Premiile Ig Nobel 2024. Porumbei care pilotează bombe și păstrăvi morți care înoată

Un proiect din Al Doilea Război Mondial care a implicat dresarea porumbeilor pentru a „pilota” bombe a fost premiat, joi seară, la ediția din acest an a premiilor Ig Nobel, relatează DPA/PA Media.

Premiile Ig Nobel – acordate anual de revista de umor științific Annals of Improbable Research – recompensează realizări științifice neobișnuite care „îi fac pe oameni să zâmbească și apoi să reflecteze”.

Burrhus Frederic Skinner, psiholog la Universitatea din Minnesota, Statele Unite, a fost recompensat cu un premiu postum pentru activitatea sa în cadrul Project Pigeon, care a constat în învățarea porumbeilor să ghideze rachete, cu un oarecare succes.

Proiectul nu a demarat niciodată din cauza scepticismului militarilor și autorităților guvernamentale americane. Cu toate acestea, Skinner și-a susținut cercetarea, scriind într-un rezumat al proiectului, publicat în 1960: „Numiți-o o idee nebunească, dacă vreți. Eu nu mi-am pierdut niciodată încrederea în ea”.

Premiul pentru anatomie a fost decernat unei echipe de oameni de știință din Franța care a dorit să afle dacă firele de păr de pe capetele majorității oamenilor din emisfera nordică este orientat în aceeași direcție – în sensul acelor de ceasornic sau în sens invers – ca și cele ale persoanelor care trăiesc în emisfera sudică.

Autorul studiului, Khonsari Roman, profesor de chirurgie maxilofacială la Spitalul Necker-Enfants Malades din Paris, a declarat: „În general, vârtejurile în sensul acelor de ceasornic sunt considerabil mai frecvente în întreaga lume. Cu toate acestea, vârtejurile în sens invers acelor de ceasornic par să fie mai răspândite în emisfera sudică”.

Premiul pentru chimie a fost câștigat de o echipă de cercetători care a utilizat o tehnică de laborator pentru a separa râmele aflate sub influența alcoolului de celelalte, în timp ce americanii Fordyce Ely și William Petersen au fost recompensați cu premiul pentru biologie după ce au făcut să pocnească o pungă de hârtie lângă o pisică așezată pe spatele unei vaci, cu scopul de a înțelege mai multe despre modul și momentul în care vacile dau lapte. Cei doi au descoperit că vacile încetează temporar să mai producă lapte atunci când sunt speriate.

O echipă internațională de oameni de știință condusă de universitari din Germania a primit premiul pentru probabilitate pentru un studiu bazat pe mai bine de 350.000 de experimente de aruncare în sus a unei monede. În cadrul experimentelor, cu durata totală de 650 de ore, au fost utilizate 44 de monede.

Echipa a descoperit că, atunci când oamenii aruncă în sus o monedă, aceasta se „clatină” în aer, ceea ce crește probabilitatea de a cădea pe aceeași parte pe care era inițial.

Au fost acordate, de asemenea, premiul pentru fiziologie, pentru descoperirea faptului că multe mamifere sunt capabile să respire prin anus, dar și premiul pentru fizică, pentru demonstrarea faptului că un păstrăv mort poate să înoate.

James Liao, profesor de biologie la Universitatea din Florida, Statele Unite, a declarat că în 2004 a descoperit că peștii înoată printr-o mișcare asemănătoare unui steag atunci când sunt trași în spatele unui cilindru. El a dorit să afle dacă acest lucru era valabil și în cazul peștilor morți.

„Experimentul cu peștele mort a fost o modalitate rapidă de a arăta că forma, mucusul și flexibilitatea unui pește (mort) sunt suficiente pentru ca acesta să aibă suficientă energie pentru a-și menține poziția în spatele cilindrului și chiar să se deplaseze înainte”, a spus cercetătorul. Liao a precizat că activitatea sa ar putea ajuta la proiectarea unor culoare mai eficiente pentru a ajuta migrația peștilor.

Premiul pentru demografie i-a revenit lui Saul Justin Newman, cercetător la University College London, care a descoperit că unii dintre supercentenari provin din zone în care datele de stare civilă nu erau înregistrate cu acuratețe.

Newman a declarat că a devenit interesat de investigarea datelor oamenilor care au trăit mai mult decât majoritatea după ce a contrazis două lucrări științifice despre supercentenari. „Am descoperit că înregistrările privind vârstele extreme par a fi, în mare parte, erori”, a spus el.

„De exemplu, cel mai vârstnic bărbat din lume, Jiroemon Kimura, prezintă un număr extraordinar de anomalii biografice și are trei zile de naștere raportate – una care pare să fi fost falsificată, una care a fost o eroare tipografică introdusă de demografi și una despre care se presupune că este reală”, a declarat cercetătorul.

Newman a precizat că aceste anomalii sunt și mai evidente la nivel de populații. „Atingerea vârstelor extreme este prezisă de ratele mai mari de sărăcie, ratele mai mari de sărăcie la bătrânețe, lipsa unui certificat de naștere și, în mod uimitor, de un număr mai mic de persoane de peste 90 de ani într-o regiune – cu cât sunt mai multe persoane de 90 de ani într-o regiune, cu atât sunt mai puțini oameni de 105 ani”.

Premiile Ig Nobel sunt decernate anual înaintea anunțării Premiilor Nobel, la Stockholm. În acest an, Premiile Nobel vor fi anunțate în perioada 7-14 octombrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *