Deși trăiesc și se hrănesc în aceleași zone, bondarii și albinele de miere nu sunt expuși deloc la fel la poluarea cu metale grele, arată un nou studiu britanic, iar bondarii ies de departe în dezavantaj.

Poluarea cu metale grele este o problemă răspândită, concentrată de regulă în jurul zonelor industriale, al minelor și al orașelor, dar care poate ajunge și în zone rurale, prin aer, prin nămolul de canalizare folosit ca îngrășământ sau prin alte produse agrochimice. Albinele de miere sunt folosite de multă vreme ca indicator biologic pentru a evalua acest tip de contaminare în zonele puternic poluate. Un nou studiu, realizat de cercetători de la Universitatea Cambridge, arată însă că această practică ar putea fi incompletă.

Aceeași zonă, expuneri complet diferite

Echipa, condusă de Dr. Sarah Scott, a colectat probe de polen cu ajutorul unor capcane speciale și a măsurat concentrațiile a șase metale, arsen, cadmiu, crom, cobalt, plumb și staniu, atât în polen, cât și în corpul adult al albinelor. Comparația a fost făcută între colonii de bondari (Bombus terrestris) și de albine de miere (Apis mellifera) situate la mai puțin de 50 de metri una de cealaltă, în Cambridgeshire, o zonă cu un nivel scăzut de contaminare a solului.

Deși coloniile foloseau practic același peisaj pentru hrănire, rezultatele au arătat diferențe semnificative: polenul colectat de bondari conținea între de două și de șapte ori mai mult arsen, crom, cobalt, plumb și staniu decât polenul colectat de albinele de miere. Diferența s-a păstrat și în corpul insectelor, unde bondarii, atât cei din colonii comerciale, cât și cei sălbatici, au acumulat mai mult arsen și staniu decât albinele de miere, iar bondarii sălbatici au acumulat, în plus, mai mult cadmiu și crom.

De ce bondarii sunt mai expuși

Explicația ține de diferențele de comportament și fiziologie dintre cele două specii. Albinele de miere cuibăresc în cavități aflate deasupra solului, precum trunchiuri goale de copaci sau stupi gestionați de oameni, formează colonii foarte mari și se hrănesc pe raze de până la 10 kilometri, ceea ce diluează expunerea la un eventual focar local de contaminare.

Bondarii, în schimb, formează colonii mici, de doar 50-500 de indivizi, cuibăresc sub pământ și se hrănesc pe o rază mult mai mică, de sub 1,5 kilometri, rămânând astfel expuși unei zone mult mai restrânse. Blana lor mai densă pare, de asemenea, să rețină mai mult praf contaminat decât corpul mai puțin păros al albinelor de miere.

„Majoritatea nivelurilor de metale găsite nu erau suficient de ridicate încât să ucidă albinele, dar chiar și niveluri scăzute pot afecta sănătatea și succesul coloniei în moduri subtile, dar importante, cum ar fi capacitatea lor de a se hrăni și de a se reproduce”, a explicat Sarah Scott, care a realizat cercetarea în timp ce lucra la Universitatea Cambridge, fiind acum afiliată Universității Newcastle.

O reevaluare necesară a modului în care monitorizăm poluarea

Descoperirea are implicații directe pentru modul în care este monitorizată poluarea cu metale grele. Dacă, până acum, albinele de miere erau folosite ca proxy universal pentru evaluarea contaminării, rezultatele sugerează că acest model ar putea subestima riscul real la care sunt expuse alte specii de polenizatori sălbatici, precum bondarii.

Cercetătorii subliniază totuși că descoperirea nu ar trebui să descurajeze protejarea albinelor, ci dimpotrivă. Sarah Scott a precizat că oamenii ar trebui să continue să planteze flori pentru polenizatori chiar și în zonele potențial mai expuse contaminării, pentru că albinele, indiferent de specie, au în continuare nevoie de hrană.

Descoperirea arată că poluarea invizibilă cu metale grele nu afectează toate speciile de albine în mod egal, iar strategiile de protecție a polenizatorilor trebuie să țină cont de aceste diferențe, nu doar de nivelul general de contaminare al unei zone.

---

Sursa: Sarah B. Scott, Nynke Blömer, Lynn V. Dicks — University of Cambridge, Department of Zoology, Newcastle University — „Eusocial bee species are exposed to different toxic element profiles despite foraging within the same landscape”, Ecological Entomology (16 iunie 2026), DOI: 10.1111/een.70108