Un studiu publicat în Nature Health arată că o parte importantă din povara globală a hipertensiunii ar putea fi prevenită dacă orașele ar avea mai mult spațiu verde în jurul locuințelor.

Hipertensiunea este una dintre cele mai răspândite probleme de sănătate publică din lume. Organizația Mondială a Sănătății estimează că aproximativ 1,4 miliarde de oameni trăiesc cu tensiune arterială mare, o afecțiune care crește riscul de infarct, accident vascular cerebral, insuficiență renală și alte boli grave. Un nou studiu publicat în Nature Health propune însă o idee care, la prima vedere, pare mai degrabă de urbanism decât de cardiologie: mai mult verde urban ar putea reduce o parte semnificativă din această povară.

Cercetătorii au combinat date satelitare despre vegetație din peste 30.000 de orașe cu estimări privind prevalența hipertensiunii la adulți între 30 și 79 de ani din 187 de țări, pentru perioada 2001–2019. Pe baza acestui model, ei au calculat ce s-ar întâmpla dacă nivelul de verdeață urbană ar fi crescut până la percentila 95 din distribuția națională. Rezultatul: 11,7% din prevalența globală a hipertensiunii în 2019 ar fi putut fi prevenită într-un asemenea scenariu.

Cu alte cuvinte, studiul nu spune că un parc „vindecă” hipertensiunea și nici că arborii înlocuiesc tratamentul medical. El sugerează că mediul urban poate influența sănătatea cardiovasculară la scară mare, iar orașele mai verzi pot deveni parte din prevenție. Autorii vorbesc despre o intervenție structurală, adică despre o schimbare a mediului în care trăim, nu doar a comportamentului individual.

De ce ar conta verdele? Literatura științifică invocată de autori arată mai multe mecanisme posibile: spațiile verzi pot reduce stresul, încurajează mersul pe jos și activitatea fizică, atenuează efectele insulelor de căldură urbane și pot reduce expunerea la poluare. Toate aceste lucruri pot influența, direct sau indirect, tensiunea arterială și sănătatea cardiovasculară.

Studiul mai arată ceva important: beneficiile potențiale nu ar fi distribuite egal. Regiunea africană și zonele cu dezvoltare socioeconomică intermediară ar avea cea mai mare povară „prevenibilă”, iar persoanele între 65 și 79 de ani ar beneficia cel mai mult în toate regiunile analizate. În același timp, diferențele dintre țări au crescut în timp, ceea ce sugerează că statele mai slab dezvoltate riscă să suporte o parte tot mai mare a poverii care ar putea fi evitată prin politici urbane mai bune.

Asta face ca subiectul să fie relevant nu doar pentru medici și epidemiologi, ci și pentru primării, urbaniști și decidenți politici. Discuția despre arbori, parcuri, scuaruri și cartiere mai locuibile nu ține doar de aspectul orașului sau de confort. Ea poate deveni și o discuție despre prevenirea bolilor cronice. Într-o lume în care hipertensiunea rămâne o cauză majoră de boală și deces prematur, infrastructura verde ar putea conta mai mult decât pare.

Concluzia studiului este, așadar, că verdele urban nu reprezintă o soluție unică, însă poate fi o piesă importantă într-o strategie mai largă de sănătate publică. Pentru orașele tot mai dense și tot mai fierbinți, întrebarea nu mai este doar cât beton putem turna, ci și câtă natură mai lăsăm să lucreze în favoarea sănătății noastre.