O metodă nouă, publicată în Nature, simulează pe calculator cum ajunge lumina unei stele în camera telescopului Webb și o scade mai precis din imagini. Sensibilitatea crește de 2 până la 15 ori, iar planeta 51 Eridani b a fost detectată prima dată la 4,3 micrometri.

Planetele din jurul altor stele sunt greu de fotografiat pentru că stelele lor sunt incomparabil mai luminoase. „Planetele sunt de un milion de ori mai slabe decât stelele lor”, a explicat Rodrigo Ferrer-Chavez, doctorand la Northwestern University și autorul principal al studiului. Ca să le vadă, astronomii trebuie mai întâi să scoată lumina stelei din imagine.

Metoda obișnuită folosește imagini de referință, din care scade lumina stelei aflate în imaginea științifică. Telescopul se schimbă însă ușor între cele două observații, din cauza unor instabilități mecanice, termice și optice. Diferențele rămase în imagine pot acoperi o planetă slabă.

Un telescop virtual în locul imaginilor de referință

Echipa a numit metoda FLIP (Physics-based Learning for Imaging Planets, adică „învățare bazată pe fizică pentru imagistica planetelor”). Cercetătorii au construit un „geamăn digital” al camerei NIRCam de pe telescopul James Webb, un model care simulează drumul luminii prin oglinzi până la detectori. Pentru fiecare observație, calculatorul caută, printre milioane de imperfecțiuni posibile, combinația care explică lumina stelei așa cum a ajuns în imagine, apoi o scade.

Prima încercare a eșuat. Ferrer-Chavez a antrenat modele de învățare automată să prezică cum arată strălucirea unei stele, dar nu a funcționat. Echipa spune că varianta actuală a pornit din acel eșec.

O planetă cunoscută, văzută la o lungime de undă nouă

Cercetătorii au aplicat metoda pe observații existente ale coronografului NIRCam, un instrument care blochează o parte din lumina stelei. Planeta 51 Eridani b, deja cunoscută, a apărut în imaginea prelucrată la 4,3 micrometri. Potrivit articolului, este prima ei detecție la această lungime de undă. Jason Wang, coautor și profesor la Northwestern, spune că echipa a arătat că poate recupera o planetă pe care oamenii nu o puteau vedea înainte, în date reale.

Articolul indică o sensibilitate de 2 până la 15 ori mai mare decât cea a tehnicilor standard. Planeta nu este o descoperire nouă: era cunoscută dinainte, iar metoda a făcut-o vizibilă acolo unde procedeele obișnuite nu o scoteau la iveală.

Ce ar putea urma, și ce nu s-a demonstrat

Pentru planete mici, de tip Pământ, telescopul ar trebui să fie stabil la scara picometrilor, adică a trilionimilor de metru. Comunicatul Northwestern spune că ar fi nevoie de o stabilitate de 100 până la 1.000 de ori mai bună decât a lui Webb. Autorii cred că metoda ar putea reduce din aceste cerințe pentru telescoape viitoare, precum Nancy Grace Roman Space Telescope și Habitable Worlds Observatory.

Deocamdată, planul este mai modest: să caute planete rămase nevăzute în observațiile Webb deja făcute. Ce se întâmplă la contraste mai mari, cum ar fi cele ale unui Pământ în jurul unei stele ca Soarele, nu a fost demonstrat.

Metoda nu a descoperit o planetă nouă, dar a arătat că o planetă slabă, ascunsă în lumina stelei, poate fi recuperată din datele existente ale lui Webb prin calcul, nu prin hardware nou. Rămâne de văzut dacă va funcționa și pentru planetele mici, de tip Pământ.

---

Sursă: Rodrigo Ferrer-Chavez, Jason J. Wang, Katherine L. Bouman, William T. Freeman, Laurent Pueyo, Brandon Y. Feng, Marshall D. Perrin — „Imaging exoplanets below the telescope stability limit”, Nature, vol. 659, nr. 8139, pp. 58–62, publicat online la 4 noiembrie 2026 (acces deschis, CC BY 4.0). Cercetare condusă de Northwestern University, cu participarea California Institute of Technology. DOI: 10.1038/s41586-026-11213-z. Comunicate: Northwestern University, Caltech.