Ralph Baric, unul dintre cei mai cunoscuți specialiști americani în coronavirusuri, vrea să conteste decizia autorităților SUA de a-l exclude de la finanțări federale. Cazul redeschide una dintre cele mai tensionate dezbateri ale pandemiei: cât de departe poate merge cercetarea pe virusuri periculoase?

Ralph Baric, profesor la University of North Carolina at Chapel Hill și membru al National Academy of Sciences, se află în centrul unei noi dispute științifice și politice legate de originile CoViD-19. Potrivit Science, Departamentul american al Sănătății și Serviciilor Umane (HHS) l-a suspendat deja de la primirea de noi fonduri federale pentru cercetările sale de virusologie și a început proceduri formale de „debarment”, adică excluderea de la finanțări publice pentru cel puțin trei ani.

Baric, în vârstă de 72 de ani, a anunțat că intenționează să conteste decizia. În același timp, University of North Carolina a anunțat că cercetătorul se va retrage în luna iunie, după o carieră de decenii în studiul coronavirusurilor. Presa locală din Carolina de Nord notează că munca lui Baric a contribuit la înțelegerea coronavirusurilor și, indirect, la dezvoltarea rapidă a vaccinurilor și tratamentelor împotriva CoViD-19.

Cazul este sensibil deoarece numele lui Baric a fost invocat frecvent în dezbaterea despre o posibilă origine de laborator a SARS-CoV-2. El a colaborat înainte de pandemie cu cercetătoarea Shi Zhengli, de la Institutul de Virusologie din Wuhan, în studii asupra coronavirusurilor de lilieci. Un articol publicat în 2015 a arătat că anumite coronavirusuri de lilieci aveau potențial de infectare a celulelor umane, concluzie care, la momentul respectiv, era prezentată ca un avertisment privind riscul apariției naturale a unor noi epidemii.

După izbucnirea pandemiei, aceleași cercetări au fost reinterpretate de critici ca parte a unei istorii mai ample a experimentelor de „dobândire de funcție” – cercetări în care un virus este modificat sau testat astfel încât să se observe dacă poate căpăta proprietăți noi, uneori relevante pentru infectare, transmitere sau adaptare la gazde noi. Termenul este însă disputat: pentru unii, el descrie experimente potențial periculoase; pentru alții, este folosit prea larg și amestecă cercetarea de bază cu scenarii speculative.

Important de ștoiut este că până acum nu există o dovadă publică acceptată larg că Ralph Baric ar fi creat SARS-CoV-2 sau că virusul pandemiei ar proveni din laboratorul său. Chiar și în dezbaterea despre o posibilă scăpare din laboratorul de la Wuhan, Baric a spus anterior că un astfel de scenariu nu poate fi exclus, dar că o origine naturală i se pare mai probabilă.

Miza depășește însă cazul unui singur cercetător. Statele Unite încearcă de mai mulți ani să redefinească regulile pentru cercetarea pe agenți patogeni cu potențial pandemic. EcoHealth Alliance, organizația care a finanțat unele cercetări realizate în colaborare cu Institutul de Virusologie din Wuhan, a fost deja exclusă de la finanțări federale, după acuzații privind neraportarea sau raportarea întârziată a unor experimente considerate riscante.

Pentru comunitatea științifică, dosarul Baric ridică o întrebare dificilă: cum poți controla mai strict cercetările pe virusuri periculoase fără să blochezi exact studiile care ar putea ajuta omenirea să se pregătească pentru următoarea pandemie?

Răspunsul nu este simplu. Pandemia a arătat cât de importantă este cercetarea rapidă asupra virusurilor emergente. Dar a arătat și cât de vulnerabilă devine știința atunci când transparența, biosecuritatea și comunicarea publică nu țin pasul cu riscurile. În acest sens, cazul Baric nu este doar despre trecutul CoViD-19, ci și despre viitorul cercetării medicale într-o lume în care următoarea criză virală nu mai pare o ipoteză îndepărtată.