O pitică albă aflată lângă o stea ca Soarele trimite pulsuri radio la fiecare opt minute

–

–

Astronomii au urmărit pulsuri radio care se repetă la aproape opt minute până la o pitică albă, rămășița unei stele moarte, aflată pe orbită în jurul unei stele asemănătoare Soarelui. Este prima dată când un astfel de semnal apare lângă o stea de tip solar, nu lângă o pitică roșie.

Din 2022 încoace, astronomii studiază o categorie nouă de obiecte, numite tranzienți radio de lungă perioadă, care emit flash-uri radio la câteva minute sau la câteva ore. Se cunosc doar aproximativ o duzină. Unii pulsari foarte lenți au fost luați în calcul ca explicație, dar o stea neutronică ce se rotește atât de încet nu ar trebui să producă unde radio.

Un semnal ca un ceas, care a dispărut săptămâni la rând

La sfârșitul lui 2024, echipa a căutat astfel de surse cu telescopul Murchison Widefield Array, din vestul Australiei, folosind o metodă pusă la punct de doctorandul Csanád Horváth. Au apărut flash-uri scurte, care veneau ca un ceas, la fiecare 7,9 minute. Apoi flash-urile au dispărut săptămâni întregi, iar cercetătorii au fost aproape să renunțe.

Când au trecut pe același grafic toate detecțiile și toate absențele, a apărut un tipar. Semnalul se vede într-o fereastră de circa șase ore, urmată de aproximativ 26 de ore de liniște, ceea ce indică o orbită de circa 32 de ore. Telescopul MeerKAT, din Africa de Sud, a localizat sursa într-un petic minuscul de cer, cu o singură stea slabă. Spectrul obținut cu telescopul Keck, din Hawaii, a arătat că steaua are aproape aceeași masă și temperatură ca Soarele, nu era pitica roșie așteptată.

Cum cântărești un obiect pe care nu-l vezi

Pulsurile ajung cu până la patru secunde mai devreme sau mai târziu, pe măsură ce sursa se mișcă pe orbită, ceea ce arată cât de mare este orbita. Steaua asemănătoare Soarelui abia se mișcă, deci partenerul ei e mult mai ușor. Combinând datele, echipa a obținut pentru obiectul care pulsează o masă de aproximativ două treimi din cea a Soarelui, prea mică pentru o stea neutronică. Concluzia este că e o pitică albă, adică miezul dens rămas după moartea unei stele.

Echipa a prelucrat peste 100 de ore de date radio la Centrul Pawsey. Pulsurile au permis și detectarea unor erupții stelare pe steaua asemănătoare Soarelui. Natasha Hurley-Walker, coautoare, de la Centrul Internațional de Radioastronomie (ICRAR) al Universității Curtin, spune că prin unde radio putem detecta „furtunile de pe o stea aflată la peste 5.000 de ani-lumină”.

Ce rămâne de lămurit

Nu se știe încă care dintre cele două stele produce pulsurile: ele vin dintr-o regiune apropiată de pitica albă sau, posibil, chiar de ea. Rămâne neexplicat cum generează o pitică albă asemenea pulsuri. Masa de două treimi din masa Soarelui este o estimare aproximativă, iar sursele nu dau un interval de incertitudine. Istoria formării este o ipoteză: steaua care a devenit pitică albă s-ar fi umflat într-o gigantă și și-ar fi înghițit partenerul, care a intrat în spirală și și-a micșorat orbita, apoi straturile exterioare ale gigantei au fost evacuate.

Astfel de sisteme ar putea fi frecvente, dar asta este dedus, nu măsurat. Piticile albe de lângă stele strălucitoare sunt greu de văzut în lumina vizibilă, iar undele radio pot trece de strălucirea stelei, deci radiotelescoapele ar putea descoperi o populație pe care telescoapele optice o ratează. Unele binare cu pitice albe sunt considerate strămoși ai supernovelor de tip Ia, folosite ca „lumânări standard” pentru măsurarea distanțelor cosmice. Observatorul SKA, din care mai puțin de 1% este construit, ar urma să fie finalizat în jurul anilor 2028-2029 și ar trebui să găsească multe astfel de sisteme.

Pulsurile radio de la o pitică albă aflată lângă o stea ca Soarele arată că astfel de semnale pot apărea și în sisteme neașteptate, dar cum se produc ele și cât de răspândite sunt astfel de sisteme rămâne de aflat.


Sursă: Sam McSweeney (Observatorul Square Kilometre Array, SKAO), Natasha Hurley-Walker (Centrul Internațional de Radioastronomie, ICRAR, Universitatea Curtin, Australia) și colaboratori, lucrare despre sistemul J071507−114153, Nature Astronomy, noiembrie 2026, DOI 10.1038/s41550-026-03016-z

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *