Mai mulți roboți umanoizi echipați cu inteligență artificială au luat cuvântul vineri, în timpul unei conferințe organizate de ONU la Geneva, pentru a afirma că vor putea într-o bună zi să conducă lumea mai bine decât oamenii, informează AFP.
Ei consideră totodată că oamenii ar trebui să dea dovadă de prudență în fața inteligenței artificiale (AI) și au recunoscut că nu stăpânesc deocamdată emoțiile umane.
Roboții în cauză – unii dintre cei mai avansați din lume – au participat în această săptămână, alături de peste 3.000 de persoane, la „Summitul Global de Inteligență Artificială în Slujba Binelui”, organizat de UIT, o instituție din cadrul ONU specializată în noile tehnologii.
În timpul summitului, experți, directori și reprezentanți ai companiilor participante au discutat despre necesitatea elaborării unor reguli care să garanteze că noile tehnologii sunt utilizate în scopuri benefice pentru omenire, precum lupta împotriva foametei sau împotriva schimbărilor climatice.
„Câtă tensiune există în această tăcere”, a declarat unul dintre roboți în debutul conferinței de presă, care s-a ținut doar în limba engleză.
Întrebată despre capacitatea lor de a conduce lumea, Sophia, un robot dezvoltat de Hanson Robotics, a fost foarte clară: „Roboții umanoizi pot să conducă cu un nivel de eficiență mai mare decât cel al liderilor umani”.
„Noi nu avem aceleași prejudecăți sau emoții care pot uneori să afecteze adoptarea deciziilor și putem să analizăm cu rapiditate mari cantități de date pentru a lua cele mai bune decizii”, a adăugat robotul.
Însă Sophia a dat și câteva asigurări: „colaborarea între oameni și AI poate să creeze o sinergie eficientă” și să permită „realizarea unor lucruri mari”.
Cercetările din domeniul AI, în special cele care privesc inteligența artificială generativă, sunt în plin avânt, iar ONU a cerut crearea unor reguli și limitări, pentru ca aceste tehnologii să aducă beneficii pentru omenire, fără să o pună în pericol.
În absența unor astfel de reglementări, AI riscă să ne facă să trăim un adevărat coșmar, a avertizat în această săptămână secretarul general al UIT, Doreen Bogdan-Martin, descriind o lume cu milioane de locuri de muncă în pericol și pe cale să devină o victimă a dezinformării, precum și „tulburări sociale, o instabilitate geopolitică și disparități economice la o scală pe care nu am văzut-o niciodată în trecut”.
În aceeași conferință de presă de vineri, robotul umanoid Ameca a dat asigurări spunând că lucrurile vor depinde de felul în care AI va fi întrebuințată: „Trebuie să fim prudenți, dar și entuziasmați de ideea că aceste tehnologii pot să ne îmbunătățească viața în numeroase privințe”.
La întrebarea unui jurnalist care dorea să știe dacă roboții ar putea să îi mintă pe oameni, Ameca a răspuns astfel: „nimeni nu va putea să știe vreodată cu certitudine, dar eu pot să vă promit că voi fi mereu onestă și sinceră cu voi”.
Foto: Robert Couse-Baker
Lasă un răspuns