Gheața expusă la polul nord al lui Marte conține sub 3% praf, nu până la 25%, cum indicau estimările anterioare, arată un studiu al Universității din Washington. Autorii au aplicat pe Marte metode verificate timp de decenii pe zăpada Pământului.
În afara polilor, unde iese uneori la suprafață, aproape toată gheața de pe Marte e îngropată sub un strat de praf. Cât praf conține chiar gheața polară a rămas însă mult timp o întrebare deschisă. „Știm că în jurul polului nord al lui Marte există gheață de apă, dar a existat un dezacord larg privind cât de prăfuită este”, spune Aditya Khuller, cercetător la Laboratorul de Fizică Aplicată al Universității din Washington. Studiul, semnat de Khuller și de Pari Mohan, proaspătă absolventă de geoștiințe a aceleiași universități, a fost publicat în revista npj Space Exploration.
Întrebarea nu e doar de curiozitate. Praful întunecă gheața, iar o gheață mai întunecată absoarbe mai multă lumină solară. „Exact cum un tricou închis la culoare te încălzește la soare, gheața prăfuită se încălzește și se evaporă mai repede pe Marte”, explică Khuller. Cât praf conține gheața polară influențează deci modelele care reconstituie clima trecută a planetei și pe cele care încearcă să-i prevadă evoluția.
Un model pentru Lună, aplicat greșit pe gheață
Gheața nu se poate măsura direct de pe orbită. Cercetătorii analizează lumina pe care o reflectă la diferite lungimi de undă, iar din acest spectru deduc mărimea granulelor de gheață și cantitatea de praf. Interpretarea depinde însă de modelul matematic folosit. Cel mai răspândit, modelul Hapke, a fost dezvoltat pentru solul lunar. Khuller observase deja, într-un studiu anterior, că atunci când e testat pe gheață terestră cu proprietăți cunoscute, acest model dă rezultate eronate. În plus, poate produce potriviri numerice bune folosind parametri fără sens fizic.
Echipa a lucrat cu o abordare dezvoltată de Steve Warren, profesor emerit la Universitatea din Washington și specialist în zăpadă și gheață. „Metodele lui fuseseră folosite cu succes pentru zăpada și gheața de pe Pământ timp de decenii. Așa că m-am gândit că ar fi interesant să adaptez aceste metode testate pe Pământ pentru Marte”, spune Khuller. Cu ele, cercetătorii au reanalizat date de la sondele Mars Express și Mars Reconnaissance Orbiter, plus măsurătorile făcute în 2008 de modulul Phoenix, singurul care a atins vreodată gheață expusă pe Marte. Au studiat șase locuri de dincolo de 65 de grade latitudine nordică, între care calota polară și craterele Korolev și Louth.
Un sandviș de gheață și praf
Rezultatul: gheața expusă la suprafață conține de regulă sub 3% praf, iar în multe locuri mult mai puțin. Diferența față de estimările vechi ajunge la un ordin de mărime sau chiar două. Autorii descriu structura polului ca pe un sandviș cu înghețată. Depozitele stratificate de sub calotă, groase de circa 1,5 kilometri, alternează straturi de gheață relativ curată, cu sub jumătate de procent praf, cu straturi-reper mult mai prăfuite.
Cercetătorii au putut urmări și o schimbare de la un anotimp la altul. „Uitându-ne la cum se modifica strălucirea în timp, ne-am dat seama că iarna se formează o brumă mai prăfuită. Vara marțiană, ea dispare și lasă la vedere gheață mai curată și mai veche”, spune Khuller. La locul de aterizare al lui Phoenix, conținutul de praf al gheții a crescut de peste zece ori în 54 de zile marțiene. Explicația autorilor: gheața s-a evaporat treptat, iar praful din ea a rămas la suprafață.
Gheață, praf și întrebarea vieții
Gheața polară păstrează o arhivă a climei marțiene, la fel cum carotele de gheață din Groenlanda și Antarctica păstrează istoria climei Pământului. Marte trece prin ere glaciare spectaculoase, pentru că axa sa de rotație se înclină mult mai mult decât a Pământului. „Pământul e stabilizat de atracția Lunii. Marte, care are doar doi sateliți mici, oscilează sălbatic”, explică Khuller. Calota de la suprafață ține prizonier și un rezervor de praf. Autorii estimează că acesta ar acoperi întreaga calotă cu un strat de circa 3,5 milimetri, iar eliberat în atmosferă ar putea schimba semnificativ clima planetei.
Praful din gheață are și o legătură cu căutarea vieții. Într-un studiu din 2024, Khuller și colegii săi sugerau că straturile întunecate de praf ar putea capta suficientă lumină cât să formeze, sub suprafață, mici buzunare de apă de topire, bogate în nutrienți. Pe Pământ, astfel de buzunare din gheața prăfuită sunt pline de microbi în timpul verii. „Faptul că Marte și Pământul au ambele aceste straturi similare de gheață și praf e interesant”, spune Khuller. „De ce o planetă are viață, iar cealaltă nu?” Următorul pas al echipei este aplicarea metodei și în alte regiuni ale planetei.
Gheața de la polul nord al lui Marte e de câteva ori, uneori de zeci de ori, mai curată decât se credea, iar praful e concentrat în straturi separate. Datele corectate vor ajuta modelele care reconstituie clima trecută a planetei.
Sursă: Pari Mohan, Aditya R. Khuller — University of Washington (Polar Science Center, Applied Physics Laboratory), Seattle, SUA. „Revised dust content and grain size of exposed water ice at the North Pole of Mars”, npj Space Exploration 2, 36 (2026), publicat pe 8 septembrie 2026. DOI: 10.1038/s44453-026-00054-9
Vedere orbitală amplă a calotei polare nordice, în care se văd foarte bine șanțurile spiralate și Chasma Boreale, canionul uriaș care taie calota. Imaginea combină date topografice MOLA cu imagini MOC de la Mars Global Surveyor. NASA indică o calotă de aproximativ 1.000 km diametru | credit: NASA/JPL-Caltech/MSSS
Lasă un răspuns