Analiza a 1.712 cristale de zircon din sedimentele din jurul Antarcticii arată că, acum 650–450 de milioane de ani, continentul găzduia lanțuri muntoase de tip Himalaya. Rădăcinile lor se află și azi sub calota de gheață.
Antarctica e acoperită de gheață în proporție de peste 99,5%, așa că geologii pot examina direct doar o mică parte din roci. Doi cercetători de la Universitatea Națională Australiană au ocolit problema. Au analizat cristale de zircon pe care ghețarii le-au dus de pe continent și le-au lăsat pe fundul oceanului.
Cum se citește un munte din cristale
Zirconul e un mineral foarte rezistent. Datarea cu uraniu și plumb arată când s-a format roca din care provine un cristal. Chiar dacă roca s-a erodat și a fost cărată departe, cristalul păstrează această vârstă.
Bei Chen, de la Centrul German de Cercetare în Geoștiințe din Potsdam și de la Universitatea Națională Australiană, și Ian Campbell au analizat 1.712 grăunți din 12 probe de sediment. Probele provin de pe fundul mării din jurul Antarcticii și au fost furnizate prin Programul Internațional de Foraj Oceanic. Grăunții au venit, după lucrarea însoțitoare, din eroziunea glaciară a circa 90% din continent. Cei doi i-au combinat cu mii de analize publicate anterior.
Unii zirconi poartă o amprentă chimică specifică rădăcinilor adânci ale munților înalți, acolo unde rocile ajung sub presiuni uriașe. Prezența lor în număr mare e un indiciu că lanțurile din care provin au fost cu adevărat mari.
Un semnal cât un supercontinent
Cei mai mulți grăunți din Antarctica au între 650 și 450 de milioane de ani, adică vârsta asamblării supercontinentului Gondwana. Atunci s-au ciocnit blocurile care formează azi Antarctica, India, Australia și Kalahari. Autorii susțin că ciocnirile au ridicat lanțuri de tip Himalaya.
Când datele din Antarctica au fost adăugate la baza de date globală de zirconi din râuri, iar probele au fost ponderate după suprafața reprezentată, semnalul Gondwanei a ieșit cel mai puternic dintre toate evenimentele de ridicare a munților legate de supercontinente. Pentru intervalul dintre începutul Cambrianului și sfârșitul exploziei cambriene, circa 46% dintre grăunți și 55% dintre cei formați la presiune mare veneau din Antarctica. Cifrele descriu însă baza de date, nu dimensiunea munților.
De la munți la animale
Echipa propune o legătură cu începuturile vieții animale. Eroziunea acestor munți ar fi eliberat fosfor și fier, care au hrănit algele și cianobacteriile din oceane. Materia organică produsă de ele s-a îngropat în sedimente, iar oxigenul a rămas în atmosferă. Cu mai mult oxigen, ar fi apărut mai întâi animalele și apoi explozia cambriană, de acum aproximativ 538 de milioane de ani. Aceeași echipă susținuse în 2022 că astfel de „supermunți” corespund unor trepte din creșterea oxigenului.
Autorii nu spun că munții au provocat explozia cambriană. Ei consideră improbabil ca potrivirea dintre cea mai intensă perioadă de formare a munților și cea mai spectaculoasă perioadă a evoluției animalelor să fie o coincidență, dar rămâne o corelație. Momentul și amploarea creșterii oxigenului nu sunt bine stabilite, iar schimbări chimice legate de oxigen apar încă de acum circa 800 de milioane de ani, fapt pe care modelul nu îl explică pe deplin. Munții înșiși s-au erodat, iar dovezile vin indirect, din cristale.
Munții din Antarctica nu mai există ca atare, dar cristalele de zircon din sedimente le păstrează urma. Ridicarea și erodarea lor ar fi putut pregăti condițiile pentru apariția animalelor, însă legătura rămâne o ipoteză, nu o dovadă.
Sursă: Bei Chen (GFZ Helmholtz Centre for Geosciences, Potsdam, și Australian National University) și Ian H. Campbell (Australian National University), „Do Himalayan-style mountains lie under the Antarctic ice: Implication for the Gondwana Supermountains, the rise of oxygen and the Cambrian explosion?”, Earth and Planetary Science Letters, 2026, DOI: 10.1016/j.epsl.2026.120330. Studiu însoțitor: Chen, Campbell și Arculus, Communications Earth & Environment, 10 septembrie 2026, articolul.



Lasă un răspuns