Un mamifer mic și carnivor, care a trăit acum circa 120 de milioane de ani în nord-estul Chinei, este cel mai vechi reprezentant sigur al liniei din care provin marsupialele. Descoperirea susține ipoteza că această linie a apărut în Asia.

Noua specie se numește Archetheridium sinense și a fost descrisă de paleontologii Hai-Bing Wang și Yuan-Qing Wang, de la Institutul de Paleontologie a Vertebratelor și Paleoantropologie (IVPP) al Academiei Chineze de Științe. Studiul a fost publicat pe 24 septembrie în revista Mesozoic. Scheletul parțial a fost găsit în Formațiunea Jiufotang, lângă satul Dasanjia din provincia Liaoning, și este păstrat în colecția institutului din Beijing.

Marsupiale, placentare și strămoșii lor

Mamiferele care nasc pui vii se împart în două mari linii. Metaterienii cuprind marsupialele de azi, precum cangurul sau oposumul, împreună cu rudele lor dispărute. Euterienii cuprind mamiferele placentare, inclusiv omul. Momentul și felul în care cele două linii s-au despărțit sunt încă slab înțelese. „Înțelegerea originii și a despărțirii timpurii a euterienilor și metaterienilor este fundamentală pentru a înțelege cum s-a format diversitatea mamiferelor moderne”, scriu autorii.

Problema e că metaterienii din Cretacicul timpuriu sunt cunoscuți aproape numai din dinți și fragmente de maxilar. Fosila din Liaoning provine din Biota Jehol, un ecosistem antic celebru pentru vestigiile fosile excepțional de bine păstrate de mamifere, păsări timpurii și dinozauri cu pene.

Un schelet în locul câtorva dinți

Exemplarul chinezesc păstrează o parte din craniu, maxilarele, un set aproape complet de dinți superiori și porțiuni din membre și din coloana vertebrală. Animalul făcea parte din grupul deltateroidenilor, mamifere carnivore sau insectivore cu dinți ascuțiți, făcuți pentru tăiat. Combinația de trăsături ale dinților și maxilarului confirmă, potrivit autorilor, că este un metaterian fără echivoc.

Până acum, cei mai vechi deltateroideni cunoscuți erau Atokatheridium și Oklatheridium, din Formațiunea Antlers din Oklahoma, în Statele Unite. Vârsta lor este estimată la 113–100 de milioane de ani, dar straturile în care au fost găsiți nu sunt datate precis. Rudele mai numeroase și mai bine păstrate ale grupului provin din Cretacicul târziu al Asiei. Archetheridium umple o mare parte din golul de timp și de geografie dintre aceste descoperiri.

Precizarea „fără echivoc” are o istorie. În 2003, un alt fosil din Liaoning, Sinodelphys, vechi de aproximativ 125 de milioane de ani, fusese descris drept rudă a marsupialelor. Un studiu publicat în 2018 în Nature l-a reinterpretat însă drept euterian, adică din linia placentarelor.

Asia, leagănul marsupialelor?

Autorii consideră că diversificarea timpurie a deltateroidenilor și a metaterienilor a început mai devreme decât se credea. „Exemplarul oferă dovezi noi că forma dinților metaterienilor și specializarea pentru o dietă bazată pe hrană animală s-au stabilit devreme, în Cretacicul timpuriu”, scriu ei. „Împreună cu alte descoperiri de terieni timpurii în Asia, rezultatul susține ipoteza că Asia ar fi putut fi un centru de origine al metaterienilor.”

Concluzia rămâne o ipoteză, sprijinită deocamdată de un singur exemplar. Ea contrazice sugestia unor descoperiri mai vechi, care indicau America de Nord drept locul de pornire al liniei. Astăzi, marsupialele trăiesc aproape exclusiv în Australia și în cele două Americi, departe de locul în care ar fi apărut strămoșii lor.

Archetheridium sinense, un mamifer carnivor mic din Cretacicul timpuriu al Chinei, este cel mai vechi reprezentant sigur al liniei marsupialelor. Descoperirea sugerează că această linie s-a diversificat mai devreme decât se credea și că ar fi putut apărea în Asia.

---

Sursă: Hai-Bing Wang, Yuan-Qing Wang — Institute of Vertebrate Paleontology and Paleoanthropology, Chinese Academy of Sciences (Beijing), University of Chinese Academy of Sciences (Beijing) și Natural History Museum (Londra) — Metatherian origin in the Early Cretaceous, Mesozoic, vol. 3, nr. 3, pp. 245–258, publicat pe 24 septembrie 2026. DOI: 10.11646/mesozoic.3.3.3