Din 1871, oasele neobișnuit de mari de cocor găsite în Europa erau atribuite unei specii dispărute, „cocorul uriaș”. ADN-ul extras din 18 asemenea oase arată că toate aparțin cocorului comun de azi, doar că mai mare.

Disputa a început în 1871, când zoologul francez Alphonse Milne-Edwards a descris un cocor uriaș pornind de la un os de picior găsit într-o peșteră din sud-vestul Franței. L-a numit Grus primigenia. De-a lungul timpului au apărut oase mari de cocor în multe locuri din Europa. Unii cercetători au acceptat specia dispărută, alții au bănuit că oasele aparțin cocorilor de azi.

18 oase, un singur răspuns

O echipă condusă de John Stewart, de la Universitatea Bournemouth, în colaborare cu Centrul de Paleogenetică din Stockholm, a analizat ADN-ul din 18 resturi de cocor găsite în Anglia, Țara Galilor, Franța, Germania și Insulele Baleare. Ele provin din Pleistocenul târziu al Spaniei și Franței și din Holocenul târziu al Marii Britanii și Germaniei.

Toate s-au potrivit cu cocorul comun, Grus grus. Analizele au exclus și cocorul sarus și cocorul siberian ca identitate posibilă pentru oasele studiate. „Studiile anterioare s-au bazat doar pe mărimea și forma oaselor”, a explicat Stewart. Genetica a permis ceva ce măsurătorile nu puteau: stabilirea sexului păsărilor.

Vina o poartă masculii

La cocori, masculii sunt mai mari decât femelele. Analiza ADN-ului a arătat că toate oasele mai mari decât ale masculilor actuali aparțineau unor masculi, iar printre oasele de mărimea masculilor de azi au apărut și femele. Cocorii masculi din trecut erau deci mai mari decât cei de astăzi, iar femelele lor aveau cam mărimea masculilor actuali.

Oasele mari din așezarea anglo-saxonă de la Flixborough, din Anglia, arată că cocorul comun a rămas mai mare până în secolul al XI-lea. Când a început micșorarea și de ce, cercetătorii nu știu. Autorii notează că ar fi tentant să dea vina pe schimbările de climă sau pe desecarea zonelor umede, dar că deocamdată este doar o speculație.

Ce a rămas netestat

Fosila din care a pornit numele Grus primigenia se află la Paris și nu a fost testată, pentru că analiza ar distruge-o. De aceea rămâne o mică posibilitate ca numele să descrie totuși o specie distinctă, chiar dacă celelalte oase din Epoca de Gheață din Franța s-au dovedit a fi de cocor comun. „Este nevoie de mai multă muncă pentru a lămuri asta”, a spus Stewart.

Stewart crede că și alte păsări socotite dispărute pe baza unor oase neobișnuit de mari ar putea cere o verificare genetică și că numărul dispariților din trecut ar putea fi supraestimat.

Datele genetice arată că oasele mari de cocor din Europa aparțin cocorului comun; rămâne netestat doar exemplarul din Paris pe care s-a întemeiat numele speciei.

---

Sursă: John R. Stewart, Rebecca Rickard, Sheila Hamilton-Dyer, Keith Dobney, Ericson, Love Dalén et al., Universitatea Bournemouth, Centrul de Paleogenetică (Stockholm), „Ancient DNA study resolves the taxonomic status of the extinct large Palaearctic crane Grus primigenia Milne-Edwards, 1871 (Aves: Gruiformes: Gruidae)”, Royal Society Open Science 13 (10): 260699 (2026), 10.1098/rsos.260699.