Un proiect de cercetare care se desfășoară în Brazilia, în care Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) și Universitatea de Stat din Rio de Janeiro colaborează, își propune să afle cum se adaptează păsările la viața urbană.
Deși cercetarea nu s-a finalizat, primele observații aduc surprize: „O asemenea rețea socială, de cooperare, în care sunt implicați indivizi de vârste și sexe diferite credeam că este aproape imposibil să găsești în lumea păsărilor. Te aștepți de la cimpanzei să facă asta, însă nu de la păsări. Am înțeles că acesta este un alt secret al găinușelor, cooperarea și formarea de rețele sociale”, spun biologii implicați în proiect.
Despre cum a pornit și cum se desfășoară cercetarea, ne relatează Alexandru Stermin, lector la Facultatea de Biologie din cadrul UBB.
Povestea începe, ca toate poveștile, cu a fost odată ca niciodată! Chiar este demult, căci s-a întâmplat în urmă cu vreo 10 ani, când am împlinit 26. Mi-am deschis un cont în care să economisesc bani și să pot pleca, după patru ani, în jungla de pe Amazon, să sărbătoresc acolo cei 30 de ani de viață sau din viață. Pentru psihologi asta ar fi perioada unei crize existențiale, nu știu foarte bine ce a fost, cert era că în viața mea se rostogoleau multe frici, nesiguranțe, pasiuni, idealuri și printre ele, gândul că o să plec pe Amazon a aprins o luminiță la capătul tunelului. Am strâns bani destui, cât să fac înconjurul Lumii. Așa că, la 30 de ani am plecat singur spre trei jungle: jungla de pe Amazon și junglele urbane din Los Angeles și Beijing.
Întors acasă, am început să scriu din ce am trăit și gândit, despre cum am înțeles și am văzut lumea și oamenii. După patru ani de la terminarea manuscrisului, l-am publicat între copertele unei cărți cu titlul „Călătorie în jurul omului”, la editura Humanitas. M-am lăsat sedus și fascinat de lumea căreia i-am dat ocol, dar după ce m-am întors acasă, mi-am dat seamă cât de îndrăgostit eram de cel mai frumos oraș din lume, Rio de Janeiro, și de jungla Braziliei. De atunci am căutat programe și burse cu care să mă întorc, să le reîntâlnesc.
În 2018 am câștigat o bursă și de atunci merg, aproape în fiecare an, la Universitatea de Stat din Rio de Janeiro, unde mă implic în tot felul de proiecte. În centrul cooperării noastre de trei ani a apărut o pasăre, găinușa de baltă. Călătoria mea în jurul omului continuă acum în jurul găinușelor de baltă.
Aproape de orașul Rio de Janeiro, sau chiar inclusă în enorma metropolă, se află o lagună, o întindere de apă care comunică printr-un canal cu Oceanul. Laguna este înconjurată de mangrove, un fel de tufăriș dens, format din arbori și arbuști care au rădăcinile ca niște picioroange. Au evoluat în acest fel pentru a se fixa cât mai bine în mâlul malurilor. În 2020, m-am aventurat în țesătura de rădăcini din mangrove și am auzit găinuțele de baltă (Gallinula galeata). Semnalele lor scurte, intense și electrice sunt ușor de recunoscut. Îmi erau familiare pentru că, în urmă cu câțiva ani, am studiat, împreună cu alte păsări din grupul lor, găinușele de baltă de la noi, în cea mai mare mlaștină din Transilvania – Stufărișurile de la Sic.
În mlaștinile din Europa este foarte greu să le observi comportamentul, pentru că trăiesc ascunse în stuf dens, pe când în mangrove, unde rădăcinile nu sunt așa dense, ai șanse mai mari să le vezi. Acolo, printre rădăcini, am mers pe urma sunetelor și am descoperit un cuib.
Nu unul oarecare ci unul construit cu foarte multe paie din plastic și alte resturi de ambalaje, care ajung în lagună aruncate de oameni. Am înțeles atunci, văzând cât plastic refolosește, că este și la propriu și la figurat, o specie extrem de plastică. Adică, reușește să se adapteze foarte ușor schimbărilor de mediu și că pe multe dintre ele le utilizează în favoarea sa.
Din observațiile făcute de-a lungul anilor de Maria Alice dos Santos Alves, președinte al Societății Ornitologice din Brazilia și Profesor la Universitatea de Stat din Rio de Janeiro, găinușele de baltă au ajuns aici, pe lagună, prin 1997 și de atunci numărul lor a crescut considerabil.
Într-o lumea în care impactul antropic afectează tot mai multe specii de păsări, prin extinderea orașelor, fragmentarea habitatelor, distrugerea și poluarea ecosistemelor, perspectiva în care populația umană a globului se preconizează că va depăși 9 miliarde în 2040 este una nu tocmai favorabilă. Însă, nu toate păsările, se pare, au de suferit, unele profită de pe urma presiunii antropice, după cum ne arată cazul găinușelor de baltă care proliferează într-o lagună, în una din cele mai mari metropole ale lumii.
Așa am început să studiem comportamentul și biologia acestei păsări, pentru a înțelege mecanismele care îi dau plasticitatea. Cu avizele necesare am construit și amplasat în mangrove niște capcane speciale cu care capturam păsările în timpul doctoratului meu pentru a le inela și a colecta date. În aceste capcane am pus momeala clasică, boabe de porumb și soia sparte și larvele gândacilor de făină – hrană asemănătoare cu cea pe care o consumă aceste păsări în mod normal. Am așteptat multă vreme în jurul capcanelor și chiar dacă păsările erau în jur, nu se simțeau atrase de momeala noastră.
Într-o zi am văzut cum cineva care alegra în jurul lagunei a aruncat, în apă, o nucă de cocos din care tocmai se hidratase. Asta se întâmplă frecvent, căci multă lume face sport în jurul lagunei și se hidratează intens cu apă din nucă de cocos, atâta vreme cât pe malul lagunei plutesc o groază de nuci goale. Imediat după ce nuca a aterizat câteva găinușe s-au strâns în jurul ei și fiecare, pe rând, și-a băgat capul în nucă și a au ciugulit tot miezul din ea.
După acel moment am început să cumpărăm nuci de cocos și să le folosim ca momeală. Mare ne-a fost mirarea când am văzut că, aproape toate capcanele au devenit neîncăpătoare. Am înțeles imediat că adaptabilitatea este extrem de mare la această specie, folosește nu doar resursele materiale din jur ca să îți construiască un cuib dar se adaptează și la noile sursele de hrană noi, pe care chiar ajunge să le prefere în detrimental celor „tradiționale”.
Am pus găinușelor capturate inele colorate, pentru a le recunoaște de la distanță și a le analiza comportamentul. Într-o zi am rămas surprins de ce văzusem. Nu a crezut vreodată că o să fiu martorul unui asemenea eveniment. Eram pe iarbă, lângă lagună, și pe apă, în fața mea erau un grup de găinușe. Am aruncat în iarbă, aproape de mine, o bucată din miezul unei nuci de cocos. Imediat, un mascul a ieșit pe mal, pășea reticent spre mine, adică spre bucata de nucă. Rar găinușele se aventurează pe uscat, căci sunt expuse. Se deplasează greu în iarbă cu degetele lor extrem de lungi, evoluate să le ajute în deplasarea lor pe vegetația care plutește la suprafața apei. Masculul a venit și a luat repede bucata de nucă, a mers spre mal și acolo a dat-o unui juvenil de peste un an care îl aștepta în apă, la mal. Acesta a dus-o unui juvenil mai tânăr, de sub un an, care a pasat-o în ciocul unei femele, aflate la marginea rădăcinilor de mangrove. Femela a luat bucata de nucă și a dat-o unui pui care era ascuns între rădăcini.
O asemenea rețea socială, de cooperare, în care sunt implicați indivizi de vârste și sexe diferite credeam că este aproape imposibil să găsești în lumea păsărilor. Te aștepți de la cimpanzei să facă asta, însă nu de la păsări. Am înțeles atunci că acesta este un alt secret al găinușelor, cooperarea și formarea de rețele sociale.
Studiile noastre continuă, și în acest an am să plec în lagună să studiez împreună cu colegii mei această stranie specie de pasăre. Am înțeles până acum că deschiderea spre nou și integrarea în biologia proprie a noilor condiții și resurse din mediul de viață sunt, împreună cu formarea unor rețele sociale de cooperare, câteva dintre secretele supraviețuirii și bunăstării de care se bucură această specie, în comparație cu altele. Pare că această pasăre a înțeles că lumea nu o să fie mai bună și că ea trebuie să fie mai puternică iar adaptabilitatea și cooperarea îi dau această putere.
Dacă stau să mă gândesc, înainte că noi să îi descoperim secretele adaptabilității ei, cred că ea a descoperit secretele noastre, pentru că oamenii au ajuns o specie cosmopolită și datorită acestor strategii, pe care se pare, nu le cunoaștem doar noi, oamenii, mamiferele sau unele insecte. Mai multe însă, despre oameni, v-am povestit în „Călătorie în jurul omului” și poate și mai multe o să vă povestesc despre găinușele de baltă, la finalul acestei călătorii, care abia a început.
Autor: Alexandru N. Stermin, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca;
Colaboratori: Isabela de S. Moraes, Caio Max B. Araujo, Jean S. Pinto, Rafael S. Saint-Clair și Maria Alice S. Alves, Universitatea de Stat din Rio de Janeiro
Lasă un răspuns