Un nor vulcanic uriaș, format după erupția submarină Hunga Tonga-Hunga Ha’apai din 2022, pare să fi declanșat o reacție chimică neașteptată, care a distrus o parte din metanul eliberat chiar de erupție.
Erupția vulcanului submarin Hunga Tonga-Hunga Ha’apai, din 15 ianuarie 2022, a fost una dintre cele mai puternice explozii vulcanice din istoria modernă, aruncând materiale la peste 30, chiar 55 de kilometri altitudine și injectând în stratosferă aproximativ 146 de teragrame de vapori de apă, circa 10% din întreaga cantitate de vapori de apă stratosferici de pe planetă. O echipă condusă de Maarten van Herpen, de la Utrecht University, a analizat datele satelitului TROPOMI din zilele următoare erupției și a găsit o cantitate neobișnuit de mare de formaldehidă în norul vulcanic.
Formaldehida, semnul indirect al metanului distrus
Formaldehida se formează ca produs intermediar, cu viață scurtă, atunci când metanul este oxidat chimic în atmosferă. Absența unor surse locale de formaldehidă, precum arderile de biomasă, i-a făcut pe cercetători să interpreteze concentrația găsită, de până la 12 părți per miliard la 30 de kilometri altitudine, ca dovadă a unei oxidări intense a metanului chiar în interiorul norului vulcanic, persistentă timp de cel puțin zece zile.
Explicația propusă de echipă ține de particularitatea acestei erupții: fiind submarină, vulcanul a aruncat în atmosferă cantități uriașe de apă sărată, alături de cenușă. O parte din acest amestec a ajuns în stratosferă, unde lumina solară ar fi produs clor reactiv din particulele de sare. Clorul rezultat ar fi reacționat apoi cu metanul din nor, contribuind la distrugerea unei părți din propria poluare a erupției.
O metodă nouă de măsurare a metanului distrus
Dincolo de cazul particular al erupției din Tonga, cercetătorii propun formaldehida drept un indicator satelitar util pentru cuantificarea oxidării metanului la scară largă, inclusiv deasupra oceanelor, unde metanul însuși e mai greu de măsurat direct din spațiu. Metoda ar putea servi, în viitor, la verificarea eficienței unor tehnologii experimentale menite să grăbească descompunerea metanului din atmosferă.
Metanul este al doilea cel mai important gaz cu efect de seră, după dioxidul de carbon, responsabil pentru aproximativ 0,5°C din încălzirea globală actuală. Deși mult mai puțin abundent decât CO2, metanul reține căldura de aproximativ 80 de ori mai eficient pe o perioadă de 20 de ani, dar se descompune și mult mai repede, de obicei în circa un deceniu, ceea ce face din reducerea emisiilor de metan una dintre cele mai rapide căi de a încetini încălzirea pe termen scurt.
Descoperirea nu propune o soluție practică imediată pentru poluarea cu metan, dar arată că atmosfera poate genera, în anumite condiții rare, propriile ei mecanisme de curățare chimică, un fenomen pe care cercetătorii îl considerau până acum imposibil de observat direct.
Sursă: Maarten M. J. W. van Herpen, Isabelle De Smedt, Daphne Meidan, Alfonso Saiz-Lopez, Matthew S. Johnson, Thomas Röckmann, Jos de Laat — Utrecht University, Royal Netherlands Meteorological Institute (KNMI), University of Copenhagen, CSIC Madrid — „Satellite quantification of enhanced methane oxidation applied to the stratospheric plume following Hunga Tonga-Hunga Ha’apai eruption”, Nature Communications 17, 3746 (2026), DOI: 10.1038/s41467-026-72191-4
Lasă un răspuns