Timp de decenii, ideea dominantă a fost că primatele, inclusiv oamenii, au dezvoltat creiere mari mai ales datorită expansiunii lobului frontal, regiunea asociată cu gândirea complexă. Un studiu publicat în Science, bazat pe 137 de specii și 56 de milioane de ani de fosile, arată o poveste diferită: vederea a fost motorul principal.

Neocortexul, stratul exterior și pliat al creierului responsabil de percepția senzorială, cogniție și alte funcții complexe, este disproporționat de mare la primate față de alte mamifere. Problema pentru cercetători a fost mereu aceeași: țesutul cerebral nu se fosilizează, așa că modul exact în care neocortexul a crescut atât de mult în ultimii 56 de milioane de ani a rămas practic imposibil de studiat direct.

Cranii transformate în creiere virtuale

Pentru a ocoli acest obstacol, echipa coordonată de Richard F. Kay, profesor emerit de antropologie evolutivă la Duke University, a folosit o colecție unică de cranii, multe provenite de la Muzeul de Istorie Naturală al Duke Lemur Center. Cercetătorii au realizat scanări micro-CT de înaltă rezoluție ale acestor cranii, atât de la specii actuale, cât și de la specii fosile din Eocen-Miocen, și au reconstruit digital modele tridimensionale ale interiorului cutiei craniene, numite endocasturi virtuale.

Înainte de a analiza propriu-zis endocasturile, echipa, care îl include și pe Chris L. Organ, specialist în procese evolutive la scară largă de la Universitatea Montana State, a construit un arbore evolutiv pentru a stabili exact relațiile de rudenie dintre cele 137 de specii de primate și rude apropiate incluse în studiu, unele vechi de 56 de milioane de ani. Acest arbore a stat la baza întregii analize comparative ulterioare.

Lobul frontal a crescut previzibil, nu spectaculos

Comparând volumele și suprafețele diferitelor regiuni neocorticale la toate aceste specii, cercetătorii au ajuns la o concluzie care contrazice o presupunere larg răspândită în domeniu. Lobul frontal, regiunea creierului cel mai frecvent asociată în popular cu cogniția avansată, era considerat a se fi mărit disproporționat și independent la multe linii de primate. Studiul arată însă că acesta a crescut treptat și previzibil, urmând același tipar de scalare la toate marile grupuri de primate de-a lungul întregii istorii evolutive.

„Creierele fosile au tăcut frustrant de mult timp în privința acestei întrebări”, spune Kay, autor corespondent al studiului. Când cercetătorii au lăsat fosilele „să vorbească” prin măsurători cantitative, nu doar prin impresii vizuale asupra formei lor, imaginea creierelor mărite s-a dovedit complet diferită de ceea ce se credea.

Semnalul care a adus schimbarea: foramenul optic

Pentru a cuantifica volumul de informație vizuală care ajungea la creierele primatelor antice, echipa a folosit ca indicator dimensiunea foramenului optic, orificiul osos prin care trece nervul optic între ochi și creier. Cele două grupuri cu neocortexuri cele mai mari, dominate de procesarea vizuală, antropoidele (grupul care include maimuțele și oamenii) și tarsierii (vezi foto), cu ochii lor uriași, aveau și cele mai mari foramene optice, un rezultat oarecum așteptat, în raport cu dimensiunea corpului.

Surprinzător a fost altceva: regiunile de procesare vizuală din creierul acestor două grupuri au crescut mai rapid decât nervii care le alimentau cu informație. Cu alte cuvinte, mici creșteri ale informației vizuale primite au fost amplificate în expansiuni mult mai mari de țesut cerebral, nu doar reflectate proporțional. Neocortexul non-frontal a crescut rapid tocmai la haplorhini, grupul evolutiv care cuprinde tarsierii, maimuțele și oamenii.

De ce ar fi contat atât de mult vederea

Kay ridică întrebarea firească: la ce anume au ajutat aceste semnale vizuale amplificate? O posibilitate ar fi complexitatea crescândă a comunicării sociale între indivizi, o alta ar ține de eficiența cu care aceste animale își procurau hrana în mediul lor. Fiecare dintre aceste presiuni ar fi putut avea, la rândul ei, un impact puternic asupra selecției naturale și asupra direcției evoluției primatelor.

Concluzia are implicații directe pentru înțelegerea propriei noastre evoluții: trăsătura distinctivă a creierelor mari la antropoide nu pare să fie o inovație recentă legată de gândirea abstractă, ci o caracteristică veche de cel puțin 33 de milioane de ani, înrădăcinată în evoluția vederii de mare acuitate, inclusiv adaptări precum foveea retiniană și un perete osos care protejează ochiul.

Rezultatele arată, dincolo de orice presupunere populară, că marile noastre creiere de primate nu s-au format pentru a gândi mai bine, ci pentru a vedea mai bine, iar gândirea complexă ar putea fi mai degrabă o consecință a acestui proces decât cauza lui.

---

Sursă: Richard F. Kay, Chris L. Organ et al. — Fossil evidence favors a role for vision in the modular evolution of the primate neocortex, Science 393, 622-627 (2026), DOI: 10.1126/science.aee3541 — Duke University (Trinity College of Arts & Sciences, Nicholas School of the Environment) și Montana State University