Ghiduri de lumină imprimate 3D leagă cipurile optice în jumătate de minut

–

–

Un ghid de lumină imprimat 3D, adică un fir transparent cu secțiunea de circa doi microni, poate lega automat două cipuri optice în aproximativ 30 de secunde. Tehnologia, născută la Karlsruhe, a adus echipei Premiul German al Viitorului 2026.

Premiul, acordat miercuri seara la Berlin de președintele Frank-Walter Steinmeier, i-a răsplătit pe Christian Koos, de la Institutul de Tehnologie din Karlsruhe (KIT), pe Matthias Lauermann, de la Vanguard Automation, și pe Philipp Dietrich, de la Keystone Photonics. Tehnologia lor transmite date cu lumină, nu cu electricitate, iar la baza ei stă o idee simplă de explicat: cipurile optice se pot lega între ele cu un fir de lumină tipărit exact între ele, pe loc.

De ce se leagă greu cipurile optice

Un modul care transmite date prin lumină nu e făcut dintr-o singură bucată. Laserele se fac dintr-un material, iar modulatoarele, care pun datele pe fascicul, din altul, de exemplu siliciu, iar lumina trebuie să treacă mai departe într-o fibră optică. Fiecare dintre aceste piese are canale pentru lumină de câțiva microni, așa că lumina se pierde ușor dacă piesele nu sunt aliniate cu o precizie foarte mare.

Asamblarea clasică rezolvă problema printr-o aliniere activă: piesele sunt mișcate fin, în timp ce se măsoară cât din lumină trece. Procedeul e lent și scump, iar asta frânează producția în serie. Grupul lui Koos a pornit de la o analogie cu electronica, unde cipurile se leagă cu fire metalice subțiri, și a căutat un echivalent pentru lumină.

Cum se imprimă un ghid de lumină

Piesele se așază pe un suport comun cu aparatură obișnuită, cu o toleranță de circa 10 microni sau mai mult. Apoi un sistem de scriere le fotografiază în trei dimensiuni, cu ajutorul unor mărci de pe cipuri, și le stabilește pozițiile cu o precizie mai bună de 100 de nanometri. Calculatorul proiectează pe loc traseul ghidului, adaptat poziției reale a fiecărei piese.

Firul se imprimă prin litografie cu doi fotoni, o formă de imprimare 3D. Un laser cu impulsuri foarte scurte e concentrat printr-un obiectiv de microscop într-o rășină lichidă, care se întărește doar în punctul unde lumina e destul de intensă. Punctul se deplasează în spațiu și trasează un ghid de undă cu miezul de circa 2,0 pe 1,6 microni. Rășina rămasă lichidă se spală după aceea. O conexiune durează în jur de 30 de secunde, iar autorii menționează, pentru volume diferite, intervale de la 30 de secunde la 5 minute.

Ce au demonstrat în 2020

Într-o lucrare publicată în Light: Science & Applications, echipa a testat dacă metoda ține la cerințele unui produs real, nu doar ale unei demonstrații de laborator. Pe cipuri de test, 100 de fire au avut o pierdere medie de lumină de 0,73 dB, cu un caz cel mai slab de 1,2 dB. Cu aceste legături au construit două emițătoare optice. Unul, cu opt canale, a atins 448 Gbit/s în total, iar celălalt, coerent, cu patru canale, 732,7 Gbit/s net, pe o distanță de 75 km. Autorii îl descriu ca pe un record pentru emițătoarele coerente din siliciu cu lasere integrate în același modul.

Legăturile au rezistat și la teste de mediu. Probele nu au arătat degradare după 225 de cicluri de temperatură între minus 40 și 85 de grade Celsius, iar mostre mai vechi au trecut și un test de peste 3.000 de ore la 85 de grade și 85% umiditate. Densitatea ar putea ajunge la circa 100 de fire pe milimetru de margine de cip, în cazul unui pas de 10 microni.

Limite și context

Modulele de test aveau pierderi mai mari decât legăturile ideale: între 3,6 și 5,3 dB pe fir în emițătorul cu opt canale. Autorii le explică prin lipsa unui strat de protecție pe fire, prin deteriorarea vârfurilor ghidurilor din siliciu la gravare și prin particule de praf, pentru că o parte din fabricație s-a făcut în afara unei camere curate. Canalele au fost testate pe rând, nu simultan, iar viteza era limitată de modulatoare, nu de legături.

Contextul mai larg ține de energie. Potrivit agenției DPA, volumul tot mai mare de date generat de digitalizare și de sistemele de inteligență artificială pune presiune pe centrele de date, iar transmisia prin semnale electrice consumă mai multă energie, produce căldură și pierde din semnal la viteze mari. Legăturile imprimate ar putea ajuta la rețele și centre de date mai performante, dar lucrarea din 2020 nu măsoară consumul de energie al unui centru de date.

Cipurile optice pot fi legate între ele cu ghiduri de lumină imprimate automat, în loc de aliniere fină și lentă a pieselor. Testele din 2020 au arătat că metoda funcționează la viteze mari și rezistă la căldură și umiditate, iar premiul din 2026 răsplătește tocmai drumul ei spre producția în serie.


Sursă: Blaicher, M., Billah, M. R., Kemal, J., Hoose, T., Marin-Palomo, P., Hofmann, A., Kutuvantavida, Y., Kieninger, C., Dietrich, P.-I., Lauermann, M., Wolf, S., Skacel, S., Troppenz, U., Moehrle, M., Merget, F., Witzens, J., Randel, S., Freude, W., Koos, C., „Hybrid multi-chip assembly of optical communication engines by in situ 3D nano-lithography”, Light: Science & Applications, vol. 9, art. 71, 27 aprilie 2020. Institutul de Tehnologie din Karlsruhe (KIT); Vanguard Automation, Karlsruhe; Institutul Fraunhofer Heinrich Hertz, Berlin; RWTH Aachen. DOI: 10.1038/s41377-020-0272-5. Știrea despre premiu: Agerpres, 19 noiembrie 2026, după DPA.


În imagine: Christian Koos, de la Institutul de Tehnologie din Karlsruhe (KIT), Matthias Lauermann, de la Vanguard Automation, și Philipp Dietrich, de la Keystone Photonics (credit foto: https://www.helmholtz.de)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *