Cel mai mare telescop solar din lume a surprins pentru prima dată vârtejuri de plasmă de doar 20 de kilometri lățime la marginea granulelor solare, structuri invizibile până acum care ar putea explica modul în care Soarele își răsucește câmpul magnetic și eliberează energie în atmosfera sa.

Suprafața vizibilă a Soarelui, fotosfera, este acoperită de un tipar dens de granule, bule de plasmă fierbinte care urcă din interiorul stelei, se răcesc și se scufundă înapoi în adâncuri. Fiecare astfel de granulă are între 500 și 2000 de kilometri în diametru, iar împreună formează un model asemănător unui lichid care fierbe. Ceea ce cercetătorii nu reușiseră niciodată să vadă direct erau structurile fine de la marginea acestor granule.

La limita a ceea ce poate fi observat

O echipă formată din cercetători de la Observatorul Solar Național american (NSF NSO), Institutul Max Planck pentru Cercetarea Sistemului Solar (MPS) din Germania și High Altitude Observatory din Statele Unite a folosit telescopul solar Daniel K. Inouye din Hawaii, cel mai mare din lume, pentru a obține cele mai detaliate imagini realizate vreodată ale suprafeței Soarelui. Combinate cu simulări computerizate sofisticate, imaginile au scos la iveală vârtejuri de plasmă niciodată văzute până acum.

„Pentru a detecta vârtejurile, a trebuit să distingem structuri de aproximativ 20 de kilometri pe suprafața solară. Este limita a ceea ce poate obține chiar și cel mai mare telescop solar din lume, împreună cu cele mai avansate simulări”, a explicat Michiel van Noort, cercetător la MPS și coautor al studiului. Structurile observate la marginea granulelor prezintă mișcări de rotație asemănătoare valurilor care se sparg pe mare.

Ce spun aceste vârtejuri despre energia Soarelui

Cercetătorii interpretează vârtejurile drept semne ale unor instabilități Kelvin-Helmholtz, un fenomen care apare atunci când straturi vecine de fluid curg unele pe lângă altele cu viteze diferite, exact condițiile întâlnite la marginile granulelor solare, unde plasma se mișcă în direcții și cu viteze diferite. Structurile identificate în observații corespund îndeaproape cu cele prezise de simulările bazate exclusiv pe legile fizicii, o concordanță care întărește încrederea în interpretare.

„Vârtejurile de plasmă descoperite recent demonstrează impresionant modul în care procesele minuscule, la limita a ceea ce putem rezolva prin toate tehnicile disponibile, determină în mod semnificativ natura stelei noastre”, a spus Sami K. Solanki, directorul MPS și coautor al studiului. Descoperirea ar putea ajuta la înțelegerea modului în care energia se acumulează în câmpul magnetic al Soarelui înainte de a fi eliberată exploziv, un proces din spatele erupțiilor solare și al furtunilor geomagnetice care pot perturba sateliții și rețelele electrice de pe Pământ.

Deși extrem de mici la scară solară, aceste vârtejuri arată că fenomene aparent nesemnificative, aflate la limita puterii noastre de observație, pot juca un rol esențial în comportamentul întregii stele, de la amestecarea plasmei magnetizate până la eliberarea de energie în atmosfera solară.

---

Sursă: David Kuridze, Friedrich Wöger, Michiel van Noort, Matthias Rempel, Robert Cameron, Thomas Rimmele, Sami K. Solanki, Sarah A. Jaeggli, Alexandra Tritschler, Han Uitenbroek, Damien Przybylski, David A. Boboltz — Ubiquitous Kelvin–Helmholtz instabilities driving plasma mixing on the Sun, Nature, 2026, DOI: 10.1038/s41586-026-10871-3 — NSF National Solar Observatory, Max Planck Institute for Solar System Research, High Altitude Observatory