Un amplu studiu genetic publicat în Nature și prezentat de Science sugerează că popularea Americii de Sud nu a fost rezultatul unei singure înaintări line a oamenilor spre sud, ci al cel puțin trei valuri distincte de dispersie, desfășurate pe parcursul a mii de ani. Cercetarea mai arată și ceva la fel de important: populațiile indigene din Americi păstrează o diversitate genetică mult mai bogată decât lăsau să se înțeleagă bazele de date folosite până acum în genomică.

Echipa internațională a analizat 128 de genomuri complete, de înaltă calitate, provenite din opt țări latino-americane – Argentina, Bolivia, Brazilia, Columbia, Ecuador, Mexic, Paraguay și Peru – și le-a combinat cu alte date genetice deja existente. În total, setul final a inclus 199 de indivizi indigeni contemporani, din 53 de populații și 31 de familii lingvistice, plus date de ADN antic. Autorii spun că este, până în prezent, cel mai amplu set genomic de acest tip pentru populațiile indigene din Americi.

Rezultatele susțin ideea că majoritatea populațiilor indigene actuale din Americi descind dintr-o migrație veche de aproximativ 15.000 de ani, venită din Asia prin Beringia. După intrarea în America de Nord, aceste grupuri s-au extins rapid. Dar povestea nu s-a oprit acolo. Cercetătorii descriu o a doua dispersie, în urmă cu circa 9.000 de ani, care a înlocuit parțial grupurile anterioare, iar apoi identifică pentru prima dată și semnătura unei a treia mișcări, petrecute acum aproximativ 1.300 de ani, când populații din Mezoamerica s-ar fi deplasat spre America de Sud și Caraibe.

Pe lângă traseele de migrație, studiul scoate la iveală și un nivel impresionant de diversitate genetică: cercetătorii au identificat peste un milion de variante genetice care nu fuseseră documentate anterior în alte populații. Asta înseamnă nu doar că istoria genetică a continentului este mai complexă decât se credea, ci și că genomica globală a funcționat mult timp cu un gol major de cunoaștere. Populațiile indigene din Americi au fost, pur și simplu, subreprezentate în cercetare.

Autorii au găsit și semne de adaptare biologică la medii foarte diferite, de la pădurea amazoniană la altitudinile Anzilor. În genomuri apar semnale asociate cu răspunsul imun, metabolismul, creșterea și fertilitatea. Cu alte cuvinte, ADN-ul păstrează urmele felului în care comunitățile umane s-au adaptat la presiuni ecologice foarte diferite pe continent.

Un alt rezultat interesant privește o veche și controversată observație din genetica americană: o mică parte din genomul unor populații sud-americane arată afinități cu populații din Australasia – adică din zona Australiei, Noii Guinee și a Insulelor Andaman. Noul studiu estimează această componentă la aproximativ 2% și sugerează că ea ar putea proveni dintr-o populație asiatică veche, încă neidentificată direct în eșantioanele disponibile. Cu alte cuvinte, nu este vorba despre o migrație simplă și directă din Australasia în America de Sud, ci despre o istorie mai veche și mai ramificată a populațiilor asiatice care au contribuit, indirect, la aceste linii genetice.

Studiul confirmă și efectul devastator al colonizării europene asupra diversității biologice a populațiilor indigene. Potrivit cercetătorilor, colonizarea a produs un „bottleneck” sever, iar diversitatea genetică actuală reprezintă doar o fracțiune din cea existentă înainte de contactul european. Chiar și așa, în anumite regiuni se pot urmări linii de continuitate genetică de peste 9.000 de ani.

Miza studiului nu este doar istorică. O mai bună reprezentare a acestor populații în genomică ar putea conta și pentru medicină, de la înțelegerea riscului de boală până la dezvoltarea unor tratamente sau instrumente de prevenție mai bine calibrate. Cercetătorii insistă, însă, și asupra unei nuanțe esențiale: populațiile indigene din Americi nu formează un bloc omogen. Ele au istorii, limbi, culturi și trasee biologice diferite, iar genetica nu trebuie confundată nici cu identitatea culturală, nici cu apartenența politică sau socială.

Pe scurt, noua cercetare complică – în sensul bun al cuvântului – povestea populării Americii de Sud. În locul unei singure rute și al unei istorii uniforme, apare imaginea unui continent modelat de mai multe valuri de migrație, de amestecuri vechi între populații și de o diversitate genetică care abia acum începe să fie cartografiată serios.

Ce este un bottleneck?

În genetică, un bottleneck („gât de sticlă”) înseamnă o scădere bruscă și severă a dimensiunii unei populații, astfel încât doar o parte mică dintre liniile genetice supraviețuiesc și se transmit mai departe. Consecința este că, după acel episod, populația poate să-și revină numeric, dar nu mai recuperează automat și diversitatea genetică pierdută. Cu alte cuvinte, rămâne cu un „eșantion” mult mai îngust din variația pe care o avea înainte.