Un studiu publicat în Nature Health arată că așa-numitele „prescripții sociale” – trimiterea pacienților spre activități și sprijin comunitar, nu doar spre tratamente medicale – au fost asociate în Marea Britanie cu creșteri ale satisfacției față de viață și cu scăderea anxietății.

În mod obișnuit, când ne gândim la o „prescripție”, ne imaginăm o rețetă cu medicamente sau o trimitere spre un specialist. Dar în ultimii ani, în sistemul britanic de sănătate a prins teren o altă idee: unii pacienți pot avea nevoie nu doar de pastile, ci și de ajutor practic, sprijin social, activități de grup, consiliere pentru probleme financiare, mișcare, artă sau contact mai bun cu comunitatea. NHS descrie această abordare drept „social prescribing”, adică trimiterea oamenilor spre forme de sprijin non-medical din comunitate, prin intermediul unor „link workers” care îi ajută să găsească resurse potrivite pentru nevoile lor.

Un studiu publicat din Nature Health a analizat, la scară națională, ce efecte are acest tip de intervenție asupra stării de bine. Cercetătorii au folosit date administrative longitudinale din Marea Britanie și au urmărit între 14.657 și 19.627 de pacienți din peste 300 de servicii de social prescribing. Ei au măsurat atât starea generală de bine, cât și patru indicatori folosiți oficial în statisticile britanice despre bunăstare: satisfacția față de viață, sentimentul că ceea ce faci în viață are sens, fericirea și anxietatea.

Rezultatele arată îmbunătățiri consistente în primele 1 până la 6 luni după trimiterea către astfel de servicii. Pe scurt, scorul general de bunăstare mintală a crescut, fericirea și satisfacția față de viață au urcat, sentimentul de „viață care merită” s-a îmbunătățit, iar anxietatea a scăzut. Mai exact, autorii au observat o creștere de 1,57 puncte la satisfacția față de viață și o scădere de 1,45 puncte la anxietate, pe scările folosite în studiu.

Important este și ce înseamnă, de fapt, aceste „prescripții sociale”. Ele pot include sprijin pentru izolare socială, activități culturale, grupuri de mers pe jos, voluntariat, consiliere privind locuirea sau datoriile, ori alte forme de ajutor care răspund unor probleme reale din viața de zi cu zi. Ideea de bază este că sănătatea nu depinde numai de diagnostic și tratament, ci și de factori sociali precum singurătatea, lipsa de sens, stresul financiar sau absența unei rețele de sprijin.

Studiul merge și mai departe și încearcă să traducă aceste beneficii într-o valoare economică. Autorii estimează că creșterea satisfacției față de viață observată în medie pe o perioadă de circa 2,5 luni ar echivala, conservator, cu o valoare de 4.252 de lire sterline per persoană, ceea ce sugerează un randament social de aproximativ 9 lire pentru fiecare liră investită. E o concluzie spectaculoasă, dar care trebuie citită cu precauție: astfel de calcule economice depind de metode statistice și de ipotezele folosite.

Aici apare și limita importantă a studiului. Autorii recunosc că nu este un studiu controlat randomizat, deci nu poate demonstra în sens strict că îmbunătățirile au fost provocate exclusiv de „social prescribing”. Unele schimbări ar putea ține și de alți factori, inclusiv de atenția primită sau de felul în care au fost colectate datele. Mai mult, datele complete privind rezultatele au fost disponibile doar pentru o parte dintre pacienți, ceea ce înseamnă că imaginea nu este perfectă. Chiar și așa, dimensiunea mare a eșantionului și robustețea analizelor fac studiul important.

Miza este una simplă și puternică: uneori, ceea ce îmbunătățește sănătatea unei persoane nu este doar intervenția medicală clasică, ci și reconectarea ei la viața socială. Un grup, o activitate, un sprijin practic sau sentimentul că nu ești singur pot conta mai mult decât pare. Studiul nu spune că medicina poate fi înlocuită de comunitate, dar sugerează că, în multe cazuri, comunitatea poate deveni parte din tratament.