Un preprint nepublicat încă într-o revistă științifică arată că Naegleria, genul din care face parte temuta „amoebă mâncătoare de creier”, caută activ spații foarte strâmte, chiar și în absența oricărei mâncări sau semnal chimic care s-o atragă acolo. Comportamentul ar putea explica de ce amoeba se rătăcește uneori, accidental, prin cavitatea nazală umană, spre creier.

Naegleria fowleri trăiește în mod normal în apă dulce caldă și se hrănește cu bacterii, complet inofensivă pentru oameni. Problema apare atunci când apa contaminată pătrunde forțat în nas, de obicei în timpul înotului: amoeba se poate cățăra de-a lungul fibrelor nervoase olfactive și trece prin deschideri minuscule ale osului numit lama ciuruită, ajungând la creier, unde provoacă o infecție aproape întotdeauna fatală. De ce face acest drum, exact aceste alegeri de traseu, a rămas multă vreme neclar. Un studiu condus de Katrina Velle, biolog celular la UMass Dartmouth, publicat ca preprint pe bioRxiv, deci nepublicat încă într-o revistă cu recenzie a specialiștilor, propune o explicație: amoeba caută, pur și simplu, spații strâmte.

Ce a studiat, de fapt, echipa

Cercetarea s-a concentrat pe Naegleria gruberi, ruda neinfecțioasă a lui N. fowleri, folosită drept model de laborator tocmai pentru că nu prezintă pericol. Echipa a expus aceste amoebe la patru medii diferite: suprafețe plane, spații comprimate între două plăci de sticlă, microcanale înguste și o matrice granulară tridimensională, menită să imite sedimentul de pe fundul unui iaz. Rezultatele au arătat că Naegleria intră activ în canale de câțiva micrometri lățime, fără niciun stimul chimic care s-o atragă acolo, iar odată intrată, se mișcă rapid și aproape perfect direcțional, uneori parcurgând aproape doi milimetri fără să se întoarcă din drum. Comparată cu Dictyostelium, o altă amoebă folosită frecvent ca model, care intră mult mai rar în astfel de canale și se abate ușor din drum, Naegleria s-a dovedit mult mai „atrasă” de spațiile strâmte.

Echipa propune că acest comportament, numit claustrofilie, alături de o tendință de a explora cu memorie direcțională mediile complexe și de a se deplasa persistent, unidirecțional, prin canale înguste, reprezintă adaptări utile pentru viața într-un sediment de iaz, unde bacteriile-pradă se ascund în spații mici dintre particule. Potrivit ipotezei autorilor, aceleași adaptări, complet benigne în mediul natural, ar putea deveni, din întâmplare, mecanismul prin care N. fowleri invadează un creier uman: memoria direcțională ar permite explorarea sinusurilor, claustrofilia ar atrage amoeba în spațiile înguste dintre axonii olfactivi, iar deplasarea persistentă prin canale ar grăbi tranzitul spre creier.

Ce rămâne de demonstrat

Studiul propriu-zis nu a testat N. fowleri, specia periculoasă pentru oameni, ci doar ruda ei inofensivă. Potrivit relatării Science, date preliminare, nepublicate încă, din laboratorul lui Velle sugerează că și N. fowleri prezintă un comportament claustrofil similar, dar echipa intenționează să investigheze mai amănunțit acest aspect. Ashley Moseman, imunolog la Duke University, neimplicat în cercetare, a subliniat o limită mai largă a domeniului: „O mare parte din cercetarea făcută pe Naegleria se concentrează pe descoperirea de medicamente, nu pe motivele fundamentale ale patogenezei.” El a ridicat și întrebarea dacă mișcarea lui N. gruberi seamănă suficient de mult cu cea a lui N. fowleri pentru ca rezultatele să se aplice direct, având în vedere că doar a doua specie provoacă boală la om.

Rămâne de văzut, prin studii viitoare pe specia periculoasă, dacă exact acest instinct de a căuta colțuri strâmte, util pentru supraviețuirea în sedimentul unui iaz, este ceea ce transformă, ocazional, o amoebă altfel inofensivă într-un pericol pentru creierul uman.

---

Sursă: K. B. Velle et al., „Naegleria amoebae seek confinement and crawl persistently through narrow spaces”, Universitatea din Massachusetts Dartmouth, preprint disponibil pe bioRxiv — cercetare nepublicată încă într-o revistă cu recenzie a specialiștilor (peer-review)