Un obiect cu masa apropiată de cea a lui Jupiter orbitează o pitică maro aflată, la rândul ei, în jurul unei stele, iar descoperirea complică felul în care astronomii clasifică planetele, sateliții și stelele eșuate.

Deși au fost confirmați peste 6.000 de exoplanete, niciun exomoon (un satelit al unei planete din afara Sistemului Solar) nu a fost confirmat vreodată cu certitudine, deși există câțiva candidați controversați. O echipă condusă de Kevin Hoy a folosit metoda vitezelor radiale pentru a studia sistemul CD-35 2722, alcătuit dintr-o stea cu aproximativ jumătate din masa Soarelui și o pitică maro, adică un obiect prea masiv ca să fie planetă, dar prea mic ca să susțină fuziunea nucleară specifică stelelor.

Un satelit care sfidează definițiile

Analiza datelor a scos la iveală un al treilea obiect din sistem, cu o masă minimă de aproximativ 0,9 mase joviene, care orbitează pitica maro o dată la aproximativ 170 de zile. Pentru că pitica maro are ea însăși circa 37 de mase joviene, adică e prea masivă ca să fie considerată planetă, obiectul mai mic ridică o problemă terminologică reală: dacă un satelit al unei exoplanete se numește exolună, cum ar trebui numit satelitul unei pitici maro? Cercetătorii au ales, deocamdată, termenul „exosatelit”, tocmai pentru că nu există o definiție formală care să acopere acest caz.

Un pas important, dar nu încă o confirmare completă

Deși este cea mai promițătoare dovadă de acest tip obținută vreodată prin această metodă, cercetătorii recunosc că rămâne incert dacă obiectul va îndeplini criteriile, încă nedefinite formal, pentru a fi considerat oficial o exolună. Ceea ce contează, spun ei, este că tehnica folosită demonstrează că metoda poate funcționa, deschizând calea către detectarea unor obiecte și mai mici, pe măsură ce tehnologia avansează, în special odată cu intrarea în funcțiune a viitorului telescop uriaș al ESO (ELT), cu o oglindă de 39 de metri.

Dincolo de emoția descoperirii unui nou tip de obiect ceresc, cartografierea sateliților din alte sisteme planetare ne ajută să înțelegem cât de diversă poate fi arhitectura sistemelor din afara propriului nostru Sistem Solar, unde regulile pe care le cunoaștem de acasă nu se mai aplică întotdeauna atât de clar.

Sursă: Kevin Hoy et al. — „Planetary-mass exosatellite detected around the substellar companion of a star”, Nature, 2026, DOI: 10.1038/s41586-026-10751-w