Emisiile de metan din Siberia au crescut cu aproape 5% pe an între 2010 și 2023, iar în timpul verii sunt acum de peste două ori mai mari decât acum un deceniu, arată un nou studiu publicat în revista Science.

Siberia găzduiește aproape jumătate din permafrostul emisferei nordice, sol înghețat de mii de ani care păstrează captiv un rezervor uriaș de carbon. Pe măsură ce Arctica se încălzește într-un ritm de aproape patru ori mai rapid decât media globală, acest carbon începe să se elibereze sub formă de metan, unul dintre cele mai puternice gaze cu efect de seră. Un nou studiu, condus de o echipă internațională, arată acum cât de rapid s-a accelerat deja acest proces și cât de mult ar putea afecta obiectivele climatice globale în deceniile următoare.

Date din satelit, pe 13 ani, cu incertitudine redusă la 10%

Cercetarea a fost coordonată de profesorul Liu Yi de la Institute of Atmospheric Physics (IAP) al Chinese Academy of Sciences, primul autor al studiului fiind Zhu Sihong, tot de la IAP. Echipa a inclus și cercetători de la National Centre for Earth Observation (NCEO) al University of Edinburgh, precum și de la University of Leicester, care a furnizat datele pe termen lung despre metan obținute de la satelitul japonez GOSAT (Greenhouse Gases Observing Satellite).

Combinând observațiile din satelit cu măsurători de la sol, inclusiv de la turnuri înalte de monitorizare amplasate direct în Siberia, și cu modelare atmosferică avansată, cercetătorii au reușit să reducă incertitudinea estimărilor lor la aproximativ 10%, oferind astfel una dintre cele mai clare imagini de până acum asupra modului în care se schimbă, de fapt, emisiile de metan la scară regională.

Un ritm de creștere de 5% pe an

Rezultatele arată că emisiile de metan din Siberia au crescut cu aproximativ 5% în fiecare an, în perioada analizată, 2010–2023. Creșterea totală a fost de 12,0 ± 1,9 teragrame, adică o medie anuală de 1,1 ± 0,1 teragrame. Cel mai îngrijorător este că, în timpul sezonului de vară, când producția de metan atinge vârful, emisiile sunt acum de peste două ori mai mari decât în 2010.

Metanul este un gaz cu efect de seră deosebit de puternic: rămâne în atmosferă mai puțin timp decât dioxidul de carbon, dar absoarbe mult mai multă căldură cât timp este prezent, ceea ce îl face un motor important al încălzirii pe termen scurt.

Două mecanisme diferite, în două jumătăți ale Siberiei

Studiul identifică două căi regionale distincte prin care are loc această accelerare. În vestul Siberiei, iernile mai calde și topirea mai timpurie a zăpezii cresc cantitatea de căldură absorbită la suprafață, ceea ce produce soluri dezghețate mai umede, favorabile producției de metan prin metanogeneză, procesul prin care microorganismele descompun carbonul organic în absența oxigenului.

În estul Siberiei, în schimb, condițiile calde și uscate persistente, legate de anomalii de presiune atmosferică asociate Oscilației Arctice, usucă și încălzesc solul, crescând riscul de incendii de vegetație. Aceste incendii eliberează metan în mod direct, dar, în același timp, destabilizează suplimentar permafrostul, alimentând un ciclu care întreține el însuși creșterea emisiilor pe termen lung. Cercetătorii au constatat o creștere accentuată a emisiilor de metan generate de incendii în estul Siberiei începând din 2019, pe fondul unor veri tot mai fierbinți și mai uscate.

O provocare suplimentară pentru obiectivele climatice

Deși Siberia produce doar o mică parte din emisiile globale de metan, creșterea contează pentru întreaga planetă, inclusiv pentru Europa, întrucât metanul se răspândește rapid prin atmosferă. Cercetătorii estimează că emisiile din regiune ar putea crește cu până la 25 de milioane de tone suplimentare pe an până în 2050, o cantitate comparabilă cu emisiile de metan ale unor țări industrializate mari.

Această creștere nu ar determina singură viitorul încălzirii globale, dar ar putea anula o parte semnificativă din reducerile de metan pe care guvernele trebuie să le atingă în acest deceniu pentru a menține încălzirea aproape de pragul de 1,5°C. Practic, chiar dacă țările își reduc propriile emisii, metanul suplimentar eliberat de regiuni în încălzire precum Arctica adaugă o presiune tot mai mare asupra efortului climatic global.

Un ciclu care se poate întreține singur

Profesorul Paul Palmer, director științific NCEO la University of Edinburgh, explică mecanismul din spatele acestor date: pe măsură ce solul înghețat începe să se dezghețe, carbonul stocat devine disponibil pentru microorganisme, care îl transformă în metan pe măsură ce îl descompun. În paralel, condițiile mai calde și mai uscate cresc riscul de incendii, care eliberează la rândul lor gaze cu efect de seră suplimentare, inclusiv metan și dioxid de carbon.

Palmer subliniază și rolul esențial al observațiilor din satelit în acest tip de cercetare: monitorizarea prin satelit rămâne singura metodă practică de a urmări emisiile de metan pe un teritoriu atât de vast și de greu accesibil precum Siberia, permițând identificarea unor schimbări care ar fi altfel extrem de greu de detectat.

Datele conturează un tipar de reacție în lanț: pe măsură ce Arctica se încălzește, se eliberează mai mult metan, care contribuie, la rândul său, la o încălzire suplimentară. Cercetătorii nu știu încă exact cât de departe poate merge acest ciclu, dar avertizează asupra riscului ca, în timp, permafrostul siberian să treacă de la rolul de rezervor de carbon la cel de sursă activă de gaze cu efect de seră, cu implicații care depășesc granițele regiunii.

---

Sursă: Zhu Sihong, Liu Yi et al., „Decadal doubling of Siberian methane emissions due to warming-induced fires and methanogenesis”, Science (2026), https://www.science.org, DOI: 10.1126/science.aea5828