Un herpetolog cunoscut pentru descoperirea unor noi specii de reptile și amfibieni în Ecuador este în centrul unei controverse: unde se termină activismul pentru biodiversitate și unde începe abaterea de la regulile științei?

Alejandro Arteaga este una dintre figurile vizibile ale herpetologiei sud-americane. Biolog ecuadoriano-venezuelean, fotograf de natură și explorator, el a devenit cunoscut prin descoperirea și descrierea mai multor specii noi de reptile și amfibieni, prin ghiduri de teren și prin campanii de protejare a habitatelor amenințate. Profilul său public este cel al unui om care încearcă să salveze natura înainte ca pădurile să dispară sub presiunea mineritului și a defrișărilor.

Dar un amplu material publicat de Science, semnat de jurnalistul Humberto Basilio, arată că povestea este mai complicată. Potrivit prezentării publice a articolului, controversa din jurul lui Arteaga a fost documentată timp de peste un an și se bazează pe interviuri cu aproape 60 de persoane. Criticii invocați de Science îl acuză de practici care ar depăși granița acceptabilă a cercetării de teren: colectarea sau transportul de specimene fără respectarea completă a protocoalelor, intrarea în rezervații fără autorizație, manipularea dură a animalelor pentru fotografii spectaculoase și descrieri taxonomice considerate de unii insuficient susținute.

Miza nu este doar reputația unui cercetător. În biologie, a spune că ai descoperit o specie nouă nu înseamnă doar a-i da un nume. Înseamnă a rearanja harta biodiversității, a influența prioritățile de conservare și, uneori, a orienta bani, proiecte și politici publice. Dacă o specie este real distinctă și amenințată, ea poate avea nevoie urgentă de protecție. Dacă însă diferențele sunt supraevaluate, resursele — oricum puține — pot fi împinse în direcții greșite.

Această problemă se numește adesea, în limbaj informal, „inflație taxonomică”: tendința de a împărți populații sau variante locale în prea multe specii distincte, uneori pe baza unor diferențe genetice, morfologice sau geografice insuficient de solide. În cazul șerpilor veninoși, lucrurile devin și mai delicate. O taxonomie instabilă poate complica literatura medicală și identificarea speciilor implicate în mușcături, iar unele surse științifice atrag atenția că numele și delimitările speciilor au relevanță inclusiv pentru tratamentele cu antivenin.

Un exemplu de dispută taxonomică privește complexul de vipere Bothriechis schlegelii, așa-numitele „eyelash vipers” (viepere „cu gene”). O lucrare asociată lui Arteaga și colaboratorilor a propus împărțiri mai fine în acest grup, dar specialiști citați în literatura de specialitate au contestat robustețea acestor delimitări, susținând că unele linii ar putea reprezenta variații geografice sau subspecii, nu specii separate.

De cealaltă parte, Arteaga își apără demersul prin urgența conservării. Ecuadorul este una dintre țările cu biodiversitate excepțională, dar și cu presiuni rapide asupra habitatelor. Într-un asemenea context, descoperirea și popularizarea speciilor pot atrage atenție, donații și protecție pentru păduri care altfel ar putea dispărea înainte să fie cunoscute. Potrivit profilurilor publice, Arteaga a contribuit la strângerea de fonduri pentru salvarea unor suprafețe de pădure și a fost implicat în proiecte de documentare a reptilelor și amfibienilor din Ecuador.

Cazul deschide o întrebare incomodă pentru știința conservării: cât de mult poate fi accelerată descoperirea biodiversității fără a slăbi standardele care fac știința credibilă? În zonele tropicale, unde speciile dispar rapid, cercetătorii lucrează adesea cu bani puțini, teren dificil, birocrație și presiune mediatică. Dar tocmai acolo regulile devin esențiale: permise clare, documentare riguroasă, mostre verificabile, fotografiere etică a animalelor și descrieri taxonomice care pot fi testate de alți specialiști.

Este adevărat că, de multe ori, conservarea are nevoie de povești puternice, de imagini care emoționează și de oameni capabili să mobilizeze publicul. Dar are nevoie, la fel de mult, de date corecte. O specie nouă nu este doar o veste frumoasă. Este o afirmație științifică, iar de calitatea ei pot depinde hărți, bani, rezervații și, în unele cazuri, chiar decizii medicale.