Ani la rând, AT 2016blu a părut o stea pe cale să explodeze ca supernovă. Observațiile în raze X ale telescopului Chandra indică altceva: erupțiile ei sunt alimentate de un companion ascuns, fie gaură neagră, fie stea neutronică, care îi smulge periodic materie.

AT 2016blu se află în galaxia NGC 4559, la aproximativ 30 de milioane de ani-lumină de noi. Este o stea albastră luminoasă variabilă, cu o masă de cel puțin 33 de ori cât a Soarelui, descoperită în 2012. De atunci s-a aprins și s-a stins de multe ori, ca o supernovă, dar de fiecare dată a rămas întreagă. Astfel de stele sunt numite „impostoare ale supernovelor”.

O stea care „explodează” de trei ori pe an

Erupțiile se repetă cu o regularitate rară: la aproximativ 113 zile, adică circa trei pe an. Între 2012 și iunie 2026 au fost detectate cel puțin 27. O supernovă adevărată distruge steaua o singură dată, așa că ritmul acesta contrazicea de la început explicația cea mai simplă.

Echipa condusă de Mojgan Aghakhanloo, de la Universitatea Virginia, publicase lucrări despre sistem și în 2023, și în 2025. Regularitatea sugera un sistem dublu pe o orbită alungită, cu erupții declanșate când cele două astre se apropie cel mai mult. Natura partenerului a rămas însă necunoscută.

Telescopul a privit steaua exact în timpul unei erupții

Fiindcă erupțiile pot fi prezise, astronomii au știut când se va produce următoarea. În martie 2026 au cerut ca Chandra să-și întrerupă programul și să se uite spre AT 2016blu. Era singurul telescop cu rezoluție suficientă ca să separe steaua de o altă sursă puternică de raze X din apropiere.

Observațiile, făcute între 24 și 27 martie, au prins steaua strălucind în raze X în cinci epoci apropiate. Arhiva Chandra din 2001 și 2002, dinainte de prima erupție cunoscută, nu arată nicio sursă în același loc. În martie 2026, sistemul era de cel puțin 100 de ori mai luminos în raze X. „Până când am putut obține date Chandra la momentul potrivit, nu ne-am dat seama ce provoacă fenomenul”, spune Aghakhanloo. Nathan Smith, de la Universitatea Arizona, adaugă că observațiile au trebuit planificate cu grijă, ca să coincidă cu o erupție optică.

Cifrele indică un obiect compact

Din luminozitatea măsurată, de ordinul a 4 × 10³⁸ ergi pe secundă, autorii au calculat cât gaz trebuie să cadă pe companion: cel puțin 8 × 10⁻⁸ mase solare pe an. Adică aproximativ masa lui Jupiter în cel mult 12.000 de ani. Împreună, cele două valori sunt compatibile cu un companion compact.

Explicația propusă este că, la cea mai mică distanță dintre cele două astre, materialul aruncat de stea e captat de companion. Gazul se rotește cu viteză mare, se încinge și strălucește în raze X. Autorii concluzionează că AT 2016blu este primul impostor al supernovelor de tip variabilă albastră luminoasă ale cărui erupții sunt alimentate de acreție intermitentă pe un obiect compact. Sistemul e o binară cu raze X de mare masă. Un caz apropiat, SN 2010da, există, dar acolo steaua donatoare este o supergigantă roșie.

Ce rămâne nedecis

Identitatea companionului nu e stabilită: poate fi o gaură neagră de masă stelară sau o stea neutronică. NASA descrie scenariul drept „cea mai bună explicație”, nu un rezultat confirmat. Datele sunt puține: o campanie de observații în martie 2026 și arhiva din 2001 și 2002. Numărul de 27 de erupții este un minim.

Sistemul este, în plus, un candidat la statutul de sursă ultra-luminoasă de raze X, o clasă rară pe care astronomii nu o înțeleg încă pe deplin. NASA notează că rezultatul ar putea lega astfel de surse de erupțiile violente ale unor stele. Aghakhanloo are deja timp de observare la Chandra pentru alți impostori ai supernovelor. Despre aceste stele spune: „Încă nu înțelegem pe deplin cum evoluează și cum mor.”

Dacă interpretarea se confirmă, AT 2016blu nu mai pare o supernovă care întârzie, ci un sistem dublu în care o stea masivă își cedează periodic materie unui obiect compact. Ce rămâne de aflat este identitatea acestuia, iar răspunsul va conta pentru felul în care înțelegem sfârșitul stelelor foarte masive.

---

Sursă: Mojgan Aghakhanloo (Universitatea Virginia), Núria Torres-Albà (Universitatea Virginia), Nathan Smith (Universitatea Arizona) și alți 33 de coautori — „AT 2016blu: Accretion-Powered Outbursts in a Luminous Blue Variable and Compact Object Binary”, The Astrophysical Journal, 2026, DOI: 10.3847/1538-4357/ae9a86; comunicat NASA/Chandra, 9 noiembrie 2026