Un studiu internațional publicat în Science Advances a rezolvat un mister care complica de ani de zile înțelegerea unuia dintre cele mai grave efecte ale schimbărilor climatice.

De șase decenii, oceanele lumii se ridică. Nu dramatic, nu vizibil de la un an la altul – dar constant, inevitabil și, conform unui studiu publicat săptămâna aceasta, din ce în ce mai rapid. Și, pentru prima dată, oamenii de știință știu acum cu precizie de ce.

Creșterea nivelului mărilor este unul dintre cele mai bine documentate efecte ale încălzirii globale, și totodată unul care complică previziunile la scară planetară. Timp de ani de zile, a existat o problemă jenantă: observațiile satelitare și modelele teoretice nu se potriveau perfect. Nu mult – dar îndeajuns cât să lase un semn de întrebare la baza unora dintre cele mai importante calcule ale climatologiei.

Acel decalaj a fost acum eliminat. O echipă internațională de cercetători, condusă de specialiști de la Institutul de Fizică Atmosferică al Academiei Chineze de Științe, a publicat în Science Advances un studiu care închide pentru prima dată „bugetul” global al nivelului mărilor – adică explică complet cât a crescut, de ce și în ce ritm.

Ce arată datele

Ritmul s-a dublat în mai puțin de trei decenii. Dacă între 1960 și 2023 media globală a fost de aproximativ 2 milimetri pe an, în intervalul 2005–2023 aceasta a ajuns la aproape 4 milimetri anual. Nu pare mult în cifre absolute. Dar la scara coastelor și a orașelor, diferența devine enormă.

Cum funcționează

Există două mecanisme principale prin care oceanele cresc. Primul este expansiunea termică: apa mai caldă ocupă mai mult spațiu. Pe măsură ce oceanele absorb căldura produsă de emisiile umane de gaze cu efect de seră, moleculele de apă se mișcă mai energic și se „lărgesc”. Acest mecanism a contribuit cu 43% din creșterea totală înregistrată din 1960 până azi.

Al doilea mecanism este adaosul de apă proaspătă din topirea gheții. Ghețarii de munte contribuie cu aproximativ 27%, calota glaciară a Groenlandei cu 15%, iar cea din Antarctica cu 12%. Un ultim 3% vine din modificarea stocurilor de apă continentală – rezervoare, lacuri, acvifere.

Ceea ce s-a schimbat în ultimele decenii este că expansiunea termică, odinioară cauza principală, a început să fie depășită de topirea accelerată a gheții. Pe măsură ce temperaturile globale cresc, Groenlanda și Antarctica pierd masă glaciară tot mai rapid, iar inerția acestui proces este, conform studiului, extrem de greu de oprit.

„De ani de zile a existat un decalaj frustrant între cât de mult se observa că urcă oceanele și cât puteam explica din cauze individuale. Această lucrare arată că, cu instrumente mai bune și analize mai fine, decalajul poate fi închis. Putem explica creșterea nivelului mărilor cu mai multă certitudine.” — Prof. John Abraham, Universitatea St. Thomas, SUA, coautor al studiului

De ce contează rezolvarea acestui mister

Nepotrivirea dintre observații și modele nu era spectaculoasă, dar era suficient de mare cât să complice proiecțiile pe termen lung și să alimenteze incertitudinile în politicile climatice. Acum că decalajul a fost eliminat – grație unor corecții ale măsurătorilor satelitare, unor metode îmbunătățite de estimare a mișcării solului la galerele de maree și unor date mai precise despre pierderea de gheață din Groenlanda și Antarctica – climatologii pot construi scenarii viitoare cu un grad mai mare de încredere.

Aceasta nu este o veste liniștitoare. Dimpotrivă: cu cât modelele sunt mai precise, cu atât proiecțiile pentru deceniile viitoare devin mai clare și mai îngrijorătoare. Oamenii de știință avertizează că, chiar dacă emisiile de gaze cu efect de seră ar fi stabilizate imediat, inerția termică a oceanelor și a calotelor glaciare ar menține creșterea nivelului mărilor pentru secole întregi.

Ce nu știm încă

Studiul rezolvă ecuația observată în trecut, dar nu poate elimina incertitudinile legate de viitor. Comportamentul calotei glaciare din Antarctica – care ascunde scenariile cele mai grave – rămâne greu de modelat cu precizie. Ritmul exact al destabilizării ghețarilor marini, care ar putea genera salturi bruște în nivelul mărilor, este în continuare o sursă majoră de necunoscut. Cercetătorii subliniază că aceste întrebări rămân deschise și că monitorizarea continuă este esențială.

Perspectivă

Câteva zecimi de milimetru pe an poate părea o cifră abstractă. Dar multiplicate cu decenii și cu milioane de kilometri de coastă, aceste progresii lente devin migrații de populații, orașe inundate și infrastructuri demolate. Rezolvarea unui mister tehnic în climatologie nu oprește oceanele, dar adaugă un strat de certitudine într-o ecuație de care depind sute de milioane de oameni. Și uneori, a ști mai bine unde te afli este primul pas spre a decide ce faci în continuare.

Sursă
Huayi Zheng, Lijing Cheng, Sönke Dangendorf, Benoit Meyssignac, Anne Barnoud, Kevin E. Trenberth, John T. Fasullo, John Abraham et al.
Improved closure of the global mean sea level budget from observational advances since 1960
Science Advances, Vol. 12, Nr. 21, 20 mai 2026
DOI: 10.1126/sciadv.aea0652

Instituții participante: Institutul de Fizică Atmosferică, Academia Chineză de Științe; Universitatea Tulane; NSF National Center for Atmospheric Research; Universitatea St. Thomas; parteneri din Franța.