O femeie care a trăit în urmă cu aproximativ 30.000 de ani lângă Pirinei avea în genom două componente: una vestică și una înrudită cu populațiile din Europa centrală, aflate la cca 1.500 de kilometri. Studiul sugerează că europenii din Epoca de Gheață erau mai conectați decât se credea.

Rămășițele ei au fost găsite în Peștera Isturitz, din sud-vestul Franței, lângă capătul vestic al Pirineilor. Genomul ei, cu date la peste 454.000 de poziții variabile, este cel mai vechi set de date genomice complete de la un om modern din sud-vestul Europei. Studiul este condus de Universitatea din Viena, de Pere Gelabert și Ron Pinhasi, de la Departamentul de Antropologie Evolutivă.

Un genom vestic cu un adaos din centru

Echipa a secvențiat trei persoane noi: femeia din Isturitz, o femeie al cărei dinte a fost găsit în Peștera Chufín, din nordul Spaniei, de acum circa 26.000 de ani, și Ostuni1b, un făt de sex masculin din sudul Italiei, rudă de gradul întâi cu o femeie numită Ostuni1, cel mai probabil fiul ei. ADN-ul de la Chufín era degradat și a oferit mult mai puține repere.

Majoritatea ascendenței femeii din Isturitz se leagă de grupul Fournol, răspândit în vestul și sud-vestul Europei. La ea s-a adăugat o contribuție înrudită cu grupul Věstonice, asociat cu Europa centrală și Italia. Amestecul a avut loc, după estimările echipei, în urmă cu 32.500–31.500 de ani, în ipoteza unui singur episod de schimb genetic. O reanaliză a unui individ de la Ormesson, din Franța, a arătat un semnal asemănător, dar estimarea datei nu este semnificativă statistic.

„Rezultatele noastre arată că populațiile din estul și vestul Europei nu erau atât de izolate genetic pe cât se presupunea”, a spus Gelabert. Împreună cu descoperirile arheologice, datele sprijină și ideea că Isturitz ar fi fost un loc de întâlnire pentru grupuri diferite, deși genomul nu poate confirma întâlniri concrete.

ADN din pământul peșterii

La Peștera El Mirón, din Cantabria, cercetătorii au recuperat ADN nuclear uman dintr-un strat de sediment de acum aproximativ 22.000 de ani, fără să găsească vreun os sau dinte. Lucrările anterioare de acolo extrăseseră doar ADN mitocondrial. Au păstrat doar moleculele cu semnele chimice de degradare tipice ADN-ului vechi, ca să excludă contaminarea cu ADN modern, și au obținut circa 14.000 de markeri genetici.

Ancestralitatea din sediment seamănă cu cea a altor europeni occidentali și arată că ascendența vestică a persistat în regiune pe parcursul Ultimului Maxim Glaciar, ceea ce întărește ideea că Peninsula Iberică a fost un refugiu. „ADN-ul sedimentar permite recuperarea informațiilor genetice din perioade pentru care lipsesc rămășițele umane”, a spus Pinhasi.

Ce nu poate spune studiul

Cele trei genomuri se adaugă unei serii foarte mici: se cunosc rămășițe de la circa două duzini de indivizi asociați culturii gravettiene. Componenta înrudită cu estul ar putea fi și una mai veche, deja prezentă la unele populații vestice înainte de gravettian, iar lipsa genomurilor mai vechi din sud-vest nu permite excluderea ei. Genomul arată ascendență moștenită, nu că femeia din Isturitz ar fi călătorit ea însăși prin Europa, și nu poate reconstitui rute concrete. Sedimentul conține în plus ADN de la mai multe persoane amestecate, deci oferă un semnal de ascendență, nu genomul unei singure persoane.

Un genom de acum 30.000 de ani arată că grupurile din vestul și din centrul Europei își amestecau deja ascendența, dar numărul foarte mic de exemplare nu permite încă să se spună cum și pe ce rute.

---

Sursă: Pere Gelabert, S. Sawyer, V. Villalba-Mouco, O. Cheronet, V. Oberreiter, D. Gárate et al., Ron Pinhasi (autor senior), Universitatea din Viena, „Early Gravettian genomic data from Western Europe reveal population movements before the LGM”, Science Advances 12 (43), eaeh6128 (2026), 10.1126/sciadv.aeh6128.