Roiurile de lăcuste care întunecă cerul și devastează toate culturile aflate în calea lor sunt cunoscute încă din timpurile biblice, însă ele continuă să amenințe și în zilele noastre siguranța alimentară a milioane de oameni din Asia și Africa, informează AFP.
Oamenii de știință din Germania au anunțat joi că au descoperit un feromon pe care aceste insecte îl emit pentru a nu fi devorate de semenii lor – o descoperire ce ar putea fi utilizată în viitor pentru a „îmblânzi” aceste bestii vorace.
Bill Hansson, directorul departamentului de neuro-etologie de la Institutul Max Planck pentru Ecologie Chimică din orașul german Jena și totodată autorul principal al studiului, publicat în revista Science, a declarat pentru AFP că s-a bazat pe cercetări anterioare, ce au arătat că roiurile de lăcuste sunt guvernate parțial de amenințarea de canibalism.
Canibalismul nu este un fenomen rar în natură – de la leii care îi mănâncă pe puii care nu sunt ai lor, până la vulpile care își mănâncă semenii morți pentru a-și satisface apetitul.
În cazul lăcustelor, canibalismul servește însă unui scop specific.
Lăcustele migratoare (Locusta migratoria) trec prin faze comportamentale atât de diferite, încât s-a crezut până de curând că era vorba despre specii separate.
În general, aceste insecte sunt mai degrabă solitare și mănâncă relativ puțin.
Însă ele se transformă atunci când densitatea populației lor crește, în timpul ploilor și al unor condiții de reproducere temporar optime – urmate de o perioadă de lipsă de hrană. Un val de hormoni le face să își ia zborul, formând acele roiuri și făcându-le să devină mai agresive.
Acel moment este cunoscut sub numele de fază „gregară”, iar canibalismul ar permite menținerea lor în mișcare pentru a le duce spre zone mai bogate în hrană, potrivit unui studiu din 2020 realizat de Iain Couzin, cercetător la Institutul Max Planck pentru Studii asupra Animalelor.
Într-adevăr, explică Bill Hansson, „lăcustele sunt mâncate din spate”. „Deci, dacă se opresc din deplasare, sunt mâncate de o alta”. Ceea ce explică faptul că roiul se îndreaptă în aceeași direcție.
Patru ani de teste
„Ne-am spus că orice animal își dezvoltă un fel de apărare”, a continuat Bill Hansson.
Pentru identificarea acestui mecanism, experimentele au durat patru ani. Cercetătorul suedez și echipa lui au dovedit mai întâi că rata de canibalism crește atunci când lăcustele „gregare” erau tot mai numeroase într-o cușcă (începând de la 50 de indivizi), demonstrând astfel în condiții de laborator ceea ce observase pe teren, în Africa, cercetătorul Iain Couzin.
Apoi, cercetătorii din Germania au comparat mirosurile emise de lăcustele solitare și de cele gregare, identificând 17 dintre ele ce erau produse exclusiv de lăcustele aflate în faza gregară.
O substanță chimică în special, fenil-acetonitril, a demonstrat că poate să le respingă pe celelalte lăcuste, în timpul testelor.
Acea substanță este implicată în sintetizarea de către lăcustele gregare a unei toxine (acid cianhidric) și pare, deci, logic ca ea să constituie semnalul trimis celorlalți indivizi, pentru ca aceștia să se țină la distanță.
Modificare genetică
Pentru a-și confirma descoperirea, cercetătorii din Germania au folosit foarfecile moleculare CRISPR pentru a modifica genetic o serie de lăcuste, pentru ca ele să nu mai poată să sintetizeze fenil-acetonitril. Rezultatul: acei indivizi erau mai vulnerabili în fața fenomenului de canibalism.
Autorii studiului au testat, de asemenea, zeci de receptori olfactivi ai lăcustelor și s-au oprit în cele din urmă la unul dintre ei, deosebit de sensibil la acea substanță chimică.
Lăcuste modificate genetic, care nu mai puteau să utilizeze receptorul, au prezentat un comportament canibal sporit.
Într-un comentariu publicat tot în revista Science, cercetătorii Iain Couzin și Einat Couzin-Fuchs au declarat că noua descoperire aduce lămuriri asupra „echilibrului complicat” dintre mecanismele care le determină pe lăcustele migratoare să se regrupeze sau să intre în faza de rivalitate.
Metode pentru controlarea populațiilor de lăcuste ar putea utiliza o tehnologie care să intensifice concurența dintre ele. În același timp, „nu trebuie să eradicăm specia”, a avertizat Bill Hansson.
„Dacă putem să reducem dimensiunea roiurilor sau să le atragem spre locuri fără culturi agricole, atunci vom câștiga foarte mult”, a adăugat coordonatorul studiului.
Lasă un răspuns