Mai mulți factori influențează durata de viață, cum ar fi dieta, exercițiile fizice, fumatul, consumul de alcool, mediul și alte variabile. De asemenea, ajută și faptul a de nu fi călcat de un camion de gunoi. Dar ce se întâmplă cu rolul genelor? Aceasta a fost o întrebare controversată timp de decenii, informează joi Reuters.

Un nou studiu indică un rol mult mai important al geneticii decât au arătat cercetările anterioare, estimând contribuția genelor la determinarea duratei de viață a omului la aproximativ 50%. Acest procent este aproximativ dublu față de cel rezultat din concluziile cercetărilor anterioare și reflectă rezultatele studiilor privind durata de viață realizate pe animalele de laborator.

„Durata de viață este determinată, fără îndoială, de mulți factori, inclusiv stilul de viață, genele și, foarte important, factorul aleatoriu – să luăm, de exemplu, organisme identice din punct de vedere genetic, crescute în medii similare, dar care mor la momente diferite”, a declarat Ben Shenhar, doctorand în fizică la Institutul Weizmann de Știință din Israel și autor principal al studiului publicat joi în revista Science.

„În cadrul studiului nostru, am încercat să evaluăm variația dintre diferite persoane care poate fi atribuită geneticii. Studiul nostru a încercat să împartă factorii de longevitate în genetică și ‘toate celelalte’. Iar ‘toate celelalte’ reprezintă aproximativ 50% din total”, a adăugat el.

Cercetătorii au încercat să țină cont de un factor de confuzie din studiile anterioare, care au folosit gemeni suedezi și danezi, majoritatea informațiilor datând însă din secolul al XIX-lea. Acele studii pe gemeni nu au luat în considerare decesele cauzate de violență, accidente, boli infecțioase și alți factori care nu au legătură cu organismul – numiți mortalitate extrinsecă – despre care autorii noului studiu au spus că au denaturat concluziile anterioare privind componenta genetică a longevității.

Cauza decesului nu era menționată în datele istorice, care precizau doar vârsta la momentul decesului. Așadar, dacă unul dintre gemeni a murit la vârsta de 90 de ani din cauze naturale, iar celălalt a murit la vârsta de 30 de ani nu din cauze naturale, ci din cauza unei boli infecțioase, cum ar fi tifosul sau holera, datele care nu precizau cauza decesului puteau să ofere o impresie eronată cu privire la rolul eredității în durata de viață.

Noul studiu a utilizat o formulă matematică pentru a ține cont de mortalitatea extrinsecă în rândul gemenilor. Ben Shenhar a afirmat că mortalitatea extrinsecă din perioada în care au trăit gemenii studiați, înainte de era antibioticelor, era de 10 ori mai mare decât în prezent, în principal din cauza bolilor infecțioase, care sunt acum ușor de vindecat.

Cercetătorii au validat apoi predicția conform căreia decesele extrinsece maschează ereditatea, utilizând date mai recente și neanalizate anterior din Suedia, care includeau gemeni crescuți împreună și gemeni crescuți separat. Această analiză a constatat într-adevăr că, pe măsură ce mortalitatea extrinsecă scade, importanța eredității crește.

„Gemenii identici crescuți separat împărtășesc genele, dar nu și mediul. Acest lucru ajută la separarea geneticii de mediu, a naturii de educație”, a declarat Uri Alon, specialist în biologia sistemelor la Institutul Weizmann și coautor principal al studiului.

Gemenii fraterni sunt, de asemenea, valoroși în astfel de cercetări, deoarece împărtășesc aproximativ jumătate din structura lor genetică.

„Studiile anterioare asupra gemenilor au utilizat metode statistice care funcționează bine pentru alte trăsături – înălțime, tensiune arterială, trăsături de personalitate etc. Aceste trăsături nu sunt afectate de mortalitatea extrinsecă”, a explicat Uri Alon.

„Însă durata medie de viață este singura trăsătură specială care este puternic afectată de mortalitatea extrinsecă. Deoarece cauza decesului nu a fost înregistrată în studiile clasice asupra gemenilor, aceasta nu a fost corectată”, a adăugat Uri Alon.

Aceste concluziile pot avea implicații importante pentru cercetările despre îmbătrânire.

„Estimările scăzute ale importanței eredității ar fi putut descuraja finanțarea și cercetarea în domeniul geneticii îmbătrânirii, sugerând că aceasta era în mare parte aleatorie sau determinată de mediu. Însă cercetarea noastră validează căutarea factorilor genetici ai longevității, arătând că semnalul genetic este puternic, dar era ascuns anterior de ‘zgomotul’ din datele recoltate”, a explicat Ben Shenhar.

Genele influențează durata de viață în ambele sensuri. Pe de o parte, există defecte genetice debilitante care pot provoca boli și scurta longevitatea. Pe de altă parte, au fost identificate gene care par să ofere beneficii pentru longevitate.

„Mulți centenari ajung la vârsta de 100 de ani fără să sufere de afecțiuni medicale grave“’”, a declarat Ben Shenhar. „Este clar că aceste persoane au gene protectoare care le apără împotriva dezvoltării bolilor care apar în mod natural odată cu vârsta. Unele dintre aceste gene au fost identificate, însă, la fel ca majoritatea trăsăturilor complexe, longevitatea este probabil influențată de sute, dacă nu chiar de mii de gene“’”, a adăugat coordonatorul studiului.