Danemarca este prima țară din UE care a eradicat transmiterea HIV de la mamă la copil

Danemarca a devenit prima țară din Uniunea Europeană care a eliminat transmiterea HIV și a sifilisului de la mamă la copil, a anunțat vineri Organizația Mondială a Sănătății (OMS), relatează AFP.

„Eliminarea transmiterii semnifică testarea și tratarea a cel puțin 95 de femei însărcinate din 100 și menținerea noilor infectări la nou-născuți sub pragul de 50 la 100.000 de nașteri”, a precizat Hans Kluge, directorul regional al OMS pentru Europa.

„Acest fapt marchează un progres major în materie de sănătate publică pentru Danemarca”, a adăugat directorul general al ONU, Tedros Adhanom Ghebreyesus, într-un comunicat.

Potrivit OMS, Danemarca și-a atins obiectivele cerute între 2021 și 2024, „inclusiv rate slabe de transmitere și o largă acoperire a testelor prenatale și a tratamentului pentru femeile însărcinate”.

Potrivit datelor OMS, Danemarca prezintă rate slabe de HIV (virusul imunodeficienței umane) și sifilis la femeile însărcinate.

Aproximativ 5.950 de persoane trăiesc cu HIV în Danemarca, o țară cu o populație de circa 6 milioane de locuitori, iar mai puțin de 0,1% dintre femeile însărcinate sunt infectate cu acest virus.

Sifilisul congenital, adică sifilisul transmis de la mamă la bebeluș, este și el rar întâlnit. În 2024, doar 626 de cazuri de sifilis au fost semnalate în total, dintre care majoritatea (525) la bărbați.

OMS a subliniat, de asemenea, că Danemarca se află pe calea cea bună pentru a elimina transmiterea virusului hepatitei B de la mamă la copil.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *