Pe fundul Pacificului, în bulgării bogați în nichel, cobalt și cupru, numiți noduli polimetalici, trăiesc animale mai mici de un milimetru, diferite de cele din noroiul din jur. Cercetătorii avertizează că exploatarea minieră ar distruge definitiv un habitat format în milioane de ani.
În adâncurile centrale ale Pacificului, la 4.000–6.000 de metri, fundul mării este acoperit în mare parte de noroi moale. Suprafețele dure sunt rare, iar nodulii polimetalici, bulgări de oxizi de fier și mangan cam cât un pumn, sunt printre puținele. Ei conțin nichel, cobalt și cupru, de aceea sunt ținta exploatării miniere submarine.
O lume ascunsă în crăpături
Echipa a analizat 244 de noduli din Zona Clarion-Clipperton, adunați în 2019 în timpul unei expediții a navei germane Sonne, cu ajutorul unor corpuri de prelevare și al unor roboți submarini. Nodulii au venit din două zone aflate sub contracte de explorare. În laborator, cercetătorii i-au disecat cu grijă ca să scoată organismele din crăpături și pori.
Au numărat 4.139 de animale, în medie 17 pe nodul, iar într-unul singur au găsit 245. Sunt animale mai mici de un milimetru. Crăpăturile din noduli sunt suficient de largi ca să le adăpostească, deci nodulul funcționează ca un habitat tridimensional, nu doar ca o suprafață pe care se așază viața.
Alți locuitori decât cei din noroi
Nodulii au mai puține animale decât sedimentul din jur: aproximativ 10% din numărul de nematode (viermi rotunzi) și 25% din cel al copepodelor (crustacee mici) găsite în noroi. În schimb, comunitățile sunt diferite de cele din sediment, iar cele din noduli seamănă între ele pe distanțe de până la 1.000 de kilometri. Un organism unicelular, Thurammina sp. 1, este foarte frecvent în noduli și pare adaptat acestor adăposturi.
Nodulii cresc doar câțiva milimetri într-un milion de ani, deci un habitat scos de pe fund nu se reface în timp util. Sabine Gollner, cercetătoare la Institutul Regal Olandez pentru Cercetarea Mării (NIOZ) și coautoare a studiului, avertizează că exploatarea comercială ar putea duce la „o pierdere ireversibilă” de biodiversitate nedescrisă și unică. Autorii spun că rezultatele ar trebui luate în calcul la planificarea zonelor protejate și la evaluarea impactului miniereselor.
Ce rămâne neștiut
Multe dintre organisme nu au fost încă descrise, așa că efectul asupra unor specii concrete e greu de apreciat. Studiul nu stabilește dacă pierderea acestor comunități locale ar duce la dispariția globală a vreunei specii sau dacă animalele ar putea supraviețui în alte locuri. Autorii spun că întrebarea cere cercetări viitoare. Comparația cu sedimentul acoperă doar nematodele și copepodele, iar animalele mai mari nu au fost incluse.
Cercetarea continuă. Tanja Stratmann, de la Centrul pentru Științe ale Mediului Marin (MARUM) al Universității din Bremen, se află acum într-o expediție internațională în aceeași zonă, pentru a studia mai departe ecosistemul nodulilor. Lucrarea face parte din proiectele MiningImpact 2 și 3, finanțate prin JPIOcean.
Nodulii de pe fundul Pacificului nu sunt doar rezerve de metale, ci și locuințe pentru animale minuscule care nu trăiesc în noroiul din jur, iar scoaterea lor ar distruge un habitat format în milioane de ani.
Sursă: Coral Diaz-Recio Lorenzo, Tanja Stratmann, Mark Eduard de Wilt, Ranju Radhakrishnan, Lara Macheriotou, Ellen Pape, Lucille Hoogerdijk, Nadinne Jeanneth van den Hooven-Iza, Jan Tobias Krüger, Lea Kaspersmeier, Moritz Neuser, Moritz Klöckner, Martin Lauth, Mirko Schaper, Tasnim Patel, Sabine Gollner (MARUM, Universitatea din Bremen; NIOZ; Universitatea Ghent; Universitatea Utrecht; IFREMER; Institutul Regal Belgian de Științe Naturale; Stațiunea de Biologie Marină Roscoff, Universitatea Sorbona; Universitatea din Paderborn; Universitatea de Științe Aplicate Avans), „Polymetallic nodules provide a distinct habitat for abyssal meiofauna”, Scientific Reports, 11 noiembrie 2026, DOI 10.1038/s41598-026-76737-w.



Lasă un răspuns