Karl Deisseroth, Peter Hegemann și Georg Nagel au primit Premiul Nobel pentru medicină pentru optogenetică, metoda care pornește și oprește cu lumină neuronii dintr-un creier viu. Totul a început cu o întrebare despre o algă unicelulară care înoată spre lumină.
Adunarea Nobel de la Institutul Karolinska din Stockholm a anunțat pe 5 octombrie că Premiul Nobel pentru fiziologie sau medicină din 2026 revine, în părți egale, americanului Karl Deisseroth și germanilor Peter Hegemann și Georg Nagel. Cei trei sunt premiați „pentru descoperirile privind canalele ionice controlate de lumină și optogenetica”. Premiul este de 12 milioane de coroane suedeze.
Deisseroth, 54 de ani, lucrează la Universitatea Stanford și la Institutul Medical Howard Hughes. Hegemann, 71 de ani, este profesor de neuroștiințe la Universitatea Humboldt din Berlin, iar Nagel, 73 de ani, la Universitatea din Würzburg. Comitetul Nobel a reușit să-i anunțe pe toți trei. Thomas Perlmann, secretarul comitetului, a povestit că Deisseroth, sunat primul, dormea cu siguranță, dar s-a trezit.
O algă care înoată spre lumină
Povestea premiului începe cu Chlamydomonas, o algă verde formată dintr-o singură celulă. Alga are o pată pigmentată, numită stigmă, cu ajutorul căreia simte lumina și înoată spre ea. Peter Hegemann a vrut să afle cum funcționează acest „ochi” rudimentar. Cu electrozi minusculi, a măsurat semnalele electrice care apăreau în algă când stigma era luminată.
La începutul anilor 2000, Hegemann și Georg Nagel, pe atunci la institutele Max Planck din Martinsried și Frankfurt, au identificat proteinele responsabile. Nagel a injectat genele algei în ouă de broască, care au început să producă proteinele și să le așeze la suprafața lor. Când erau luminate, ouăle lăsau să treacă ioni încărcați electric. Proteinele, numite canalrodopsine, se comportau ca niște porți care se deschid la lumină. Prima a fost descrisă în 2002, a doua, canalrodopsina-2, în 2003.
De la ouă de broască la creierul șoarecilor
Neuronii comunică prin semnale electrice, iar aceste semnale pornesc tocmai din deschiderea unor canale prin care trec ioni. Karl Deisseroth, psihiatru și bioinginer, a înțeles că o poartă ionică acționată de lumină ar putea funcționa ca întrerupător pentru neuroni. Echipa lui a folosit un virus inofensiv pentru a introduce gena canalrodopsinei-2 în neuroni crescuți în laborator. În 2005, cercetătorii au arătat că acești neuroni pot fi activați cu impulsuri de lumină albastră, cu o precizie de ordinul milisecundelor.
Pasul următor a fost creierul viu. Echipa lui Deisseroth a introdus gena în creierul unor șoareci și a adus lumina până la neuroni printr-o fibră optică subțire. Esențial este că gena poate fi activată doar în anumite tipuri de neuroni, astfel încât lumina acționează numai asupra lor, nu asupra celulelor vecine. Cercetătorii pot astfel porni sau opri un anumit circuit nervos și pot observa imediat ce se schimbă în comportamentul animalului.
Ce a schimbat optogenetica
Înainte de optogenetică, neuroștiințele puteau în mare parte doar să observe ce se întâmplă în creier sau să intervină grosier, cu electrozi sau medicamente care afectează multe celule deodată. Metoda nouă a permis testarea directă a legăturii dintre un grup anume de neuroni și un comportament. A fost folosită pentru a studia formarea amintirilor, frica, anxietatea, somnul, dependența și mișcarea, la viermi, muște, pești, șoareci și maimuțe. „Optogenetica oferă posibilitatea de a cartografia creierul într-un fel la care odinioară doar visam”, a declarat Per Svenningsson, președintele Comitetului Nobel pentru fiziologie sau medicină.
Metoda este folosită aproape exclusiv în cercetare, pentru că la om ar presupune modificarea genetică a neuronilor. Există totuși primele încercări clinice. În 2021, o echipă internațională a raportat în Nature Medicine cazul unui pacient orb, cu retinită pigmentară, care și-a recăpătat parțial vederea. Cercetătorii i-au introdus în retină o proteină sensibilă la lumină, iar pacientul purta ochelari speciali care transformau imaginile în impulsuri luminoase. Pacientul a putut localiza și număra obiecte, dar a rămas un singur caz, nu un tratament disponibil.
Regula care limitează premiul la cel mult trei laureați a lăsat pe dinafară alți contributori. Printre ei se numără biofizicianul Ernst Bamberg, coautor al lucrărilor din 2002 și 2003, și Gero Miesenböck, de la Universitatea Oxford, care a controlat neuroni cu lumină folosind alte metode, încă dinainte de 2005. Lucrarea din 2005 a echipei lui Deisseroth îl are ca prim autor pe Ed Boyden, astăzi profesor la MIT.
Premiul Nobel pentru medicină din 2026 recompensează optogenetica, metoda prin care neuronii pot fi porniți și opriți cu lumină în creierul viu. A pornit de la cercetarea fundamentală a unei alge care înoată spre lumină. Azi este folosită în laboratoare din toată lumea pentru a afla ce rol are fiecare circuit nervos în memorie, emoții și comportament.
Sursă: Adunarea Nobel de la Karolinska Institutet — comunicat de presă și „Popular information: A light-sensitive algal protein energised neuroscience”, 5 octombrie 2026 — nobelprize.org/prizes/medicine/2026/press-release
Lucrări de referință premiate:
Georg Nagel, Doris Ollig, Markus Fuhrmann, Suneel Kateriya, Anna Maria Musti, Ernst Bamberg, Peter Hegemann — „Channelrhodopsin-1: a light-gated proton channel in green algae” — Science, 2002. DOI: 10.1126/science.1072068
Georg Nagel, Tanjef Szellas, Wolfram Huhn, Suneel Kateriya, Nona Adeishvili, Peter Berthold, Doris Ollig, Peter Hegemann, Ernst Bamberg — „Channelrhodopsin-2, a directly light-gated cation-selective membrane channel” — PNAS, 2003. DOI: 10.1073/pnas.1936192100
Edward S. Boyden, Feng Zhang, Ernst Bamberg, Georg Nagel, Karl Deisseroth — „Millisecond-timescale, genetically targeted optical control of neural activity” — Nature Neuroscience, 2005. DOI: 10.1038/nn1525




Lasă un răspuns