Un microorganism de pe fundul oceanelor terestre a crescut într-o reconstituire de laborator a oceanului ascuns sub gheața lunii Enceladus. Un al doilea studiu arată că jeturile acestei luni a lui Saturn ar putea ușura căutarea unor eventuale urme de viață.
Enceladus, una dintre lunile lui Saturn, are doar aproximativ 500 de kilometri în diametru și este acoperită de gheață. Sub crustă, cercetătorii presupun că există un ocean global de apă lichidă, iar mai jos un nucleu stâncos. La polul sud, prin fisurile din gheață, jeturi uriașe aruncă particule de gheață la sute de kilometri în spațiu. Sonda Cassini a NASA a trecut de mai multe ori prin ele și a găsit urme de săruri și compuși organici, dar și indicii ale unor procese hidrotermale pe fundul oceanului. Este singurul ocean din afara Pământului din care s-au putut analiza direct probe.
Pe 25 septembrie, revista Science Advances a publicat două studii noi despre Enceladus, semnate de cercetători de la Universitatea Liberă din Berlin (Freie Universität) și Universitatea Ludwig-Maximilian din München. Primul testează dacă un organism terestru ar putea trăi în oceanul lunii. Al doilea explică ce se întâmplă cu apa oceanului în drumul ei spre spațiu.
Un ocean foarte alcalin, reconstituit în laborator
Oceanul de pe Enceladus are foarte puțin oxigen, foarte mult carbonat și este puternic alcalin, cu un pH de 10 sau 11. Echipa de la München a reconstituit în laborator aceste condiții, inclusiv reacțiile dintre apă și roca de pe fundul oceanului. În acest mediu a introdus arheea Methanothermococcus okinawensis, un microorganism care trăiește lângă izvoarele hidrotermale de pe fundul oceanelor terestre. Nu are nevoie de oxigen: se hrănește cu hidrogen și dioxid de carbon și produce metan.
Rezultatul i-a surprins pe cercetători. Într-un mediu de laborator obișnuit, cu același pH ridicat și fără dioxid de carbon dizolvat, arheea nu a crescut. În schimb, în „copia” oceanului de pe Enceladus a continuat să se înmulțească. A folosit hidrogenul produs de reacțiile dintre apă și rocă și și-a adaptat metabolismul la cantitățile foarte mici de dioxid de carbon. „A fost cu adevărat o surpriză pentru noi. Nu ne așteptam ca experimentul să aibă un asemenea succes”, a declarat Nozair Khawaja, cercetător la Universitatea Liberă din Berlin și la Institutul de Cercetare Spațială al Centrului Aerospațial German (DLR), coautor al studiului.
Jeturile care pregătesc singure probele
Al doilea studiu, condus de Frank Postberg, profesor de științe planetare la Universitatea Liberă din Berlin, a folosit datele Cassini, experimente de laborator de lungă durată și modele teoretice. Picăturile se formează la suprafața oceanului, când se sparg bule de gaz, iar vaporii de apă le duc prin fisurile din gheață spre spațiu. Până acum se credea că picăturile îngheață instantaneu. Studiul arată că, de fapt, îngheață încet. Astfel, componentele dizolvate se separă și ajung în locuri diferite ale aceleiași picături. Chiar și sărurile se despart între ele: clorura de sodiu, adică sarea de bucătărie, se separă de carbonatul de sodiu.
În drum spre suprafață, picăturile înghețate sunt accelerate până la 1.000 de kilometri pe oră. Când lovesc pereții fisurilor, se sparg în fragmente de doar câțiva micrometri, așa că multe particule ajung să conțină o singură substanță, foarte concentrată. „Enceladus face de fapt o mare parte din muncă în locul nostru, pregătind probele pentru analiză, ceea ce în laboratoarele de pe Pământ cere de obicei mult efort”, spune Postberg. Dacă oceanul ar conține resturi de microorganisme, acestea s-ar regăsi doar într-o mică parte dintre particule, dar acolo ar fi concentrate și relativ pure. „Viitoarele sonde vor trebui să analizeze multe particule de gheață individuale din jeturi. Dar dacă dau peste una care conține material microbian, ar putea identifica relativ ușor urmele de viață, cu tehnologia disponibilă deja”, explică Postberg. Agenția Spațială Europeană pregătește o misiune dedicată căutării vieții pe Enceladus.
Ce nu arată studiile
Autorii insistă asupra limitelor. „Condițiile geochimice de pe Enceladus ar putea permite funcționarea unuia dintre cele mai vechi sisteme metabolice cunoscute pe Pământ, chiar și în medii foarte alcaline”, spune Postberg. „Asta nu înseamnă că există viață pe luna lui Saturn.” Experimentul de la München arată ce poate tolera un organism terestru într-un ocean reconstituit după datele disponibile, nu că viața ar fi apărut acolo.
Cele două studii se adaugă unor rezultate anterioare ale aceleiași comunități de cercetători. În 2025, o echipă condusă de Khawaja a identificat în revista Nature Astronomy molecule organice în granule de gheață ejectate de Enceladus cu doar câteva minute înainte să fie captate de Cassini. Întrebarea dacă în ocean există și viață rămâne deschisă până la o nouă misiune care să analizeze direct jeturile.
Un microorganism de pe fundul oceanelor terestre a crescut într-o reconstituire a oceanului de pe Enceladus, iar jeturile lunii separă și concentrează singure substanțele din apă. Studiile nu arată că pe Enceladus există viață, dar sugerează că, dacă ea există, o viitoare sondă ar avea șanse bune să-i găsească urmele.
Sursă:
Vanessa Helmbrecht, Frank Postberg, Nozair Khawaja și colaboratorii — Ludwig-Maximilians-Universität München, Freie Universität Berlin, DLR — Enceladus-Like Geochemistry Fuels Methanogenesis under Extreme CO₂-Limitation, Science Advances, 25 septembrie 2026. DOI: 10.1126/sciadv.aei0167
Frank Postberg și colaboratorii — Freie Universität Berlin — Cassini CDA Observes Compositional Segregation of Enceladus’ Ice Grains from Slow Freezing and Fragmentation of Oceanic Spray, Science Advances, 25 septembrie 2026. DOI: 10.1126/sciadv.aee7256
Foto: Satelitul Enceladus (credit NASA/JPL/Space Science Institute)
Lasă un răspuns