În pădurile tropicale din America Centrală și de Sud, majoritatea fluturilor adulți trăiesc doar câteva săptămâni. Există însă o excepție notabilă: genul Heliconius, care reușește o performanță remarcabilă în lumea insectelor: trăiește semnificativ mai mult decât rudele sale apropiate și, mai surprinzător, pare să îmbătrânească mult mai lent.

Un nou studiu publicat în Nature Communications, realizat de o echipă condusă de Jessica Foley (acum la Tufts University) împreună cu cercetători de la University of Bristol și Smithsonian Tropical Research Institute din Panama, oferă cea mai detaliată imagine de până acum asupra acestei longevități neobișnuite.

O diferență de 25 de ori în durata de viață. Cercetătorii au compilat date din case de fluturi comerciale, studii de teren și populații de laborator. Rezultatul: o variație de 25 de ori în durata maximă de viață raportată, de la 14 zile la Dione juno până la 348 de zile la Heliconius hewitsoni. În medie, speciile cu polen trăiesc 177 de zile, față de 58 de zile pentru rudele fără polen.

Nu doar mai mult, ci și mai bine. La Dryas iulia, forța de prindere a scăzut cu aproape 26% în cinci săptămâni. La Heliconius hecale, niciun declin măsurabil, nici la vârste mult mai înaintate.

Polenul ajută, dar nu explică totul. Chiar și fără polen, H. hecale a trăit cu 20 de zile mai mult decât D. iulia, semn că o parte din longevitate e fixată genetic, nu doar un efect al dietei curente.

De ce contează. Heliconius oferă o comparație naturală între o specie longevivă și una cu viață scurtă, separate de doar 18 milioane de ani, un model nou pentru studiul îmbătrânirii sănătoase.

Sursă: Foley, J. et al. Evolution of increased longevity and slowed ageing in a genus of tropical butterfly. Nature Communications 17, 5077 (2026). DOI: 10.1038/s41467-026-73635-7.