Un schelet aproape complet, vechi de circa 120 de milioane de ani, descrie un animal cât un șobolan de apă, cu labe palmate și coadă turtită. Este cel mai vechi mamifer adaptat la înot cunoscut până acum, scriu autorii în Nature Communications.
Animalul a primit numele Dongoconodon platycauda și făcea parte din eutriconodonți, un grup de mamifere timpurii dispărut, care a trăit în Jurasic și Cretacic. Cântărea, după estimări, între 115 și 190 de grame. Fosila a fost colectată în 2016 din punctul Changzigou al formațiunii Jiufotang, din provincia Liaoning, în nord-estul Chinei, și constă într-un schelet articulat aproape întreg, cu craniul și maxilarele bine păstrate.
„Mamiferele au apărut prin dobândirea progresivă a unor inovații morfologice și de dezvoltare care stau la baza succesului lor evolutiv în nișe ecologice diverse”, scriu Shundong Bi, paleontolog la Universitatea Yunnan, și colegii săi. „Dintre acestea, difiodontismul, adică prezența a două generații de dinți, și o ureche medie complet detașată sunt considerate două trăsături diagnostice esențiale ale mamiferelor actuale.” Fosila nouă spune ceva despre amândouă.
Labe ca ale ornitorincului, coadă ca a nutriei
Oasele mâinilor și ale picioarelor sunt turtite și alungite, ca la ornitorinc. Pe falange apar proeminențe mici, exact în locurile unde, la ornitorinc, se prinde membrana înotătoare. Dispunerea metacarpienelor, a metatarsienelor și a oaselor degetelor permitea răsfirarea lor, ceea ce mărea suprafața de contact cu apa și ajuta la propulsie.
Coada aduce însă cu altceva. Vertebrele ei sunt aplatizate pe verticală și au formă de cutie, un tipar care seamănă cu cel al nutriei, rozătorul semiacvatic sud-american. Autorii concluzionează că animalul se propulsa în principal cu membrele anterioare, iar coada servea la direcție și la stabilitate. Combinația dintre labe de ornitorinc și coadă de nutrie nu fusese documentată până acum în înregistrarea fosilă.
Interpretarea nu se bazează doar pe aparențe. Cercetătorii au comparat 13 măsurători ale oaselor membrelor cu cele ale 124 de specii actuale al căror mod de viață este cunoscut. Valorile fosilei cad în intervalul speciilor semiacvatice.
Dinți care se schimbau de trei ori
Partea a doua a descoperirii ține de dentiție și contrazice una dintre regulile manualului. Mamiferele actuale sunt difiodonte: au o singură garnitură de lapte, înlocuită o singură dată. Reptilele sunt polifiodonte și își schimbă dinții de mai multe ori de-a lungul vieții. Difiodontismul e considerat o trăsătură definitorie a mamiferelor.
Tomografiile computerizate ale fosilei arată altceva. Dinții se află în stadii diferite de erupție și de formare, iar sub unii dinți de înlocuire se vedeau deja alți dinți de înlocuire. La anumite poziții, animalul pare să fi avut trei generații de dinți, și asta la toate cele patru tipuri: incisivi, canini, dinți de tip premolar și dinți de tip molar. Maxilarul superior avea 11 poziții dentare, iar mandibula 10.
Autorii explică de ce o interpretare mai comodă nu funcționează. Cel mai elocvent este maxilarul inferior drept. În fața caninului erupt se află trei dinți neerupți în interiorul osului, un prim incisiv cu înlocuitorul lui, urmat de un al doilea incisiv. În spate, al doilea și al treilea dinte molariform sunt complet erupți. Ca să fie vorba de o dentiție difiodontă, ar trebui ca acei molariformi să fi erupt înaintea a ceea ce ar fi doi incisivi de lapte, în condițiile în care primul incisiv are deja un înlocuitor permanent. „Un astfel de tipar nu apare la niciun mamifer viu sau dispărut”, scriu cercetătorii.
De ce ar reveni un mamifer la dinți de reptilă
Fenomenul nu e cu totul izolat. O rudă apropiată, Gobiconodon borissiaki, fusese deja semnalată ca înlocuindu-și unii dinți din spate de mai multe ori. Noua fosilă arată însă un tipar mult mai extins.
Explicația propusă leagă dinții de felul de viață. Autorii sugerează că revenirea la înlocuirea repetată, inclusiv a dinților molariformi, ține de nișa ecologică a acestor animale și de un regim carnivor. Un prădător își tocește și își rupe dinții mai repede decât un animal care mănâncă plante moi, iar capacitatea de a-i înlocui devine un avantaj. Fosila păstrează, în plus, structuri fine ale urechii medii, relevante pentru a doua mare tranziție din evoluția timpurie a mamiferelor.
Difiodontismul e predat ca o trăsătură care separă mamiferele de reptile. Un animal de o sută cincizeci de grame, care vâna prin apele Chinei cretacice, arată că regula avea excepții chiar în interiorul grupului, iar acestea apăreau atunci când felul de a trăi o cerea.
Sursă: Shundong Bi et al. — Universitatea Yunnan (China), împreună cu colaboratori din China și din străinătate. „A polyphyodont, semiaquatic eutriconodontan mammal from the Early Cretaceous of China”, Nature Communications, vol. 17, articol 10032, 28 septembrie 2026. DOI: 10.1038/s41467-026-77339-w
Lasă un răspuns