Dacă un AVC lovește emisfera dreaptă, slăbește partea stângă a corpului. Doi neuroanatomiști propun o explicație pentru această încrucișare: ea ar porni de la vedere, la strămoșii vertebratelor, iar restul creierului s-ar fi aliniat ulterior. Este o ipoteză, nu o dovadă.

Creierul vertebratelor este încrucișat: emisfera stângă controlează în mare parte partea dreaptă a corpului și invers, la oameni ca și la majoritatea celorlalte vertebrate. Nu există însă un motiv evident. Nimic nu pare să împiedice emisfera dreaptă să se conecteze cu partea dreaptă a corpului, iar un cablaj fără încrucișări ar părea mai simplu. Întrebarea e veche, iar Santiago Ramón y Cajal a propus, în urmă cu mai bine de un secol, o legătură cu vederea.

În lucrarea publicată pe 27 octombrie în Frontiers in Neuroanatomy, Martin Wessendorf și Daniel Delie Wang, de la Universitatea din Minnesota, au trecut în revistă literatura despre căile încrucișate la diferite grupe de vertebrate și propun o ordine în care ar fi apărut. Textul este de tip „Hypothesis and Theory”, adică o ipoteză argumentată, nu un experiment.

Vederea a fost prima încrucișată

La toate vertebratele raportate, vederea este încrucișată: fiecare câmp vizual se proiectează pe tectumul optic de partea opusă, o structură din creierul mijlociu (la mamifere, colicul superior). Pentru că toate vertebratele actuale au acest aranjament, autorii deduc că el exista deja la peștii fără fălci din Cambrian, acum aproximativ 500 de milioane de ani.

Apoi s-au încrucișat și alte sisteme. La majoritatea tetrapodelor, simțul tactil și auzul ajung la creierul anterior prin circuite încrucișate. Strămoșii amniotelor aveau probabil căi motorii încrucișate, tectospinală și rubrospinală. Ultimul strămoș comun al mamiferelor avea, după autori, un neocortex încrucișat, cu un tract corticospinal încrucișat. Ei susțin că neocortexul a preluat o organizare deja existentă, pentru că refacerea unor circuite stabilite ar fi costat prea mult.

Ce nu poate dovedi ipoteza

Dovezile sunt indirecte. Autorii compară prezența sau absența căilor încrucișate la multe specii și folosesc principiul parsimoniei pentru a deduce starea strămoșilor, pe baza unei căutări în literatură, nu a unei analize sistematice. Unele raportări se contrazic, de exemplu pentru rechini, raiele, peștii cu plămâni și păsări. Argumentul costului de cablare este în mare parte teoretic, iar autorii spun că nicio dovadă nu susține direct vreun avantaj al încrucișării.

Există și excepții: caprele și elefanții au tracturi corticospinale pe ambele părți, pe care autorii le tratează ca trăsături apărute mai târziu. Ideea lui Cajal este slăbită de lipsa unor conexiuni directe între cortexul vizual și cel motor, iar explicația topologică propusă de Shinbrot și Young nu se potrivește integral cu datele, pentru că nu toate circuitele care păstrează harta câmpului vizual sunt încrucișate. În plus, lucrarea privește încrucișarea căilor, nu specializarea emisferelor, adică limbajul sau preferința pentru o mână.

Ipoteza spune că încrucișarea creierului este o moștenire din vederea unor strămoși foarte vechi, nu un avantaj dovedit. Nu a fost testată direct, iar autorii înșiși arată că argumentul costului de cablare este în mare parte teoretic.

---

Sursă: Martin W. Wessendorf, Daniel Delie Wang; Department of Neuroscience, School of Medicine, University of Minnesota, „Why is the right side of the brain responsible for the left side of the body? The evolutionary history of a puzzling trait”, Frontiers in Neuroanatomy, vol. 20, 2026 (Hypothesis and Theory), DOI: 10.3389/fnana.2026.1937941