O fosilă de acum circa 165 de milioane de ani, din China, arată un animal înrudit cu mamiferele, cât un ornitorinc, care înota și vâna în apă. Oasele gâtului sugerează că putea suge și înghiți ca mamiferele de azi.
Cercetători din China, Statele Unite și Germania au descris, în revista Nature din 7 octombrie, o specie nouă, Megacauda sungei, descoperită în Mongolia Interioară. Numele genului înseamnă „coadă mare”. Animalul făcea parte din docodonte, un grup dispărut de mamaliaforme, adică de rude timpurii ale mamiferelor, care trăiau alături de dinozauri, dar nu erau încă mamifere propriu-zise. Vestigiile fosile aparțin Jurasicului Mijlociu și au fost găsite într-o rocă formată din sedimente de lac.
Un animal făcut pentru înot
Vestigiile sunt păstrate la Muzeul Paleontologic din Liaoning, la Shenyang, și includ craniul, coastele, bazinul, membrele din spate și coada. Animalul avea circa 50 de centimetri lungime și între 1 și 2 kilograme, cât un ornitorinc, ceea ce îl face cel mai mare dintre mamaliaformele jurasice cunoscute. Roca era foarte închisă la culoare, așa că echipa a folosit tomografie computerizată și fluorescență de raze X ca să vadă oasele și urmele de țesuturi moi.
Bazinul, membrele din spate și coada arată adaptări pentru înot. Coada era lată, cu vertebre late, iar coastele aveau plăci late care se suprapuneau, ca la ornitorinc. Glezna permitea o răsucire largă spre exterior, iar degetele de pe marginea labei erau alungite, ceea ce dădea labelor o formă asimetrică, potrivită pentru vâslit. Autorii interpretează că animalul era semiacvatic, că înota și își căuta hrana în apă, cu un mod de viață comparabil cu al ornitorincului actual.
Ce spune gâtul despre supt și înghițit
Cel mai neobișnuit lucru la acest specimen este gâtul. Vestigiile păstrează bolta faringelui, adică pasajul gâtului prin care trece hrana, și oasele hioide, cele care sprijină limba. Ambele seamănă cu cele ale marsupialelor și placentarelor de astăzi.
Palatul moale și mușchii sunt reconstituiți prin comparație cu oposumul, un marsupial actual, deci rămân o interpretare bazată pe oase, nu o observație directă a suptului. Concluzia autorilor este că anatomia pentru înghițit, băut și supt, ca la mamiferele de azi, exista deja la strămoșii comuni ai docodontelor și ai mamiferelor. „Capacitatea de a suge laptele mamei ne-a definit literalmente biologia”, a spus pentru NPR Zhe-Xi Luo, paleontolog la Universitatea din Chicago și autor senior al studiului.
Dinți de prădător, urme de pradă
Caninii erau distincți, iar premolarii și primii molari erau comprimați lateral și tăioși, un tip de dinți numit pseudocarnasier. Autorii îi leagă de o dietă bazată pe animale mici. Tăișul lor funcționa invers față de dinții carnasieri ai carnivorelor de azi, notează lucrarea.
În stomacul animalului au fost găsite fragmente de oase, semn că mânca vertebrate mici, relatează Reuters. Pericolul venea, potrivit lui Luo, de la dinozauri teropozi cu pene, iar animalul ar fi putut fi activ noaptea sau în jurul zorilor și al amurgului.
Rude ale mamiferelor, mai variate decât se credea
Megacauda nu este primul docodont care înota. Castorocauda, descris în 2006 în revista Science de o echipă din care făcea parte tot Luo, avea și el adaptări pentru viața în apă, dar dentiția celor două specii diferă.
Autorii spun că mai multe docodonte au ocupat nișe ecologice diferite, între care și cea semiacvatică, în lumea dominată de dinozauri. Ei vorbesc despre o evoluție repetată a acestui mod de viață, cu mult înainte ca mamiferele de azi să se diversifice.
Fosila din China arată că rudele mamiferelor erau deja variate în Jurasic, iar unele vânau în apă. Anatomia gâtului sugerează că supta și înghițitul ca la mamiferele de azi apăruseră la strămoșii pe care i-au avut în comun cu mamiferele.
Sursă: Yikun Li, Peishu Li, April I. Neander, Honggang Zhang, Chang-Fu Zhou, Thomas Martin, Zhe-Xi Luo — Shenyang Normal University, Ohio University, Universitatea din Chicago, Shandong University of Science and Technology, Universitatea din Bonn — „A Jurassic mammaliaform swimmer and transformation of the mammalian pharynx”, Nature (2026), DOI: 10.1038/s41586-026-11107-0
Ilustrație generată de AI, reconstituire artistică; nu reprezintă o imagine reală a animalului.
Lasă un răspuns