Daniel David, despre Inteligența Artificială: „Trebuie să o lăsăm să se dezvolte, dar cu două constrângeri: de etică și de acceptabilitate socială”

Rectorul Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, psihologul Daniel David, a apreciat, la o conferință la Alba Iulia, că inteligența artificială trebuie lăsată să se dezvolte, cu condiția să nu fie un risc pentru oameni și, de asemenea, să nu creeze dezechilibre între oameni.

„A apărut problema inteligenței artificiale. (…). Inteligența artificială ne va depăși în performanță. Inevitabil. Ce înseamnă inteligența artificială? Înseamnă un sistem artificial care are răspunsuri nu doar similare omului, ci va avea răspunsuri mai bune decât omul.(…). Inteligența artificială este clar că o să ne depășească, și în capacitatea de memorie, de calcul. Este asta un pericol pentru noi? Depinde cum ne raportăm la inteligența artificială. Cineva spunea, l-ați auzit pe Elon Musk, în mod naiv cerând stoparea cercetărilor o vreme în inteligența artificială până ne hotărâm și ne dăm seama cam ce se va întâmpla. O mare greșeală”, a declarat Daniel David în conferința „Despre psihologia românilor în educație și tehnologie”, susținută duminică în cadrul Târgului de cArte Alba Transilvana.

David a opinat că nimeni nu poate opri cercetarea cu adevărat într-o tehnologie de interes.

„Dacă noi o oprim în universități și în spațiul public, știți unde se va întâmpla? În zona neagră, ilegală și în zona militară și a serviciilor secrete. Şi sistemul civil va pierde controlul asupra acestui lucru. Noi trebuie să lăsăm inteligența artificială să se exprime aici, între noi, trebuie să o lăsăm și să o susținem să se dezvolte, dar, este drept, că trebuie să o constrângem cu două lucruri. Chiar săptămânile trecute, Universitatea ‘Babeș-Bolyai’ a propus o platformă umanistă pentru orice dezvoltare tehnologică. Ce înseamnă o platformă umanistă în cadrul tehnologiei? Înseamnă că orice tehnologie trebuie în primul rând să fie constrânsă etic. Ce înseamnă o constrângere etică? Înseamnă mai multe lucruri. Să nu fie un risc pentru oameni și, doi, să nu creeze dezechilibre între oameni”, a spus Daniel David.

În afară de componentă de etică, este necesară și o componentă de acceptabilitate socială, a adăugat acesta.

„Adică, științele sociale trebuie să vină, să informeze oamenii despre ce impact poate să aibă această tehnologie. Şi omul să decidă liber dacă acceptă sau nu acceptă acea tehnologie. Când spun că acceptă, nu mă gândesc că tehnologia trebuie să se adapteze neapărat la noi. Unele tehnologii ne vor schimba total (…). Unele tehnologii o să mă schimbe, dar această schimbare trebuie să se facă cu acordul meu, să-mi dau consimțământul pentru această schimbare”, a explicat rectorul.

El a punctat că dacă există în orice zonă de dezvoltare tehnologică cele două constrângeri, de etică și de acceptabilitate socială, nu trebuie să ne temem de tehnologie, fiindcă aceasta o să ne facă viața mai ușoară.

„În legătură cu inteligența artificială, ați văzut unele frici ale unor profesori. Eu am rămas mirat. Profesorii spuneau: trebuie interzisă în școli. Trebuie interzisă în universități. De ce? Fiindcă GPT ce face? Poate scrie lucrări foarte bune, de licență, de masterat, de doctorat. Poate scrie? Da. Şi poate scrie lucrări foarte bune. Şi ce o să facem? O să interzicem? Care e diferența între faptul că, de exemplu, un student trișează și vine la mine cu o lucrare scrisă de ChatGPT sau o lucrare cumpărată de pe internet? Care-i diferența? Că nu-i niciuna. Problema nu este a sistemului de inteligență artificială, problema mea este a mea, ca profesor. Noi, ca profesori, trebuie să ne schimbăm sistemul de evaluare. Dacă eu sunt coordonatorul acelei lucrări, eu trebuie să văd creșterea lucrării în timp și atunci îmi dau seama că acea lucrare a fost scrisă de cel pe care l-am coordonat”, a explicat Daniel David.

Rectorul a arătat că de fiecare dată când s -a întâmplat vreo revoluție în evoluția civilizației noastre, vechile generații totdeauna au văzut lucrurile catastrofic.

„Ce facem cu tehnologia? Multă lume spune că tehnologia este un pericol și trebuie să avem grijă cum tratăm tehnologia. Noi, în zona asta a științelor cognitive, a științelor psihologice, vedem lucrurile altfel și considerăm că tehnologia în sine nu este bună sau rea. Tehnologia devine mai bună sau devine mai rea în funcție de cum o folosim noi. Şi atunci depinde de noi să o folosim bine. Şi dacă o să o folosim bine, atunci tehnologia va aduce doar beneficii. (…). Să nu ne temem de ea, noi o transformăm într-una bună sau rea în funcție de ce facem cu ea”, a conchis rectorul Daniel David.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *