Cercetătorii au estimat că hifele ciupercilor micorizale arbusculare din solul vegetal al planetei totalizează aproximativ 110 cvadrilioane de kilometri, adică echivalentul a 10% din lățimea galaxiei Calea Lactee sau de aproape un miliard de ori distanța Pământ-Soare.

Rețeaua fungică subterană a Pământului este în mare măsură invizibilă, dar dimensiunile ei depășesc orice altă infrastructură biologică pe care o cunoaștem. Un studiu publicat pe 11 iunie 2026 în revista Science a produs prima hartă globală a distribuției și biomasei ciupercilor micorizale arbusculare (AM), dezvăluind unde aceste sisteme sunt cele mai dense, ce le amenință și cât de mult carbon transportă ele în fiecare an în solul planetei.

Echipa internațională, coordonată de biologul evoluționist Justin D. Stewart de la SPUN (Society for the Protection of Underground Networks) și Vrije Universiteit Amsterdam, a compilat date din 16.669 de probe de sol colectate în 322 de studii anterioare, acoperind fiecare continent și nouă biomi. Pe baza acestor date, cercetătorii au utilizat modele de inteligență artificială pentru a prezice densitatea rețelelor fungice la rezoluție de 1 km² în întreaga lume, incorporând informații despre climă, chimia solului și vegetație.

Ciuperci care formează simbioza cu 70% din plantele terestre

Ciupercile micorizale arbusculare trăiesc în asociere simbiotică cu aproximativ 70% dintre speciile de plante de pe Pământ. Ele extind „raza de acțiune” a rădăcinilor până de o sută de ori, furnizând plantelor fosfor și azot în schimbul carbonului produs prin fotosinteză. Anual, aceste rețele transportă în jur de un miliard de tone metrice de carbon în solul terestru — o contribuție majoră la reglarea climei planetare.

Structura de bază a rețelei este formată din hife: fire tubulare microscopice care alcătuiesc miceliile fungice. Densitatea medie a acestora în solul vegetal este de 4,4 metri per centimetru cub. Însumate la scara planetei, hifele AM totalizează circa 110 cvadrilioane de kilometri și o biomasă de aproximativ 300 de megatone de carbon — de patru până la șase ori masa totală a tuturor oamenilor de pe Pământ.

Pajiștile sălbatice: cea mai densă „pădure” fungică a planetei

Surpriza majoră a studiului vine din distribuția acestei biomase. Primii 15 centimetri de sol din pajiștile naturale de mare altitudine sau din zonele umede – inclusiv Everglades din Florida – conțin aproximativ 40% din biomasa fungică globală. Densitatea hifelor în pajiști ajunge la 6,6 metri per centimetru cub, față de 3,8 metri per centimetru cub în terenurile cultivate cu arbori.

„Aceasta este cea mai densă pădure fungică de pe Pământ și se află sub pajiști sălbatice”, a declarat Justin Stewart. „Schimbă modul în care discutăm despre distribuția vieții pe planetă.”

Agricultura reduce la jumătate densitatea rețelei

Harta a evidențiat o problemă acută pentru gestionarea terenurilor agricole: solul din culturile agricole conține densități de micelii cu circa 50% mai mici față de ecosistemele naturale. Factorii probabili includ fungicidele, îngrășămintele cu fosfor și azot, dar și lucrările de arat care perturbă fizic rețelele de hife.

Îngrijorător este și ritmul în care pajiștile dispar: ele sunt transformate în terenuri agricole de patru ori mai repede decât pădurile, iar 95% din zonele de maximă biodiversitate pentru ciupercile AM se află în afara ariilor protejate.

„Sper că această descoperire se va integra în conversația despre protejarea lor, deoarece pajiștile sălbatice dispar destul de repede. Acestea sunt zone pe care oamenii le defrișează frecvent, deoarece este mult mai ușor să smulgi o iarbă decât să smulgi un copac.” — Justin Stewart, Society for the Protection of Underground Networks.

O infrastructură planetară cu lacune încă mari

Harta nu este completă: regiunile tropicale și deșertice rămân sub-eșantionate, iar cercetătorii anticipează actualizări semnificative în următorii cinci ani. Studiul a fost publicat alături de o vizualizare interactivă care permite explorarea distribuției globale a rețelei.

Potrivit lui Andrea Genre, expert în ciuperci micorizale arbusculare la Universitatea din Torino, o hartă globală a acestei rețele era „urgent necesară” și poate orienta strategii mai eficiente de conservare a biodiversității, management agricol și atenuare a schimbărilor climatice.

„Această cercetare face vizibilă o parte din ceea ce este invizibil”, a apreciat și Edouard Evangelisti, specialist în biologie vegetală la Universitatea Coasta de Azur, Franța, adăugând că pașii următori trebuie să vizeze dinamica acestor rețele: cât de repede cresc hifele, cât de repede mor și cum contribuie la stocarea stabilă a carbonului în sol.

Prima hartă globală a rețelelor micorizale arbusculare demonstrează că infrastructura biologică subterană a planetei este, prin dimensiune și funcție, comparabilă cu orice sistem de transport sau comunicații pe care omenirea l-a construit la suprafață și că o bună parte din ea este deja în pericol.

---

Sursă:

Justin D. Stewart et al., „Global density and biomass of arbuscular mycorrhizal fungal networks”, Science, 11 iunie 2026 — https://doi.org/10.1126/science.adu4373

Comunicat de presă SPUN/EurekAlert: https://www.eurekalert.org/news-releases/1131131