Puii de urangutan din Sumatra au la dispoziție opt ani ca să învețe ce se mănâncă în pădure. Un studiu publicat în Science arată că cei care își privesc des mama și explorează mult pleacă de lângă ea cu o dietă de trei ori mai variată decât puii care fac rar ambele lucruri.

Un pui de urangutan mușcă un fruct de Neesia, îl potrivește în furca dintre trunchi și o creangă, apoi îl lovește cu piciorul ca să-l spargă. Nu reușește. Scena a fost filmată în pădurile din nordul insulei Sumatra, la stația de cercetare de unde provin datele unui studiu publicat pe 24 septembrie în revista Science. Studiul arată cum învață puii de urangutan ce să mănânce.

Puii de urangutan de Sumatra (Pongo abelii) rămân lângă mamă aproximativ opt ani și jumătate. După aceea sunt pe cont propriu. Un adult mănâncă aproape 250 de feluri de hrană, alese dintre mii de variante din pădure, unele toxice. Până la despărțire, puiul trebuie să afle ce se mănâncă, cum se prelucrează fiecare hrană și când și unde poate fi găsită.

Doisprezece ani de observații

„Cum reușesc puii să stăpânească această programă complicată în primii ani?”, se întreabă Revathe Thillaikumar, cercetătoare postdoctorală la Institutul Max Planck pentru Comportament Animal din Germania și prima autoare a studiului. La animalele care cresc atât de încet, răspunsul e greu de găsit. „Între învățare și schimbarea de comportament care poate fi măsurată trec mai mulți ani”, explică Caroline Schuppli, care coordonează grupul de cercetare.

Echipa a folosit date strânse timp de 12 ani la stația Suaq Balimbing, din Parcul Național Gunung Leuser, în Indonezia. Acolo, cercetători și asistenți de teren urmăresc urangutani sălbatici de-a lungul întregii lor vieți. Studiul a analizat 21 de pui, de la naștere până la despărțirea de mamă, în aproximativ 4.700 de ore de observație. Cercetătorii au urmărit trei lucruri. Primul a fost cât de des puiul se uita atent și de aproape la ce face mama sau alt urangutan din apropiere, comportament numit „peering”, semn al învățării sociale. Al doilea, cât de des explora singur obiectele din jur, semn al învățării individuale. Al treilea, ce hrană reușea să mănânce fără ajutorul mamei.

Mai întâi privesc, apoi încearcă

În medie, puii au învățat de cinci ori mai des privindu-i pe alții decât explorând pe cont propriu. „Să înveți doar explorând singur poate fi riscant pentru un urangutan fără experiență, mai ales pentru puii care încă cresc și nu își permit să piardă ocazii de hrănire. Varianta mai sigură poate fi să privească și să învețe de la modele care știu, cum sunt mamele lor”, spune Schuppli.

Cele două feluri de învățare nu pot fi despărțite ușor. După ce un pui își privea mama, explorările lui rămâneau influențate de ce văzuse timp de până la două ore și jumătate. „De fiecare dată când un pui privea, efectul se prelungea mult asupra explorărilor care urmau”, spune Thillaikumar. Ca să compare corect cele două forme de învățare, echipa a considerat învățare individuală doar explorările pornite fără o observație recentă.

Pui foarte diferiți între ei

„Am fost uimiți cât de diferiți erau puii unii de alții în felul în care tind să învețe”, spune Thillaikumar. Toți au învățat mai des privind decât încercând singuri, dar în proporții foarte diferite. Datele au fost analizate separat pentru fiecare pui, împreună cu statisticianul Paul-Christian Bürkner, de la Universitatea Tehnică din Dortmund.

Diferențele s-au văzut în dietă. Puii care au privit mult și au explorat mult au ajuns la independență cu cea mai variată dietă. Cei care au făcut rar ambele lucruri au avut cea mai săracă dietă, de aproximativ trei ori mai restrânsă. Observarea altora a putut compensa parțial o explorare individuală redusă. „Învățarea socială a preluat partea grea a muncii”, spune Thillaikumar.

Ce nu arată încă studiul

Rezultatele vin de la o singură populație și de la 21 de animale. Studiul măsoară cât de variată e dieta în momentul despărțirii de mamă, nu dacă urangutanii care au învățat mai mult trăiesc mai mult sau au mai mulți pui. Nici mecanismul nu este lămurit. „Învață despre multe feluri de hrană sau devin mai buni la învățat?”, se întreabă Thillaikumar. Echipa vrea să afle dacă învățarea mai intensă aduce și mai multă energie din hrană și, în final, șanse mai mari de supraviețuire și reproducere. „Astfel de întrebări își pot găsi răspunsul doar dacă urmărești animalele în mediul lor natural, de la naștere până la moarte”, spune Sri Suci Utami-Atmoko, de la Universitas Nasional din Jakarta, coautoare a studiului.

Cercetarea continuă un studiu publicat la sfârșitul lui 2025 în Nature Human Behaviour, semnat de o echipă care o include și pe Schuppli. Pe baza unui model pe calculator, acel studiu arăta că niciun urangutan nu ar putea învăța singur, în timp util, o dietă atât de variată. Noul studiu aduce date directe din pădure. „Contează mai mult decât învățarea socială sau cea individuală luate separat. Contează interacțiunea dintre mecanisme complexe de învățare”, spune Schuppli. Potrivit ei, rezultatul sugerează că învățarea culturală a oamenilor ar putea avea rădăcini evolutive adânci.

Puii de urangutan care își privesc des mama și explorează mult pe cont propriu ajung la independență cu cea mai variată dietă. Cele două feluri de învățare lucrează împreună, iar observarea altora poate compensa parțial lipsa încercărilor proprii.

---

Sursă: T. Revathe (Revathe Thillaikumar), Marie-Theres Weidling, Sri Suci Utami-Atmoko, Tatang Mitra Setia, Imran Razik, Carel P. van Schaik, Andrew Whiten, Paul-Christian Bürkner, Caroline Schuppli — Max Planck Institute of Animal Behavior (Konstanz, Germania), Universitas Nasional (Jakarta, Indonezia), University of Zurich (Elveția), University of St Andrews (Marea Britanie), TU Dortmund University (Germania) — How 8 years of social and individual learning interact to shape ecological competence in orangutans, Science, vol. 393, nr. 6818, 24 septembrie 2026. DOI: 10.1126/science.adz6415