Creșterea temperaturilor globale ar putea împinge milioane de oameni spre inactivitate fizică până în 2050, cu efecte care nu țin doar de confort, ci și de sănătate publică: sute de mii de decese premature și pierderi economice de miliarde de dolari. Un nou studiu publicat în The Lancet Global Health sugerează că încălzirea climei riscă să transforme mișcarea fizică într-o activitate tot mai greu de practicat în siguranță.

La prima vedere, schimbările climatice și sedentarismul par două probleme diferite. Una ține de temperaturi, valuri de căldură și emisii; cealaltă, de stilul de viață și prevenția bolilor. Noul studiu le leagă însă direct. Cercetătorii au analizat date din 156 de țări, pentru perioada 2000–2022, și au modelat modul în care temperaturile mai ridicate ar putea influența nivelul de activitate fizică al populației până în 2050. Concluzia este simplă și neliniștitoare: într-o lume mai fierbinte, oamenii tind să se miște mai puțin.

Mai exact, modelul sugerează că, până în 2050, fiecare lună suplimentară cu temperatură medie peste 27,8°C ar putea crește prevalența inactivității fizice cu 1,5 puncte procentuale la nivel global și cu 1,85 puncte procentuale în țările cu venituri mici și medii. În țările bogate, efectul nu apare clar în model, probabil pentru că acolo există mai multe măsuri de adaptare, de la spații climatizate la infrastructură urbană mai prietenoasă cu căldura.

De ce contează asta atât de mult? Pentru că inactivitatea fizică este deja o problemă globală majoră. Organizația Mondială a Sănătății arată că adulții ar trebui să facă cel puțin 150 de minute de activitate fizică moderată pe săptămână sau 75 de minute de activitate intensă, însă aproape o treime dintre adulții lumii nu ating acest prag. OMS estimează că 31% dintre adulții lumii, adică aproximativ 1,8 miliarde de persoane, erau insuficient de activi în 2022.

În acest context, căldura extremă nu mai este doar o problemă meteorologică, ci și una comportamentală. Când temperaturile cresc, mersul pe jos, alergarea, ciclismul, sportul în aer liber sau chiar deplasările cotidiene devin mai obositoare, mai neplăcute și uneori mai periculoase. Asta poate împinge oamenii spre evitarea efortului fizic, mai ales în regiunile unde umbra, apa, spațiile răcoroase și infrastructura adecvată lipsesc.

Autorii estimează că această reducere a activității fizice, legată de temperaturile ridicate, s-ar putea traduce până în 2050 în 0,47–0,70 milioane de decese premature suplimentare pe an și în pierderi de productivitate de 2,40–3,68 miliarde de dolari. Aceste cifre sunt modelări, nu predicții certe, dar ele sugerează că impactul climei asupra sănătății ar putea fi mai indirect și mai extins decât se discută de obicei.

Efectele nu ar urma să fie distribuite uniform. Modelul indică cele mai mari creșteri ale inactivității în regiuni deja calde, precum America Centrală, Caraibele, Africa subsahariană estică și Asia de Sud-Est ecuatorială, unde inactivitatea ar putea crește cu peste 4 puncte procentuale pentru fiecare lună petrecută peste pragul de 27,8°C. Sunt, de regulă, zone în care resursele pentru adaptare sunt mai limitate, iar populațiile sunt mai expuse direct la căldură.

Studiul mai sugerează că unele grupuri ar putea fi afectate disproporționat. Femeile ar putea suporta un impact mai mare, atât din motive fiziologice, cât și din motive sociale, precum accesul inegal la spații sigure pentru exercițiu sau distribuția sarcinilor cotidiene. Alte analize de presă pe baza studiului au subliniat și vulnerabilitatea persoanelor vârstnice și a comunităților mai sărace.

Mesajul important pentru publicul larg este că activitatea fizică nu mai poate fi tratată doar ca o alegere individuală, desprinsă de mediu. Dacă orașele devin prea fierbinți pentru mers pe jos, dacă trotuarele nu au umbră, dacă parcurile nu oferă refugiu termic și dacă sportul în aer liber devine riscant în lunile cele mai calde, atunci sedentarismul nu mai este doar o problemă de voință personală. Devine și o problemă de urbanism, de sănătate publică și de politică climatică.

Autorii și comunicatorii studiului propun câteva direcții clare: orașe mai răcoroase, cu mai multă umbră și vegetație; acces mai bun și mai ieftin la spații interioare climatizate pentru mișcare; recomandări publice mai bune pentru activitatea fizică în perioadele de caniculă; și, desigur, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Ideea de fond este că, într-o lume mai caldă, mișcarea trebuie protejată activ, nu presupusă automat.

Ca orice model global, studiul are limite. Se bazează în parte pe chestionare de activitate auto-raportată și izolează mai ales efectul temperaturii, fără a surprinde perfect toți factorii reali care influențează sedentarismul. Chiar și așa, el aduce în prim-plan o legătură importantă: schimbările climatice nu afectează doar ghețarii, recoltele sau nivelul mărilor, ci pot schimba și ceva foarte intim și cotidian – cât de mult ne mișcăm, cât de sănătoși rămânem și cât de ușor putem duce o viață activă.