Inundația Magdalena din iulie 1342, considerată cea mai gravă din Europa Centrală în ultimul mileniu, a fost doar cea mai cunoscută dintr-un șir de 16 inundații majore care au lovit continentul între iarna 1341-1342 și sfârșitul lui 1343. Anul 1342 a fost, potrivit unui studiu publicat în Nature, cel mai bogat în inundații extreme din ultimii 700 de ani.

Inundația Magdalena, numită după sărbătoarea Sfintei Maria Magdalena, a distrus poduri, așezări și recolte în vara lui 1342 și e considerată cel mai mare eveniment de eroziune a solului din Europa de la sfârșitul ultimei glaciațiuni. Deși impactul ei a rămas în memoria colectivă timp de aproape șapte secole, informațiile despre circumstanțele exacte au rămas fragmentare. O echipă interdisciplinară de peste 30 de cercetători, condusă de istorica și geografa Andrea Kiss și de hidrologul Günter Blöschl, ambii de la TU Wien, a reconstituit acum contextul complet, într-un studiu publicat în Nature.

O căutare de ani prin arhive medievale

Kiss a petrecut, potrivit propriei relatări, „ore incalculabile” în arhive medievale, în căutarea oricărei mențiuni despre inundații. Motivul e simplu, explică Martin Bauch, istoric medievalist la Leibniz-Institut für Geschichte und Kultur des östlichen Europa din Leipzig, coautor al studiului: liderii religioși ai vremii prezentau adesea inundațiile mari drept pedepse divine, iar documentele bisericești vorbeau despre teologie și pocăință, nu despre pagube concrete sau date exacte. Din peste 1.000 de surse istorice, cronici, registre contabile, acte și scrisori, cercetătorii au reușit să separe relatările care fuseseră, până acum, atribuite în bloc unui singur eveniment din 1342, chiar și atunci când datele nu se potriveau.

Rezultatul: 16 inundații majore, distincte, au lovit mare parte din Europa între finalul lui 1341 și sfârșitul lui 1343. Patru dintre ele, printre care Magdalena, dar și inundațiile numite de cercetători Lichtmess (Lumânărica), Iacob și Bartolomeu, au avut perioade de revenire statistică de 500 până la 1.000 de ani, adică au fost, fiecare în parte, veritabile „inundații ale mileniului”. 1342 rămâne astfel cel mai bogat an în inundații extreme din ultimii 700 de ani, iar 1343 se numără printre primii zece ani cei mai extremi din același interval.

Ce a putut provoca o asemenea serie

Cercetătorii leagă acest șir excepțional de mai mulți factori care s-au suprapus în timp: un număr neobișnuit de mare de erupții vulcanice în 1340-1341, printre care cea a vulcanului islandez Hekla, activitate solară scăzută în anii 1330-1340 și posibile schimbări ale gheții marine arctice pe parcursul mai multor ani. Erupțiile vulcanice pot injecta în atmosferă aerosoli cu sulf, care răcesc clima și perturbă tiparele meteorologice. „Interacțiunea acestor factori ar fi putut contribui la sisteme de presiune joasă intense, ploi prelungite și, astfel, la seria neobișnuită de inundații”, a explicat Kiss. Câțiva ani mai târziu, Europa avea să fie lovită de Moartea Neagră, care a ucis, potrivit estimărilor, între 30% și 50% din populația continentului.

Concluzia echipei nu ține doar de istorie: inundațiile nu apar independent unele de altele, statistic vorbind, iar managementul actual al riscului de inundații ține rareori cont de posibilitatea unor secvențe de evenimente extreme survenite la câteva luni distanță, deși schimbările climatice fac astfel de secvențe tot mai probabile în viitor.

---

Sursă: A. Kiss, A. Viglione, M. Barrientos, S. Enzi, M. Bauch, N. Macdonald, G. Blöschl et al., „Cascading continental-scale floods across Europe in 1342–1343″, TU Wien, publicat în Nature