Un pui de Lystrosaurus fosilizat în interiorul unui ou ar putea lămuri, în sfârșit, una dintre întrebările vechi ale paleontologiei: strămoșii îndepărtați ai mamiferelor se înmulțeau depunând ouă sau nășteau pui vii?

Potrivit unui nou studiu publicat în revista PLoS ONE, răspunsul pare să fie: depuneau ouă.

Descoperirea este importantă pentru că Lystrosaurus făcea parte din ramura veche a sinapsidelor, grupul de vertebrate din care s-au desprins, în cele din urmă, mamiferele. Cu alte cuvinte, acest animal nu era un mamifer, dar era înrudit îndepărtat cu linia evolutivă care a dus la apariția lor.

O întrebare veche de zeci de ani

De multă vreme, cercetătorii bănuiau că sinapsidele erau ovipare, adică se reproduceau prin ouă, așa cum fac și astăzi ornitorincii și echidnele, mamifere neobișnuite care păstrează această trăsătură ancestrală.

Problema era că lipseau dovezile directe. Deși sinapsidele sunt studiate de aproape două secole, niciun ou de sinapsidă nu fusese identificat clar până acum.

Mai mult, în ultimii ani apăruseră și argumente care păreau să complice povestea. Paleontologii se întrebau tot mai serios dacă nu cumva unele dintre aceste animale ar fi putut da naștere unor pui vii.

Fosila mică ce a schimbat totul

Cheia ar putea fi o fosilă descoperită în urmă cu 17 ani în bazinul Karoo din Africa de Sud. La început, ea părea doar un mic nodul cu fragmente osoase. Pe măsură ce a fost curățată cu grijă, cercetătorii și-au dat seama că aveau în față un pui de Lystrosaurus ghemuit, foarte bine conservat.

Încă de atunci exista bănuiala că animalul murise înainte de a ieși din ou, însă tehnologia disponibilă la acea vreme nu permitea verificarea ipotezei.

Aici a intervenit Sincrotronul European din Grenoble, un instrument științific de mare precizie, capabil să producă raze X extrem de puternice. Cu ajutorul lui, oamenii de știință au putut scana fosila la un nivel de detaliu imposibil de obținut altfel.

Indiciul decisiv: mandibula embrionului

Scanările au scos la iveală un detaliu esențial în mandibula embrionului. La vertebratele actuale, anumite părți ale maxilarului inferior se închid sau fuzionează înainte ca puiul să se nască ori să eclozeze.

În cazul acestui exemplar de Lystrosaurus, cercetătorii au observat că osul era încă într-un stadiu foarte timpuriu de dezvoltare. Mai exact, în interiorul mandibulei exista o deschidere mare, care nu era rezultatul degradării ulterioare a fosilei, ci o trăsătură anatomică reală.

Această etapă de dezvoltare seamănă cu ceea ce se vede astăzi la embrionii de păsări și țestoase înainte de eclozare, ceea ce sugerează puternic că puiul se afla încă în ou.

Cine era Lystrosaurus

Lystrosaurus a fost un erbivor masiv, cu corp îndesat și doi colți scurți, care a trăit acum aproximativ 250 de milioane de ani, într-o perioadă extrem de dificilă pentru viața de pe Pământ.

El a trăit după extincția în masă de la granița Permian-Triasic, considerată cea mai devastatoare din istoria planetei. Atunci au dispărut aproximativ 95% dintre speciile marine și 70% dintre vertebratele terestre.

Cu toate acestea, Lystrosaurus nu doar că a supraviețuit, ci a devenit una dintre animalele dominante ale epocii sale, într-o lume marcată de căldură extremă și secete prelungite.

De ce contează ouăle mari

Autorii studiului cred că unul dintre secretele succesului acestui animal ar fi putut fi tocmai mărimea relativ mare a ouălor sale.

La speciile actuale, ouăle mai mari au două avantaje importante. În primul rând, rezistă mai bine la deshidratare, ceea ce contează enorm într-un climat cald și uscat. În al doilea rând, conțin mai mult vitellus, adică gălbenușul bogat în substanțe nutritive care hrănește embrionul în timpul dezvoltării.

Cu alte cuvinte, dacă Lystrosaurus depunea ouă mai mari, puii săi ar fi avut șanse mai bune să se dezvolte și să supraviețuiască într-un mediu ostil.

O piesă importantă din povestea mamiferelor

Descoperirea nu ne spune doar ceva despre Lystrosaurus, ci și despre începuturile foarte vechi ale liniei evolutive care avea să ducă, mult mai târziu, la apariția mamiferelor.

Ea sugerează că, în acea etapă îndepărtată a evoluției, depunerea ouălor era încă regula, iar trecerea spre alte forme de reproducere a apărut mai târziu.

Pentru paleontologi, este o piesă de puzzle mult așteptată. Pentru publicul larg, este și o reamintire spectaculoasă că uneori răspunsurile la marile întrebări despre viață pot veni dintr-o fosilă minusculă, scanată cu ajutorul uneia dintre cele mai sofisticate tehnologii din lume.