Sarcina declanșează schimbări majore în corpul unei femei – hormonale, cardiovasculare, respiratorii, gastrointestinale, urinare și altele. Și, după cum arată un nou studiu, creierul femeii însărcinate trece, la rândul lui, prin schimbări majore, unele trecătoare, altele de lungă durată, transmite luni Reuters.
Cercetătorii au anunțat luni că au cartografiat pentru prima dată schimbările care se produc pe măsură ce creierul unei femei se reorganizează ca răspuns la sarcină, pe baza scanărilor efectuate de 26 de ori, începând cu trei săptămâni înainte de concepție, până la nouă luni de sarcină și apoi, postpartum, doi ani mai târziu.
Studiul a constatat o reducere generalizată a volumului de materie cenușie corticală, zona încrețită care cuprinde stratul cel mai exterior al creierului, precum și o creștere a integrității microstructurale a materiei albe, situată mai adânc în creier. Ambele modificări au coincis cu o creștere a nivelului hormonilor estradiol și progesteron.
Materia cenușie este compusă din corpurile celulare ale celulelor nervoase aflate în creier. Materia albă este alcătuită din fascicule de axoni – fibre lungi și subțiri – ale celulelor nervoase care transmit semnale în cadrul unor conexiuni pe distanțe lungi în creier.
Studiul, primul de acest gen, s-a bazat pe un singur subiect: Elizabeth Chrastil, la Universitatea California din Irvine, Statele Unite, coautoare a studiului, care a devenit mamă pentru prima dată. Ea a născut un băiat sănătos, care are în prezent 4 ani și jumătate. Chrastil avea 38 de ani în timpul studiului, iar acum are 43 de ani.
Oamenii de știință au declarat că, după finalizarea acestui studiu, au observat același tipar la alte câteva femei însărcinate, care au fost supuse unor scanări cerebrale în cadrul unui studiu în curs de desfășurare, numit „Proiectul creierului matern”. Cercetătorii intenționează să extindă numărul subiecților la câteva sute.
„Este destul de șocant că în 2024 nu avem aproape nicio informație referitoare la ceea ce se întâmplă în creier în timpul sarcinii. Această lucrare (de cercetare) deschide mai multe întrebări decât răspunsuri, iar noi atingem aceste întrebări doar la suprafață”, a adăugat Chrastil.
Scanările au demonstrat o reducere, în medie, de aproximativ 4% a materiei cenușii în aproximativ 80% dintre regiunile creierului studiate. O mică revenire postpartum nu a readus volumul la nivelurile anterioare sarcinii.
Totodată, scanările au relevat o creștere de aproximativ 10% a integrității microstructurale a materiei albe, un indicator al sănătății și calității conexiunilor dintre regiunile creierului, care a atins un nivel maxim la sfârșitul celui de-al doilea trimestru de sarcină și la începutul celui de-al treilea, urmând ca, după naștere, să revină la starea anterioară sarcinii.
„Creierul matern suferă o schimbare coregrafică de-a lungul gestației, iar noi suntem în sfârșit capabili să observăm procesul în timp real”, a declarat Emily Jacobs, specialistă în neuroștiințe la Universitatea California din Santa Barbara, autoare principală a studiului publicat în jurnalul Nature Neuroscience.
„Studiile anterioare au realizat instantanee ale creierului, înainte și după sarcină. Însă, nu am fost niciodată martori ai creierului în toiul acestei metamorfoze”, a adăugat Jacobs.
Cercetătorii au declarat că nu este clar dacă pierderea de materie cenușie este un lucru rău. „Această schimbare ar putea indica o reglare fină a circuitelor cerebrale, nu foarte diferită de ceea ce se întâmplă cu toți adulții tineri pe măsură ce trec prin pubertate și creierul lor devine mai specializat. Unele schimbări pe care le-am observat ar putea fi, de asemenea, un răspuns la cerințele fiziologice ridicate ale sarcinii în sine, demonstrând cât de adaptabil poate fi creierul”, a declarat Laura Pritschet, cercetătoare la Universitatea din Pennsylvania și autoare principală a studiului.
Cercetătorii speră ca în viitor să examineze modul în care variația acestor modificări ar putea ajuta la prezicerea unor fenomene precum depresia postpartum și modul în care preeclampsia – o problemă gravă care afectează tensiunea arterială și poate apărea în timpul sarcinii – ar putea dăuna creierului.
Chrastil a declarat că nu a fost conștientă în timpul studiului de datele care indicau modificările la nivelului creierului său, precizând că nu a simțit nimic diferit. „Unii oameni vorbesc despre ‘creierul de mămică’ și lucruri de acest gen”, a spus Chrastil, referindu-se la ceața mentală cu care se confruntă unele femei însărcinate. „Eu n-am avut parte de așa ceva”, a adăugat ea.
Lasă un răspuns