Astronomii au văzut cum o stea mică s-a rotit în spirală în interiorul unei stele gigante din Andromeda, până s-au unit

–

–

O stea gigantă din Andromeda a înghițit o stea mai mică decât Soarele, iar astronomii au văzut direct ceea ce nu se observase până acum: cum companioana se rotește în spirală prin învelișul ei, timp de șapte ani, până la fuziune.

Multe stele trăiesc în perechi, numite sisteme binare. Teoria spune că perechile foarte strânse de stele compacte se formează atunci când două stele ajung să orbiteze într-un înveliș de gaz comun, iar frecarea le apropie tot mai mult. Procesul se numește evoluție în înveliș comun, dar o astfel de spirală nu fusese observată direct. Fuziunile sunt greu de prins pentru că sunt greu de prevăzut, spune Viraj Karambelkar, de la Universitatea Columbia, primul autor al studiului. Sistemul pe care l-a urmărit echipa lui, poreclit Bao (AT 2025abao), se află la marginea galaxiei Andromeda, la circa 2,5 milioane de ani-lumină de noi.

O stea gigantă și o companioană mică

Steaua mare, numită în comunicate „Big Bao”, avea circa 7 mase solare. Comunicatul NASA îi dă 350 de raze solare și o strălucire de aproximativ 18.000 de ori mai mare decât a Soarelui. Companioana ei, „Little Bao”, avea circa 0,7 mase solare. Masa ei a fost estimată acum pentru prima dată, iar cele două au orbitat împreună timp de milenii.

Observațiile dinainte și de după erupție arată că micuța s-a rotit în spirală prin învelișul stelei mari, adică prin straturile ei exterioare de gaz. Gazul a frânat-o prin frecare, iar energia pierdută a făcut steaua mare să strălucească tot mai mult, treptat, timp de șapte ani. Autorii o descriu drept una dintre primele observații directe ale acestui fel de disipare de energie prin frecare.

Cum au prins-o telescoapele

Primele semne au apărut în 2023, în datele misiunii NEOWISE, ca o variabilitate într-un sistem care strălucise constant până în 2018. În septembrie 2024, telescopul WINTER a arătat că sistemul începea să se lumineze și să emită praf. În iulie 2025, SPHEREx a prins slăbirea rapidă a luminii vizibile și creșterea în infraroșu. Pe 17 octombrie 2025, Zwicky Transient Facility a detectat erupția propriu-zisă. Luminozitatea a crescut și a atins vârful în mai puțin de o săptămână, deși cercetătorii se așteptau ca o erupție dintr-o stea atât de întinsă să dureze ani, spune Nadia Blagorodnova, de la Universitatea din Barcelona, coautoare a lucrării.

Pe 24 decembrie 2025, Webb a observat sistemul, în trei ore de observații, la 47 de zile după vârful erupției, cea mai timpurie urmărire de acest fel. Datele în infraroșu mijlociu au arătat praful aruncat de steaua mare în decursul secolelor. Simulările echipei, conduse de Karel Temmink, de la Universitatea Radboud din Olanda, s-au potrivit cu aceste date. Kishalay De, de la Columbia, a descris procesul drept „aproape ca o bombă care explodează în interiorul unei stele vii”.

Ce a aruncat fuziunea

Când companioana s-a unit cu miezul stelei mari, fuziunea a aruncat în spațiu cele mai exterioare 10% din învelișul stelei, cu viteze de aproximativ 10 ori mai mari decât viteza de scăpare a stelei. Din această măsurătoare, autorii au putut estima ce parte din energia orbitală pierdută a folosit la smulgerea învelișului. Rezultatul, între 1% și 40%, este una dintre puținele valori obținute din observații, nu din modele.

Fuziunea a lăsat o singură stea, pe care cercetătorii o consideră posibil „întinerită” de coliziune. Cum se va stabiliza masa ei, nu se știe încă. Evenimentul a fost descris și într-o lucrare separată, din Astronomy & Astrophysics, drept a patra novă roșie luminoasă din Andromeda, adică o erupție mai slabă decât o supernovă, produsă probabil de unirea a două stele. Karambelkar se așteaptă la un val de descoperiri similare, odată cu sondajele telescopului Roman.

Pentru prima dată, astronomii au urmărit direct cum o stea mai mică se rotește în spirală în învelișul unei stele gigante din Andromeda și apoi fuzionează cu ea, aruncând în spațiu cele mai exterioare 10% din învelișul gigantei. Ce va deveni steaua rămasă, nu se știe încă.


Sursă: Viraj Karambelkar, Kishalay De, Karel D. Temmink, Brian D. Metzger, Nadejda Blagorodnova, G. C. Anupama, Sudhanshu Barway, Judhajeet Basu, Eric C. Bellm, Varun Bhalerao, Aleksandra Bochenek, Shatakshi Chamoli, Kaustav Das, Christoffer Fremling, Danielle Frostig, Marco A. Gómez-Muñoz, Steven L. Groom, K-Ryan Hinds, Joahan Castaneda Jaimes, Jacob Jencson, David Jones, Mansi Kasliwal, Grace Katusiime, Rubina Kotak, S. R. Kulkarni, Ryan Lau, Chang Liu, Nathan P. Lourie, Morgan MacLeod, Keiichi Maeda, Zoe McGrath, Geoffrey Mo, Gerard Garcia-Moreno, Josiah Purdum, Nabeel Rehemtulla, R. Michael Rich, Reed L. Riddle, Sam Rose, Robert A. Simcoe, Jesper Sollerman, Robert Stein, Hugo Tranin, Maxime Wavasseur, Simon de Wet, Jacob Wise (Universitatea Columbia, Flatiron Institute, Universitatea Radboud, Universitatea din Barcelona și alte instituții), „An inspiral of a star inside a common envelope with its giant companion”, Nature, vol. 659, pp. 628–633, publicat la 18 noiembrie 2026, DOI: 10.1038/s41586-026-11221-z. Comentariu: Jason Nordhaus, „Intra-stellar: a star inside a giant star”, Nature News & Views, 18 noiembrie 2026. Studiu separat: A. Reguitti, A. Pastorello și alții, „AT 2025abao: The fourth luminous red nova in M 31”, Astronomy & Astrophysics, 709, A25 (2026), DOI: 10.1051/0004-6361/202659456.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *