În fața unei săli pline de absolvenți ai Facultății de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Simona Ștefan, conferențiar la departamentul de psihologie clinică și psihoterapie, a ținut un discurs care i-a emoționat atât pe tinerii masteranzi, cât și pe părinți, Simona Ștefan dovedește un realism atât de necesar, dar și inspiră la curaj, tenacitate, pasiune. Reproducem mai jos acest discurs ca un exemplu de bună comunicare între dascăl și discipolii lui, într-o lume tot mai confuză și mai vulnerabilă.
„Meseria nu ți-o ia nimeni”, și-a început ea discursul. „Să țineți minte asta pentru că veți avea nevoie în anii frumoși, dar deloc ușori care vă așteaptă acum, la început de carieră. Vor fi speranțe și succese dar și momente de cumpănă, alegeri dificile, momente de suferință și de neliniște, de stagnare și de gol. Pentru mine, meseria a fost și este o prioritate, un reper și un refugiu; până și în cele mai grele momente, a ști că undeva este nevoie de tine, că prezența și expertiza ta sunt de ajutor este un lucru de neprețuit. Sunt multe coordonate și valori care pot fi importante în viață, doar că profesia este (ceva) mai meritocratică și mai stabilă decât altele. Te așteaptă după nopți nedormite, te așteaptă când ești încărcat de gânduri, te așteaptă când vrei s-o lași și n-ai nici un chef, te trage înapoi cu picioarele pe pământ și te ridică atunci când ai nevoie să știi că tu contezi, că nu este totuna fără tine pe pământ.
Nu vă feriți să investiți mult în carieră, pentru că astfel veți avea mai multe cărți de jucat, mai multe opțiuni și pârghii de negociere cu lumea și poate mai important, veți învăța să aveți încredere în voi și în ceea ce știți să faceți. Și veți învăța, veți avea o cunoaștere care deși se va îmbogăți, nu va deveni niciodată auto-suficientă; cunoașterea niciodată nu este. După cum ați văzut în acești ani de formare, să înveți și să îți dezvolți competențele nu e deloc ușor, nu e chiar ce vrei să faci într-o zi însorită de iunie sau într-o seară de noiembrie, când mai bine te-ai cuibări la un serial cu o ciocolată caldă. Dar voi ați perseverat, ați devenit în cinci ani din adolescenți oameni mari, ba încă psihologi și psihoterapeuți. Ați învățat să vă uitați pe fereastră la o zi de vară și vă reîntoarceți privirea către laptop din nou și din nou și nu vă pare rău, pentru că știți deja atât de multe lucruri… Veți învăța în continuare încă și multe lucruri despre oameni (pentru că asta este meseria noastră, să știm despre oameni) și asta vă va face cea mai interesantă persoană din încăpere. Sau cea mai caldă și empatică. Sau cea mai cinică… depinde ce citești.
Indiferent dacă veți lucra sau nu în domeniu, odată ce știi psihologie, nu poți să n-o mai știi. Asta ne poate face mai conștienți de noi înșine și de realitatea din jurul nostru, deopotrivă o binecuvântare și un blestem. Însă dacă ar vrea cineva să ne ia această cunoaștere, de sine și de lume, am lupta cu toate forțele pentru a păstra ceea ce știm. Folosiți cunoașterea cu responsabilitate și înțelepciune și alegeți-vă cu grijă bătăliile.”
Lasă un răspuns