Simulări de la Sandia National Laboratories arată că același asteroid neregulat primește un impuls de aproape cinci ori mai mare sau mai mic de la o explozie nucleară, după latura pe care ajung razele X. Rezultatele vin doar din calculator.

Dacă un asteroid periculos s-ar îndrepta spre Pământ, una dintre variantele studiate ar fi o explozie nucleară în apropierea lui. Explozia nu ar lovi direct roca, ci ar trimite spre o latură a ei un puls de raze X, care să o împingă pe altă traiectorie. Cercetătorii de la Sandia National Laboratories, un laborator american de cercetare, au calculat cât de mult poate conta partea aleasă.

Nu s-a testat nimic în spațiu. Singura tehnică de deviere încercată până acum este cea cinetică: în 2022, sonda DART a lovit asteroidul Dimorphos. Studiul de acum este o simulare a variantei nucleare.

Cum împinge un puls de raze X un asteroid

Pulsul de raze X încălzește suprafața asteroidului. Stratul exterior se vaporizează rapid, iar materialul care iese în afară dă asteroidului un impuls, ca un recul. Cea mai mare parte din împingere vine din acest proces.

Modelele anterioare au folosit adesea scurtături matematice și, în multe cazuri, asteroizi sferici. Nathan Moore și colegii lui au combinat două metode de simulare, ca să calculeze mai eficient cum se desprinde materialul de pe forme neregulate. Au folosit formele unor asteroizi reali: Bennu, Itokawa și Golevka.

O diferență de aproape cinci ori, după latura aleasă

Pentru aceeași formă de asteroid, iradiată pe laturi diferite, viteza de deviere a fost de 3,9 milimetri pe secundă dintr-un unghi și de 0,8 milimetri pe secundă dintr-altul. Pentru un alt asteroid, modificarea vitezei de rotație a variat de 17 ori, în funcție de punctul lovit.

Moore spune că echipa se aștepta ca ținta să conteze, dar nu atât de mult. „Alegi partea potrivită și câștigi. Alegi greșit și poate fi o zi proastă”, a spus el.

Ce nu poate spune încă modelul

Autorii enumeră mai multe limite. Simularea are nevoie de date destul de precise despre forma asteroidului din toate direcțiile, iar oamenii ar putea să nu aibă timp să le obțină. Plasarea unui explozibil la distanța ideală, față de latura potrivită a unui obiect aflat în mișcare, ar fi dificilă. Modelul urmărește doar fragmentarea rocii de la suprafață, nu pe cea a întregului corp, pe care autorii nu o pot prezice încă precis. Iar efectele unei explozii cu raze X pot interacționa între ele, ceea ce complică calculele.

Studiul nu arată că o explozie nucleară ar salva Pământul, ci că rezultatul ar depinde mult de forma asteroidului și de latura aleasă, deci ar trebui cunoscute amândouă înainte de orice încercare. Până atunci, sunt simulări, nu o tehnică testată.

---

Sursă: Nathan W. Moore, Michael A. Gallis, D. Gregory Tipton, Zakari S. Eckert, Timothy P. Koehler, Kevin N. Long, Joel T. Clemmer, Kyle R. Cochrane, Brian C. Franke, Mekiel Olguin — „Efficient computation of vapor ejecta over asteroid geometries during pulsed energy deflection”, Icarus, vol. 463, art. 117364, publicat online în octombrie 2026. Cercetare condusă de Nathan Moore, Sandia National Laboratories (SUA). DOI: 10.1016/j.icarus.2026.117364. Comunicat: DOE/Sandia National Laboratories, 3 noiembrie 2026. Context DART: Lawrence Livermore National Laboratory.