Un nou studiu arată că, la nou-născuți, creierul se activează mai puternic atunci când aud plânsul altor bebeluși decât atunci când aud vorbire, deși vocea umană era considerată, până acum, sunetul cu locul privilegiat în percepția copilului încă din prima zi de viață.

Ideea că bebelușii se nasc cu o predispoziție specială pentru vocea umană este veche și bine susținută de cercetări anterioare. O parte din această preferință ar veni chiar din pântecul mamei, unde fătul acumulează experiență auditivă cu sunetele vorbirii încă din ultimul trimestru de sarcină. Pornind de la această idee, ar fi fost de așteptat ca, la naștere, creierul unui bebeluș să reacționeze mai puternic la vorbire decât la orice alt sunet uman, inclusiv plânsul altor copii. O echipă internațională de cercetători în neuroștiință cognitivă a dezvoltării, din care a făcut parte și Irene de la Cruz-Pavía, de la Universitatea Deusto din Bilbao, a decis să testeze direct această presupunere.

Un experiment în oglindă, cu bebeluși și adulți

Cercetătorii au recrutat 25 de nou-născuți, cu vârste între una și patru zile, la Spitalul Necker-Enfants Malades din Paris, toți expuși la limba franceză în perioada prenatală. Pentru a avea un punct de comparație, echipa a testat și 27 de adulți vorbitori de italiană, de la Universitatea din Padova, care nu aveau nicio cunoștință de limbă franceză. Astfel, ambele grupuri au ascultat sunete pe care nu le puteau înțelege ca limbaj propriu-zis, aflate în condiții de procesare identice.

Adulții au ascultat blocuri de fraze rostite în franceză, fără să înțeleagă sensul cuvintelor, în timp ce bebelușii au ascultat blocuri de plânsete înregistrate de la alți nou-născuți. Folosind o tehnică de neuroimagistică neinvazivă, cercetătorii au înregistrat, pentru fiecare grup, modul în care creierul reacționa la sunetele respective.

Rezultatul inversat

Rezultatele au arătat un tipar opus pentru cele două grupuri. La adulți, activarea cerebrală a fost semnificativ mai puternică la auzul frazelor rostite decât la auzul plânsetelor. La nou-născuți, situația s-a inversat complet: reacția creierului la plânsul altor bebeluși a fost semnificativ mai puternică decât la vorbire.

Pentru echipa de cercetare, descoperirea este cu atât mai surprinzătoare cu cât, din punct de vedere pur acustic, vorbirea ar trebui să fie sunetul mai familiar pentru un nou-născut, tocmai pentru că a fost expus la ea în uter, în ultimele luni de sarcină. Explicația propusă de cercetători are legătură cu ceea ce fiecare grup este capabil să producă, nu doar să audă: atât bebelușii, cât și adulții par să se activeze mai mult la comportamentul sonor pe care ei înșiși îl pot genera, plânsul în cazul bebelușilor, vorbirea în cazul adulților, indiferent dacă înțeleg sau nu limba folosită.

Echipa de cercetare continuă acum să exploreze cum evoluează acest tipar odată cu vârsta. Cercetătorii testează în prezent reacțiile cerebrale ale bebelușilor cu vârste între șase și zece luni la gânguritul propriu comparativ cu vorbirea, pentru a vedea dacă preferința se schimbă pe măsură ce copiii încep să gângurească și, ulterior, să vorbească.

Descoperirea sugerează că, în primele zile de viață, creierul uman nu răspunde neapărat la ceea ce este mai familiar din punct de vedere acustic, ci la ceea ce este mai apropiat de propriul repertoriu de comportamente, o distincție subtilă care ar putea rescrie o parte din ce credeam că știm despre primii pași ai comunicării umane.

---

Sursă: Gaia Lucarini, Irene de la Cruz-Pavía, Jessica Gemignani, Caroline Nallet, Alexandre Lapillonne, Judit Gervain, Universitatea din Padova, Universitatea Deusto (Bilbao), Université Paris Cité, Developmental Cognitive Neuroscience — „Do babies perceive cries as speech?”