Un studiu realizat la Universitatea Ebraică din Ierusalim arată că genele care alimentează creșterea rapidă a tumorilor sunt împinse la o activitate atât de intensă, încât își rup propriul ADN, iar reparațiile repetate ale acestor rupturi pot genera noi mutații.

Instabilitatea genetică este una dintre trăsăturile definitorii ale cancerului: cu cât o tumoare acumulează mai multe mutații, cu atât devine mai greu de tratat și mai capabilă să evolueze. Până acum, originea exactă a multora dintre aceste rupturi de ADN rămăsese neclară. Un nou studiu publicat în Science Advances arată că o parte semnificativă a acestei instabilități nu vine din exterior, ci este auto-provocată chiar de mecanismul care face tumorile să crească atât de repede.

Cum „supraamplificatorii” genetici devin puncte slabe

Pentru a se multiplica rapid, celulele canceroase activează anumite gene mult mai intens decât ar face-o o celulă sănătoasă. Multe dintre aceste gene ajută tumora să se dividă, să supraviețuiască și să mențină programele celulare necesare creșterii continue. Echipa condusă de doctorandul Osama Hidmi, sub îndrumarea profesorului Rami Aqeilan de la Universitatea Ebraică din Ierusalim, s-a concentrat asupra unor regiuni numite super-enhanceri („supraamplificatori”), segmente de ADN care funcționează ca niște panouri de control extrem de puternice, capabile să mărească drastic activitatea genelor din vecinătate.

Folosind o metodă sensibilă de cartografiere a genomului, cercetătorii au construit hărți detaliate ale rupturilor de ADN dublu-catenar, unul dintre cele mai grave tipuri de deteriorare, în care ambele catene ale moleculei se rup simultan. Rezultatul a fost surprinzător: aceste rupturi nu apăreau întâmplător în genom, ci se concentrau exact în genele controlate de supraamplificatori, indicii clare că menținerea acestor gene în activitate permanentă pune o presiune fizică suficient de mare asupra ADN-ului încât să-l facă să cedeze.

Un ciclu de rupere și reparare care alimentează evoluția tumorii

Cercetătorii au urmărit și semnalul celular natural de „alarmă” care marchează ADN-ul deteriorat și atrage mecanismele de reparare. Datele arată că celulele canceroase rup și repară în mod repetat ADN-ul din aceste regiuni intens active. Repararea permite tumorii să supraviețuiască, dar fiecare reparație e o nouă ocazie pentru erori mici, care se pot acumula în timp și pot transforma regiunile respective în puncte fierbinți pentru mutații suplimentare.

„Celulele canceroase se bazează pe supraamplificatori pentru a menține genele de creștere la o viteză ridicată”, a explicat profesorul Rami Aqeilan. „Ceea ce am descoperit este că această activitate intensă pune o presiune reală asupra ADN-ului, creând puncte fierbinți de rupere pe care celula trebuie să le repare iar și iar. Acest ciclu poate ajuta tumora să supraviețuiască pe termen scurt, dar crește și riscul unor mutații care pot alimenta evoluția cancerului.” Osama Hidmi, autorul principal al studiului, a adăugat un detaliu cu implicații directe pentru tratament: „Pentru că celulele canceroase depind de aceste regiuni de ADN aflate sub stres pentru a continua să crească, ele pot fi și mai vulnerabile acolo. Asta deschide calea către tratamente care vizează chiar procesele de care tumorile depind ca să supraviețuiască.”

Descoperirea arată că instabilitatea genetică din cancer nu este doar un efect secundar întâmplător, ci poate fi consecința directă a vitezei cu care tumora e obligată să crească, iar exact acest punct slab ar putea deveni, în viitor, ținta unor tratamente noi.

---

Sursă:
Osama Hidmi, Diala Shatleh, Sara Oster Flayshman, Jonathan Monin, Rami I. Aqeilan — The Hebrew University of Jerusalem — Science Advances, 2026, 12 (4), DOI: 10.1126/sciadv.aeb6379
Comunicat de presă: ScienceDaily / The Hebrew University of Jerusalem