată în Nature Sustainability arată că emisiile generate de trafic pot fi estimate aproape în timp real, folosind date din camere de circulație și telefoane mobile. În Manhattan, autorii spun că programul de taxare a congestiei a fost asociat cu o scădere de 16–22% a emisiilor din trafic în primele opt săptămâni de la introducere.

Poluarea produsă de trafic este una dintre marile probleme ale orașelor moderne, dar până acum ea a fost, de multe ori, măsurată cu întârziere și la o rezoluție prea grosieră pentru a surprinde cu adevărat ce se întâmplă de la o stradă la alta sau de la o oră la alta. O cercetare publicată în Nature Sustainability propune o schimbare importantă de perspectivă: emisiile urbane pot fi estimate aproape în timp real, la scară mare și cu un nivel mult mai fin de detaliu, prin combinarea datelor din camere de trafic și a celor provenite din telefoane mobile.

Ideea este importantă pentru că multe inventare urbane clasice de emisii sunt prea lente sau prea generale ca să poată evalua rapid efectele unor politici publice. Cu alte cuvinte, autoritățile iau măsuri pentru trafic, dar adesea nu pot vedea repede, clar și localizat ce efect au acestea asupra poluării. Noul cadru de analiză încearcă exact asta: să urmărească mai bine variațiile spațiale și temporale ale emisiilor și să ofere o imagine mai apropiată de realitatea cotidiană a orașului.

Există însă și o precizare esențială, care merită subliniată pentru a evita entuziasmul nejustificat. Studiul nu spune că emisiile sunt măsurate direct, ca și cum cineva ar colecta instantaneu gazele de eșapament din fiecare colț al orașului. Mai exact, ele sunt estimate printr-un model alimentat cu volume mari de date despre mobilitate. Asta face metoda foarte utilă, dar în același timp înseamnă că vorbim despre estimări sofisticate, nu despre o radiografie perfectă și nemijlocită a realității.

Pe de altă parte, datele numeroase și actualizarea rapidă pot crea impresia unei certitudini absolute. În realitate, astfel de rezultate depind de calitatea datelor introduse în sistem, de modul în care sunt construite modelele și de ipotezele folosite pentru a transforma mobilitatea în emisii estimate. Faptul că metoda pare mai fină și mai rapidă decât inventarele clasice nu înseamnă că elimină complet incertitudinile.

Chiar și așa, direcția este una promițătoare. Cercetarea sugerează că orașele ar putea intra într-o nouă etapă, în care politicile de mobilitate și de mediu sunt evaluate mai repede, mai granular și mai aproape de viața reală a străzilor. În locul unei imagini statice și întârziate despre poluare, administrațiile ar putea avea acces la un tablou dinamic, util pentru decizii mai bine țintite.